A început panarama. La Realitatea unul bulversat de trezirea mult prea matinală ne anunţă că la summit (!) va participa şi ” preşedintele Rusiei Vladimir Voronin”.
Oficialii români anunţă că toate pregătirile sunt gata. Păi da. Că n-avem noi autostradă de la aeroport spre oraş, doar o potecă mai lată, dar au proptit băieţii nişte canistre de plastic şi cică au creat „culoar unic”. Hai, zău ! Deci s’tem gata.
Severin constată şi el că „Băsescu strică relaţiile cu Ucraina „. Parol ! Mie îmi e simpatic Severin. Din punct de vedere politic, nu chimic. Dar aici a nimerit-o exact în gaura cercelului de la călcâi. Care relaţii, bre ? Ce naiba să mai strice ? Ce să ne mai facă ucrainienii ? Să-l dea afară pe Lucescu ? Să ne taie clauza naţiunii celei mai favorizate ? Să nu ne votez la Eurovision ?
Un bou constată că în Bucureşti se poate circula şi ” ceva mai civilizat”. Explicaţia ? Sunt câte doi poliţişti în intersecţii. Boul se visa ambasador. Să-i explicăm că de fapt mulţi bucureşteni au cerut azil de summit la Mizil ?
Prin Kosovo ăia nu bagă la cap că noi avem sfintele sărbători de summit şi îşi fac de cap.
În fine, pe francezi îi mănâncă în fund. Auzi la ei, cică ” Franţa nu va susţine la Bucureşti aderarea Ucrainei şi Georgiei la NATO” . Tupeu pe ăştia. Bre, Filloane, dacă te spun lu’ Băse că ai zis aşa eşti halit. Te telescopează ăla cu faţa spre apus, că spre răsărit nu serveşte ( decât cu sifon).
Gata. Ajunge pentru azi. A, da. Să nu uit. Ştiu că eraţi extrem de îngrijoraţi… nu mai e cazul. S-a rezolvat. Ştiţi unde e administraţia financiară ? Serviciul taxe şi impozite ? Atunci poftiţi la ghişeu că maşina aia costă. Şi la munca, băăă !
Tot e bine ca nu a spus Vladimir Voronin presedintele Romaniei , doamne fereste-ma. Unire, unire da’ nici chiar asa.
Cat despre „adevaratul” presedinte al Rusiei, pun pariu ca nu apare pe aici zilele astea.
Pe Base, cine sa-l mai inteleaga, e suparat rau pe Ucraina, da’ o vrea in NATO. Face opozitie in Europa pt. ca el e pe alta axa… sarit.
Rusia o avea sau nu drept de veto in NATO, habar nu am, da’ stiu sigur ca „Base’s voice” prea putin conteaza. El e doar cu Protocolul zilele astea.(da de baut)
Severin „chimicul” … Poate niste 2H2O sa ne dea ucrainienii :)…vorba lui Hurezeanu : „…ce naiba securitate si paza ii trebuie lui Basescu ? pentru servieta neagra cu butonul rosu conectat la Cernavoda?”
Ba eu cred că al ruşilor o să apară. Al nostru sper să nu.
Cât despre Severin… suntem şi noi ai dracu’. Ăsta măcar are minte. Iar h2apa era o golăneală la care multi putem da cu buza de bordură. Dar a pătit-o el , el s-o tragă.
Las’ c-o sa avem dixtracţie.
Prieteni, voi aţi văzut sub ce generic se desfăşoară isteria la Realitatea Tv? NATO Atlantida! E groasă, fraţilor! Ăştia ştiu ceva ce nu ştim noi? Au ăia din Elveţia supra-producţie de găuri negre? Se topeşte gheaţa din Arctica? Sau o dăm dracului de cultură generală?
Aha, eu zic ca, per ansamblu’, stam bine.
@ Constantin Gheorghe
Nu bat ei până la Platon, în Critiah. Iar de Plutarh n-au auzit, că nu epe lista aprobată pentru samit. Şi cum la ei patron e Eol, o dau ei la pace cu grecii ăi bătrâni cumva.
Totuşi vreau să spun răspicat: la Atlantida aia chiar n-a fost Băsescu prezent. Deşi scufundare ne-ar putea face să credem că…
@
Per ansamblu stăm perfect. Pe bucăţi suntem vraişte. Dar e 1 Aprilie şi ne agăţăm de scuza asta.
Mordechai, prietene, eu tot nu pricep: atlanţii au fost prezentaţi drept o specie deosebită de oameni. Ce să înţelegem de aici: s-a născut omul NATO, deosebit de restul lumii, avansat tehnologic, care îi domină pe ceilalţi? Suntem noi deosebiţi de ceilalţi? Avem nişte drepturi speciale faţă de ceilalţi muritori? Şi care va fi cataclismul care va duce la dispariţia noastră? Sau, dimpotrivă, NATO nu este decât o iluzie, o legendă despre care se va vorbi odată ca despre ceva aievea?
Cu totii la munca „one way or another” 😀
http://alexmazilu.blogspot.com/2008/04/o-cromatica-pastelata-de-sezon-cald-si.html
no offense
@ Constantin Gheorghe
Păi… ce să vă răspund ? De fapt… nu asta e întreaga filozofie din spatele a ce a devenit NATO ? Nu despre un gard ‘nalt ridicat în jurul omului alb din sfertosfera nord-vestică?
Şi în acelaşi timp e , precum spuneţi, o ficţiune. Un club în care se strâng şmecherii planetei pentru a pune la cale noi scheme prin care să îşi mulgă distinşii contribuabili. În schimbul confortului de tip nou: hrană, sex şi entertainment.
@ ALex
Aia e ! Samit, praleo !
1.Pariul asta mi-a scapat,nu l-am pus cu nimeni ! Oricum il castigam. Eram sigura 100% ca Base nu il va primi pe Bush pe Otopeni. Diplomatia romana nu a reusit o intalnire privata cu Bush pt. astazi, inainte de Summit. Ramane doar cea oficiala, la Constanta. As merge mai departe si as zice ca nici aia nu e foarte sigura. OMG !
2.Mentin pariul cu Putin. Nu va veni in Romania.
Poate par insensibil, dar, dacă mă îngrijorez uneori n-o fac din pricina Administraţiei Financiare. La îndemnul cu munca nu zic nimic, deoarece nu răspund la provocări!
Pe Realitatea TV , subiect misto: De ce Base nu l-a asteptat pe George. Le-am zis noi de ce.
Tupeul celor de la Realitatea este nemarginit:
-Astazi pe la pranz, „News Alert” pe Realitatea: Basescu il va intampina pe Bush la Otopeni.
-Pe la sase si jumatate isi face Basscu repede un program la CCA.
-La 18.15 aterizeaza AF One.
-La orele 19.00 Razvan Dumitrescu ne spune cam de zece ori pe minut ca Basescu a avut un program de neschimbat, motiv pt. care nu s-a dus la Otopeni. N-a avut timp de Bush. lol
-Concluzia 1 : Base nu trebuie sa pice nasol. (se ocupa SOV)
-Concluzia 2 : Base a urmat sfaturile din Ghidul pentru summit.
Emil Constantinescu e tare in clontz desi locul lui ar trebui sa fie in boxa Tribunalului International pentru crime de razboi. In aprile 1997 s-a inteles cu Lukashenco sa re-exporte prin intermediul Romtehnica elicoptere de atac MI-24din Belarus in Sudan. Impreuna cu mitraliere AA cal 12,5 AKM-65 si munitii carate cu AN-124 prin intermediul lui Viktor Bout, desi era razboi civil si embargo NATO. Urmarea amplificarii razboiului civil a fost foametea din 1998 care a cuprins regiunea Darfur si care a facut peste 70.000 de morti. Apoi a implicat Romania prin livrarea de arme in 1998 in alt razboi civil, cel din Sierra Leone. Si cind mercenarii omologului lui Trutulescu ( col. SAS Tim Spicer -Sandline International ) au fost interogati, ca sa se scoata, Emil Constantinescu a inventat o contrabanda imposibila cu tigari : Tigareta 2. Citeste documentele din pagina : http://www.myspace.com/val2002
@ Alandra
1. Că nu l-a primit pe Gigi la Otopeni e ok. Protocolul nu o impunea. Aici a fost ok. Întâlnirea privată era inutilă câtă vreme au azi bilaterala. Ce să discute Bush cu Băsescu privat ? despre dozajul sifonului în whiskey ? despre bricheta aruncată în teren ?
2. Nu pun pariuri. Dar vine. E programat Consiliul Rusia – NATO. Şi Rusia e el. Oricum vizita a fost confirmată şi de către secretarul general NATO.
@ Vania
Vania, noi îi îndemnăm pe alţii la muncă. Sperând că nimeni nu ne va cere să ilustrăm cu propriul exemplu.
@ Alandra ( 2)
Te uiţi pe Realitatea ? N-ai Cartoon Network ? Nici MiniMax?
Aia cu Otopeniul las-o. Aici nu e aşa. La astfel de ocazii nu are cum aştepta la aeroport. Doar la vizite de stat. Altfel pe cine aşteaptă la aeroport şi pe cine nu? Sau s mută cu totul acolo, ca unul care nu are şi altă treabă ? Acum hai să nu ne luăm de prostiile pe care nu le face că ne luăm din timpul pe care l-am putea foarte bine folosi pentru a -l cârpi pentru tâmpeniile pe care chiar le face.
@ cvasilo….
Ok. Am văzut prima parte. Dacă îmi arăţi şi prefectura o să încerc să văd şi legătura.
Oricum am notat cele spuse. Ce e aia embargo NATO ? Nu îi iau apărarea lui Constantinescu. N-am niciun motiv. Din partea mea poate să &%&#*&*(*&&)(__*
Dar asta cu „embargo NATO” e un fel de…
Şi îţi mai spun o taină: dacă istoria se confirmă, s-ar putea să îmi schimb părerea despre Constantinescu. În bine.
Ai dreptate. Ce naiba sa discute in privat cei doi , daca oficial nu au discutat mai nimic. Cel putin la conferinta de presa nu au zis ca ar fi discutat ceva.
Cat despre Cartoon, MiniMax si Jetix…:)m-ai prins… imi place Dexter si imi plac si Spioanele . 🙂
Ma mai uit si la Realitatea. Recunosc si asta.
Hehehe, Alandra. Şi eu. Dar am şi Cartoon şi Spice.
Adevărul e ca ei doi s-ar putea să se înţeleagă chiar bine. Acum să nu fim nici noi ne-drepţi. Jobul nostru e să criticăm. Al lui să ne reprezinte. Şi cel puţin ieri şi azi nu m-am simţit jenat de felul în care ne-a reprezentat. N-am de ce mă simţi prea încântat, dar măcar n-am mai dat iama-n bostană.