Moshe spune: Mordechai a trecut la lucruri prea serioase pentru inceputul anului, intrand direct in Bhutto si teoria conspiratiei. Fiind un cultivator de realpolitik, cel putin prin rasadnitele de la scara blocului, m-am gandit sa mai continui subiectul pakistanez, macar asa, cat sa-mi mai scot colesterolul de pe neuronii grav influentati de floodul bahico-nutrient. Prin urmare, vin si eu cu niste note la cele spuse de colegul in ale shnorariilor:
· Daca se va termina si cand se va termina contestul Sam vs. Jihaddisti (Silence, I`ll…Achmed the Dead) faza finala va avea loc in Pakistan, de unde-si trag resursele bin-ladenii, da` nu numai despre asta e vorba;
· SUA pot castiga (oare?) cu greu un razboi (pierdut de sovietici, care aveau 300.000 de soldati) cu ceva mai putin de 50.000 de combatanti. De rememorat ca mujaheddinii luptau cat luptau prin Afganistan, dupa care mai dadeau o tura prin Pakistan, ca doar ISI avea granturile pentru a manageria fortele jihadiste anti-sovietice. Ai caror succesori sunt talibanii. In acest frumos joc finantatori-clienti, lucrurile s-au mai inversat si vechii clienti au devenit finantatori. Pentru ISI sau pentru ofiteri pakistanezi. Inceputul unei frumoase prietenii, cum ar spune Casablanca.
· Musharraf, cum bine (si nici nu putea altfel) a observat si Mordechai, este impredictibil, insa pana la urma nu este altceva decat oglinda ambivalentelor din armata si societatea pakistaneza. Omu` vrea in primul pastrarea puterii, drept pentru care se misca tactic, intre extremisti, partide, americani samd. A actionat suficient cat sa nu-i intre americanii in ograda, insa nu atat de tare incat radicalii sa-l considere irevocabil „omul americanilor”. Un mod care nu a multumit pe nimeni, dar datorita caruia este considerat cea mai buna alternativa. „Votati pentru Musharaff. Orice altceva este mai rau”, ar fi fost sloganul bun pentru campania lui. Prin urmare, interesul americanilor este sa-l mentina la putere, pentru a mentine unitara armata pakistaneza. Adica singura institutie care functioneaza in tara respectiva.
· Musharraf a inteles ca un colaps personal este inevitabil, prin urmare a decretat starea de urgenta si si-a tras armata dupa el. Nici unul dintre liderii militari nu-l contesta (deocamdata). Probabil nimeni (de occidentali vorbesc) nu se astepta ca Bhutto sa si castige. Era doar unul dintre competitorii la putere; nu ar fi zdruncinat pozitia militarilor, insa nu este imposibil sa fi imprimat o alta dinamica. Era un fel de Gorbaciov, mai admirata de occidentali decat de ai ei.
· Moartea lui Bhutto ramane inca un mister. Nu se stie cine a provocat-o si nici cum. Oricum, bine antrenati executantii – totul a plecat de la un glont tras in multime, dupa care au urmat „evenimentele” (va suna cunoscut, al drequ`). E ca la asasinarea lu` Kennedy: mai multi martori, mai multa confuzie. Musharraf nu pare a fi fost primul interesat, Bhutto nefiind nici de departe cel mai aprig dusman al sau, ci doar unul dintre acestia. In plus reactiile externe dure nu erau ceea ce isi dorise, mai ales in campanie electorala.
· Si revin la harta lui Mordechai, si dau cu parerea: cine a eliminat-o pe Bhutto doreste sa destabilizeze Pakistanul. Si sa-i atinga si pozitia lui Musharraf, in masura posibilului. O operatiune complexa, menita a crea confuzie. Mai degraba cred ca pot fi elemente din armata si intelligence-ul militar decat elemente al-Qaeda (ma refer la cei strict inrolati, nu la corifeii valorilor propagate sau la simpatizanti). Iata de ce americanii pot sprijini un om ca generalul Kayani la conducerea Islamabadului. E cam tot ce pot face, deocamdata. Insa situatia e ciudata – in Pakistan se poate intampla ceva ce toata lumea credea ca se va intampla cu Iranul…Ce spui Mordechai?
Mordechai raspunde: Oy! Oy! Bine le spune Moshe. Nu sunt sigur, totusi, ca „ceea ce lumea credea ca se va intampla cu Iranul” nu se va mai intampla…chiar cu Iranul. Cred ( nu cred, dar sunt dedat speculatiei) ca unchiul simte pe piele si pe buget cum e cu razboiul deschis pe jde fronturi. Asa ca, deocamdata, batista asezata pe tambalul nuclear iranian poate fi privita cu un ochi mai sceptic. Adormind vigilenta de limba farsi si pregatind in mult mai multa liniste o eventuala interventie in Iran. Altfel imi e greu de crezut ca intreg efortul de demonizare a Iranului in ochii alegatorului hamburgerofil, tot efortul propagandistic de pana acum ori toata mobilizarea logistica va fi lasata sa curga pe apa sambetei.
Mai adaugam la tintar faptul ca anul acesta in SUA au loc alegeri prezidentiale. Iar singura sansa a republicanilor de a mai salva musacaua ar fi…. oare care? Dar asta e doar speculatie.
UPDATE: Mordechai constata cu resemnare ca realitatea vine din urma spre a-l infirma. In sensul ca nu e doar speculatie. E pe bune.
Facebook Comments