AcasăBuletinul de stiriHillary for (vice) president...

Hillary for (vice) president ?

candidati-democrati.jpg

Cursa pentru nominalizarea candidatului democrat pentru prezidenţialele de pe malul Potomacului pare să se apropie de final. Şi asta înainte de convenţia democrată care va avea loc în August, la Denver.

La acest moment scorurile celor doi oponenţi se prezintă astfel:

Barack Obama: 1625 / 1414/ 211 ( total/delegaţi/super-delegaţi) conform CNN Politics.

Hillary Clinton: 1486/ 1243/ 243

Până la acest moment Hillary Clinton a reuşit să câştige în câteva din statele mari, dar a fost surclasată de Obama la numărul de state câştigate, număr de voturi, număr de delegaţi. Chiar şi în Texas unde Clinton reuşise să câştige primarele la un scor extrem de strâns, cei mai mulţi delegaţi au plecat în cele din urmă către Obama, datorită victoriei zdrobitoare în caucusul din acel stat ( despre sistemul complicat de desemnare a candidatului democrat în Texas am vorbit cu o altă ocazie).

Vocile care îi cer doamnei Clinton să se retragă din cursă se aud tot mai des.

Two of Obama’s leading supporters, Sens. Christopher Dodd and Patrick Leahy, said Friday that Clinton should rethink her chances of overcoming that deficit and consider folding her campaign.

Nu e nicio surpriză că cei care îi fac această sugestie doamnei Clinton sunt susţinători ai lui Obama. Surpriza vine abia atunci când dăm peste răspunsul fostei prime doamne:

The more people get a chance to vote, the better it is for our democracy”

„I didn’t think we believed that in America. I thought we of all people knew how important it was to give everyone a chance to have their voices heard and their votes counted.”

Răspunsul senatoarei de New York este răspunsul unei învinse. Oricât de partizan ai fi nu ai cum să nu remarci răspunsul defenisv al doamnei Clinton, departe de replicile tăioase, agresive, de până acum. Semn că în culise negocierile pentru poziţia de vicepreşedinte sunt în toi. Răspunsul este, cu toate acestea, neaşteptat de defensiv, mai ales în condiţiile în care jocurile sunt departe de a fi făcute. Urmează Pensylvania. Şi… superdelegaţii.

Este limpede că prelungirea competiţiei democrate îl avantajează pe McCain. Sau aşa pare, la prima vedere. La o analiză mai atentă trebuie, totuşi, notat că elementele de campanie negativă ( cum ar fi recentele dezvăluire despre pastorii… ciudaţi din ograda lui Obama ) aruncate în luptă acum, atât de devreme, nu sunt neapărat o idee rea. Pentru că odată epuizate aceste teme în primare, ele vor deveni ineficiente, fumate, în marea confruntare din toamnă cu McCain. Dacă vreţi ele acţionează acum ca un vaccin.

Jocurile nu sunt făcute, spuneam. Se scot din căciulă sondaje care se bat cap în cap, conform unor obiceiuri care ne sunt şi nouă binecunoscute. Presa conservatoare o susţine aproape făţiş pe Hillary Clinton – ceea ce ne sugerează că ea ar fi contracandidatul preferat de către McCain. Iar pe 22 Aprilie urmează Pensylvania. Care chiar dacă nu va aduce niciunuia dintre candidaţi cele 2025 de voturi necesare nominalizării, va limpezi definitiv apele. Ceea ce pare a fi şi dorinţa democraţilor, exprimată prin vocea preşedintelui Howard Dean.

Democratic Party Chairman Howard Dean said Friday that he would like the fight wrapped up before the Denver convention, and said party leaders have had „extensive discussions” with the Clinton and Obama campaigns about cooling down their rhetoric.

„I don’t think the party is going to implode,” he said. But he added that personal attacks „demoralize the base” and that campaigns should focus on issues like the economy and Iraq

Iar economia chiar ar putea fi o temă. Şi nu doar o temă de dezbatere electorală.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...