Adanc patruns de obiectivitate si usor trist ca unii ne-au categorisit de partizani si consilieri, m-am hotarat ca astazi sa incaruntesc putin de dragul lui caudillo, pentru a pastra echilibrul mental al criticilor nostri. Deci, montaj literar-artistic de impacare epocala, din partea celor mai iubiţi fii ai tarii, pentru criticii gandirii captive (sau captivus, nu mai stiu exact cum se pronunta). Incepem (ba! aia cu costume PTAP, mai la dreapta ca iesiti din lumina!):
Ti l-am daruit, patrie,
Conducator ne-nfricat,
Pe cel mai bun dintre noi.
Tu greul cel mai greu, lui i l-ai dat.
Copil fiind, i-ai cerut sa fie barbat.
Soare cand n-a fost, peste livezi si izvoare,
L-ai trimis sa inalte pe cerul tau – soare.
I-ai aratat campiile intesate cu spini….
Au rasarit, in locul lor – poduri si lumini!
Ai adunat pe fruntea lui,
Nemasurate – grijile noastre.
Toate.
Fii fericita, fii luminoasa, patrie-muma.
(iata ca se poate; nu-i usor, da’ poate ne scoatem de-o ambasada ceva)
.
e bataie, bre pe ambasade…nu vedeti cat rahat se oate manca?
au pierdut ambasade niste aia” bazati” , maestrii in ale gastronomiei rahatului.
…e coada, bre…
anyway….una peste alta….e mishto.
Pai…. la romani trebuie intotdeauna sa functioneze impreuna coada si ambasada. Asa ca daca s-a mai aerisit coada la ambasade, acu’e coada la amasadorlac.