Sunt ocazii în viaţă când poţi tăcea. Şi nu se întâmplă nimic. Nu plânge nimeni. Nu râde nimeni. Nu te contrazice nimeni.
Sau poţi vorbi. După ştiinţă şi putirinţă. Iar atunci, evident, îţi asumi nişte riscuri. De exemplu riscul de a demonstra o dată în plus că eşti un papiţoi semidoct. Un parvenit cu puţină carte, dar cu buzunarele doldora. Un marţafoi.
Premierul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu e un veteran al anacolutului. Părul grizonat şi „papionul de european” nu-l scuteşte de comparaţia cu echivalentul său intelectual: Marean Vanghelie.
La trecerea profesorului Pruteanu, premierul Tăriceanu a dorit să profite şi el electoral de durerea noastră, transmiţând, cu voce relaxată şi mină plictisită, un pseudo-mesaj de pseudo- condoleanţe: „L-am cunoscut putin pe Pruteanu. Insa am apreciat eforturile care le-a facut ca limba romana sa fie corecta. L-am respectat pentru actiunile continue de promovare a limbii romane”
Ce nu a înţeles marţafoiul este că însuşi mesajul său, chiar siluirea limbii române, pe care o practică ‘mnealui de dimineaţa până seara e o ofensă adusă marelui dispărut.
Imi aduc aminte cum, de la inaltimea tribunei Parlamentului Romaniei, dupa ce Ba Secu a facut greseala sa ii dea sceptrul puterii, numitul Tariceanu ii facea terci pe psdisti, numindu-i continuatorii pcr in RO. Ba pardon, la limbaju’ asta dn lemn de dud nea Taricene, esti suspect ca tii ceva cuvintari ale epocii sub perna. Nu m-ar mira, dupa cit de cinic e cu populatia, sa il adore in secret pe Ceashca. Ti se apleaca de la acesti martafoi cu pretentii de papion. Pina la urma si Basescu e la fel de vinovat ca a ales un asemenea individ fara cultura, dar ce ne mai miram, astia ii sunt favoriti!
Se merită unul pe altul. Ar trebui să se cunune.
Da, o adevarata drama sentimentala intre ei. Cred ca se doresc foarte tare, insa nu realizeaza. Citeva sedinte de psihanaliza le-ar pune verigheta si tara ar fi „at peace”.
Sau un week end la Stridia albastră.