Clinton câştigă, Obama nu pierde

  Din capul locului voi mărturisi că votul meu ( simbolic, desigur) merge spre Obama. Desigur, e o naivitate să îmi închipui că un Obama poate revoluţiona sistemul, că schimbarea e cu adevărat posibilă, într-o proporţie care să conteze. Dar sunt un naiv, n-am ce-i face.

Acum trecem la aritmetică. Obama câştigă fără emoţii în Vermont ( 60 %, faţă de 38% Clinton). Asta în condiţiile în care la consultare au participat 57% femei, faţă de doar 43% bărbaţi. Vermontul dă un număr de 23 de delegaţi, din care 8 superdelegaţi. Obama ia 9, Clinton 6. Cu superdelegaţii e altă discuţie.

În Ohio, Hillary Clinton reuşeşte să îşi salveze campania, câştigând la un scor destul de strâns: 54% la 44% (99% din voturi numărate).  Şi aici proporţia dintre femei şi bărbaţi este respectată ( 59% la 41%). Asta îi aduce doamnei Clinton un numar de 66 de delegaţi şi ” doar”  46 lui Obama. Cu superdelegaţii rămâne cum am stabilit. Practic victoria în Ohio este mult mai importantă decât pare la prima vedere. O eventuală înfrângere ar fi însemnat pentru Clinton ieşirea din cursă. Scorul obţinut aici o menţine în cursă, reuşind două victorii psihologice importante: întreruperea seriei de 12 victorii consecutive ale lui Obama; o victorie într-un stat care după primul război mondial a votat constant cu democraţii- cu alte cuvinte un fief democrat. Ori în negocierea ulterioară a superdelegaţilor acesta poate fi un argument puternic: un candidat care nu poate câştiga într-un stat democrat nu poate cere investitura partidului. Teoretic.

Situaţia însă devine cu adevărat interesantă in Texas.  Aici delegaţii se împart după o aritmetică mai complicată: două treimi din delegaţi sunt atribuiţi în urma alegerilor preliminare si cea de a treia treime în urma unui „caucus”  ( consultare a delegaţilor partidului). Evident, superdelegatii rămân o bisericuţă separată.

La preliminariile din Texas Clinton câştigă la un scor extrem, extrem de străns: 51 %- 48% (99% voturi numărate). Adică cei 126 de delegaţi aflaţi în joc aici se vor distribui aproape egal între cei doi.

În ” caucus” , câştigă Obama cu 52% la 48 % (doar 36% voturi numărate). Aici miza sunt cei 67 de delegaţi. Aceştia însă vor fi stabiliţi abia în iunie, după ultima consultare democrată (Porto Rico), la congres. Complicat?  Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează sistemul de distribuire a delegaţilor în Texas, găsiţi aici un film oarecum lămuritor.

La republicani lucrurile sunt clare. E McCain , care îşi poate începe liniştit campania prezidenţială, preumblările prin ţară etc. Iar incertitudinea din tabăra democrată, împreună cu vărsarea de sânge de acolo, îi prinde extrem de bine. Mai mult, dacă linia promovată de noua echipă de campanie a doamnei Clinton, axată aproape exculsiv pe campanie negativă, va fi continuată si va primi, previzibil, o replică pe măsură din partea campaniei lui Obama, atunci singurul câştigat va fi McCain. Iar nominalizatul democrat, care va fi acela/aceea va avea de luptat nu doar cu Mc Cain ci şi cu sechelele luptei interne.

Revenind la aritmetică. Nişte calcule elementare ne arată că, mai mult ca sigur, niciunul din cei doi nu va reuşi să adune cei 2025 de delegaţi necesari pentru nominalizare, înaintea congresului din iunie. Dacă actuala tendinţa de vot se va menţine, datorită sistemului proporţional, niciunul dintre candidaţi nu va reuşi să strângă voturile necesare înaintea congresului. Şi astfel, în iunie decizia va reveni… aţi ghicit! Superdelegaţilor !

Sigur, mai avem pe 8 martie Wyoming ( un scor strâns probabil), Mississippi pe 11 ( victorie previzibilă a lui Obama la un scor detaşat). Multe se mai pot întâmpla. Dar în mod cert marile negocieri au început. Lupta se duce acum pe superdelegaţi. Pentru candidaţi  sunt tot mai importante de acum victoriile psihologice care pota atârna decisiv în decizia superdelegaţilor. Şi în mod fundamental decidenţii vor avea de ales între populaţia de peste 65 de ani, cei cu o educaţie elementară şi alegătorii hispanici ( dar nu neaparăt femeile!!!) – adică zona electoratului doamnei Clinton. Sau tinerii, cei cu educaţie superioară, populaţia afro-americană – adică susţinătorii cei mai fervenţi ai lui Obama.

Om vedea.