Hai că a trecut şi 1 Aprilie. Am ieşit teferi şi din asta. Şi fiind 2 Aprilie o să vorbim puţin despre bâzdâci, crize şi inadecvarea medicaţiei.
Mai că nu-mi vine să scriu despre asta. Subiectul deja a fost mestecat, înghiţit, regurgitat, iar mestecat… Dar de o recapitulare tot o pun.
Bachus Zeus a făcut nişte afirmaţii. Le cunoaşteţi, nu-l mai cităm, ca nu e Cioran. Ale legate de tratatul cu Ucraina. Aşa că haideţi să executăm un inventar, să vedem cum stăm.
1. Cu Ucraina avem mai multe pricini. Cea ştiută legată de Insula Şerpilor. Problema canalului Bâstroe. Şi eu aş adăuga şi problema Bucovinei de nord.
2. În 1997, sub presiunea timpului, România semnează tratatul deja pomenit cu Ucraina. Preşedinte la acea vreme era Emil Constantinescu. Ministru de Externe Adrian Severin ( PD la acea vreme ). Traian Băsescu, vicepreşedinte PD, ministru al transporturilor, membru al guvernului.
3. În Octombrie 2000, preşedintele ucrainian Viktor Iuşcenko face o vizită la Bucureşti unde se întâlneşte cu Traian Băsescu. La conferinţa de presă, de după întâlnire, notăm un Băsescu umil, speriat, timorat. Aflat nu doar în poziţia în genunchi spre răsărit, dar şi într-o curioasă poziţie Capra aegagrus hircus.
4. Ne pregătim de summit. România, se trezeşte, prin semnătura lui Traian Basescu pe o foarte stranie listă de ţări care susţin introducerea Ucrainei pe traseul de aderare.
5. Luni 31 Martie 2008, într-o ieşire pe televizor, în maniera tipică, Traian Băsescu sare la grumazul celor care au negociat şi semnat în 1997 tratatul cu Ucraina. Vânzători de ţară, slugi absolute etc. Notă: Tratatul putea fi menţinut în vigoare, în mod tacit, dacă la 10 ani de la semnare, niciuna dintre părţi nu notifica celeilalte dorinţa de revizuire, modificare, renegociere etc. România nu şi-a manifestat în niciun fel dorinţa de a pune în discuţie tratatul sau de a întrerupe executarea sa.
6. Traian Băsescu afirmă în întâlnirile cu presa străină si cu ziariştii de casă că este un fervent susţinător al includerii Ucrainei în NATO.
7. Grecia pare hotărâtă să blocheze intrarea în NATO a FYRM datorită unui litigiu legat de …. nume. Poziţia Greciei, în această chestiune fiind una extrem de fermă.
8. La momentul anterior aderării în NATO, majoritatea ţărilor deja membre au impus sau doar sugerat îndeplinirea de către România a diverse condiţii în schimbul susţinerii admiterii.
Am încheiat inventarul. Mai departe judecaţi singuri unde şi dacă există o trădare a intereselor naţionale. Punctul meu de vedere este că România era obligată nu să blocheze aderarea Ucrainei, dar să impună mai întâi îndeplinirea de către aceasta a unor anumite condiţii. Sau mai simplu: trebuia să ne tocmim cu ei la sânge. Între timp cu doar câteva zile înaintea începerii summitului ucrainienii au reînceput lucrările la Bâstroe. Dar Băsescu îi susţine în continuare. Total şi necondiţionat. Şi portocaliu. Nu îmi amintesc, ăsta e preşedintele Ucrainei ? Are afaceri acolo ?
Am auzit şi o altă teză, care face referire la o anume practică, având de a face cu lobby-ul contribuţii financiare etc. Teza mi se pare absurdă şi merită respinsă cu toată fermitatea. Dar în condiţiile date Băsescu este obligat să ne răspundă. Hai, nu în faţa Marii Adunări Naţionale, dar măcar în cadru intim şi privat. Şi să ne explice care este motivaţia hiper-obedienţei sale faţa de Kiev. Fără gargară cu sifon de genul: frontierele NATO, crivăţul, halviţa pe băţ şi alte rahaturi pe care le vinde el electoratului mononeuronal. Lipsa unui răspuns mulţumitor ne va îndreptăţi să credem ce vrem noi. Şi atunci îl belim la pontaj. Şi nu numai.
P.S. Pe acelaşi subiect vă îndemn să citiţi şi notele lui Andrei Bădin. Care la rândul său vă invită să ne citiţi pe noi. E cu schepsis.
Cred ca a avut aseara dreptate maestru Cristoiu. De vina a fost accidentul de s-a luat Baselu de Constantinescu. Acu’ nu a fost Emil o minune de presedinte dar nici sa il balacareasca asa nu e frumos. E vorba de bunul simt. Eu singura explicatie la toata manevra ar fi ceva de genul: hai ba Ucraina si tu in NATO ca te sustinem si noi, dar cand e sa sa fie „Da” pe hartie cu parafa o sa strigam: Dar intai astupati Bastroe sau cum dracu se chema mizeria aia pe care o fac idiotii, dati Insula si Cernautiul inapoi. Ar fi o explicatie… dar poate nu e asa… Plus ca nu e o manevra prea viabila: aia vor cu Rusia si ar fi trebuit ca toata tarile sa ii vrea in NATO iar noi sa facem pe niznaiu’…
Nu mi-a fost simpatic deloc alde Constantinescu. Nu îmi e nici acum. Acum e doar suportabil.
Dacă bălăcăreala ar fi fost măcar justificată, nu aşi fi avut nimic de zis. Dar nu e. Iar Băsescu oricum nu e în măsură să-i judece pe alţii.
O explicaţie sigur există. Dar nu e asta. Mai vorbim noi.
Foarte buna analiza. Am inteles dintr-un comentariu de pe blogul lui Ctin Gheorghe ca sunteti din Constanta. Nu stiam ca pot fi asa oameni simpatici acolo.. Poate ne povestiti si noua cum a fost azi pe la Neptun..
Eu sunt în Constanţa. Moshe e în Bucureşti. Oameni simpatici sunt pretutindeni. Nu există un criteriu geografic de care să ştiu. ( bla- bla )
La Neptun nu m-am dus că azi aveam programare la aprozar. Dacă vrea Bush, ştie unde mă găseşte: la coadă la spanac. Îi e în drum.
Altfel am văzut la televizor cum a fost. La conferinţa de presă. Am notat vreo două chestii. Tot bla-bla.
Prietene Mordechai, acum că am învins în lupta cu viruşii, poate găsim o modalitate de a discuta despre Cinema Paradiso. De lunea viitoare sunt de găsit în Atena 11. Dacă vii prin Bucureşti, mi-ar face o deosebită plăcere să treci pe acolo. Cât despre conferinţa de presă, un imens bla-bla- bla! Nimic substanţial, dulcegării de serviciu.
Nu stie Bush ce inseamna o mancare de spanac adevarata, asa ca nu stie ce pierde..
Glumeam cu oamenii simpatici, dar am uitat sa pun semnul 🙂
Desi se spune ca oamenii care traiesc la soare si in preajma apelor sunt mai senini.. Voi sunteti extra-simpatici. Imi place cum va spune Ina, „printilor”.. Nu e bla-bla. 🙂
Gabi, mi-am dat seama de glumă. Nici noi n-am pus zâmbăreţul, dar tot pe şagă am dat-o şi noi.
Ina o să primească muştruluială. Pentru că i-am cerut în repetate rânduri să ni se adreseze cu ” alteţele voastre” , ” serenissime” sau ” sublimă alteţă” . Dar văd că noi spunem, noi auzim.
Nu ştiu dacă e bla-bla. Dar ştiu pe unul care e tralalala.
@ Constantin Gheorghe
M-am luat cu una alta şi am uitat să vă răspund. O fac acum, cerându-mi scuze de zăbavă. Mă bucur că aţi scăpat de pârdalnicii de viruşi.
Păi, putem să vorbim pe tema aceea când sunteţi on-line pe google ( gmail). Şi de săptămâna viitoare după ce trece nebunia asta şi începe cealaltă, aia obişnuită ( vorbă să fie!) m-aş bucura să ne găsim la o cană de taifas. Şi poate la ocazia asta vă aduc eu şi filmul, dacă nu om rezolva-o şi altfel.
Acum, legat de conferinţa de presă:
-Bush relaxat, precum îi e naturelul, ne comunică una-alta. Că au stat la masă. Adică prânz. În ora pe care au avut-o la dispoziţie, deci, au păpat, au şi vorbit. În timpul avut la dispoziţie pentru discuţii Băsescu şi-a găsit să îşi bage placa lui ” comandant de navă”, ” prelungit brevet” etc.
O fi pomenit si de vapoarele incendiate ? Deci ori au avut prea mult timp şi nu ştia cu ce să umple tăcerea, ori pur şi simplu Băsescu nu pricepe unde şi când se poate trăncăni.
Acum nu că Bush ar fi un mare filosof cu care e bine să te avânţi într-o maieutică foarte complicată.
– Am mai notat faza ” Băsescu e prietenul meu, deci poate să îmi spună şi chestii care nu-mi convin”. Dincolo de lipsa oricărui aer de solemnitate şi atmosfera de şuşă degajată, zicerea bushului e uşor traductibilă şi nu e de râs, aşa cum crede zeusul nostru. Dar pentru asta are consilieri plătiţi, nu o să stau eu să-i traduc.
Tu să fii Bush, ţi-ar conveni să te tragă de mânecă Băse? Ei vezi, d-aia a zis Bush ce-a zis! Personal(şi da, am rude în California!) cred că nu ne facem niciun serviciu insistând cu vizele. Mai bine insistam cu retragerea din Afganistan şi din Irak. Că dacă nu-ţi dau americanii viză nu moare nimeni, Europa are şi ea medici buni, margând la limită cu motivele de viză, dar stând pe cele coclauri, militarii români au din ce în ce mai multe motive de a da colţul.
Iar războiul din Afganistan este de departe cea mai mare leapşă dată Occidentului şi o răzbunare a ruşilor, deşi ei nu sunt direct amestecaţi acolo.
Cam aşa. I-a sugerat discret că se obrăzniceşte. Evident omul a priceput ce a putut. Acum visează că sunt buddy-buddy.
Vizele chiar nu sunt o miză. E simplu de tot. Atunci când vizitatorii români vor lăsa în America mai mulţi bani decât scot, se va rezolva.
Pe Afganistan şi Irak nu are curajul să articuleze nimic omu’. Alea chiar sunt chestii la care ştie că o ia peste bot. De fapt cred că, dimpotrivă, pentru noi singurul efect al vânzolelii din aceste zile va fi tocmai suplimentarea trupelor în Iraq şi Afganistan.
Dacă ai timp, citeşte asta:http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2714309-oxford-analytica-pact-iminent-intre-pnl-psd-basescu-putea-esua-coalizarea-fortelor-pro-reforma.htm Este o producţie SAR, Alina Mungiu Pippidi, care o vinde, ca şi în 2003-2004, sub sigla Oxford Analytica, pentru a-i da credibilitate. Ai să găseşti gândirea băsesciană în toată splendoarea ei de lemn de (sub)punte, etichetele şi obsesiile lui. Să-i trăiască şi să se bucure de ele!
Da. Fluturaş propagandistic şi atât. Timp pierdut.
Nu tocmai! Bizonul mediu românesc pune botul! Dar „plăcerea” nu poate fi completă fără producţia acestui Rică Venturiano cu fustă:http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-2711031-imperialismul-ofensator-mediocritatii.htm. Grădina Domnului a devenit deja gogeamitea domeniul public!
Vă irosiţi timpul cu astfel de lecturi. La urma urmei n-au decât să spună ce le trăzneşte. Nu e musai să îi băgăm pe toţi în seamă. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre.
Iar dacă ornitorincii juisează… e perfect aşa.
Rusii au dus un razboi de 10 ani in Afganistan, dupa stiinta mea 1979-1989. Razboi care i-a decimat. Dupa nici 2 ani, URSS s-a destramat si foarte repede dupa aceea si Pactul de la Varsovia s-a dus.
Americanii sunt implicati intr-un razboi , in Afganistan, de 7 ani. Acest razboi va fi cel mai costisitor pentru ei daca nu vor reusi sa implice cat mai multe state .
Indirect, Afganistanul a „contribuit” la sfarsitul Tratatului de la Varsovia. Ce va insemna Afganistanul pt. NATO ? Vom trai si vom vedea.
Sunt lucruri diferite. Nu le-aş compara. Asta ar însemna să forţăm prea mult lucrurile. Dar nici de necomparat nu sunt.
Interesanta discutie aveti voi cu Costel Gheorghe. Sa ma chemati si pe mine cand va intalniti. 🙂
Sunt Corina. Nu Gabi 🙂
De mult tare de mult, pe vremea lui Nea Nicu, exista o editura numita Editura Politica a tiparit o cartea numita Socul viitorului, care explica foarte bine ce se intampla in Vest. Am citit-o prin 87,88. Era vorba despre Vestul anilor 70. Explicatia este acolo in respectiva cart, de ce s-a dus comunismul.
Nu are nici o legatura cu Afganistanul
Auuu! M-am făcut de tot de ciorbă. Scuze, Corina. Sigur că eşti Corina. Indubitabil eşti Corina. Şi ce Corină. Îi scriam ceva unei Gabi, Gabi Savitsky şi am rămas setat. Zău scuze. Am zile din astea…
Cu domnul Gheorghe tăifăsuiesc mult. Şi îmi face o reală plăcere. E o poveste lungă. Blogăritul ăsta, comentariile sunt sau au devenit un fel de schimb de amabilităţi. O formă de socializare. Schimb gratuit de complezenţe etc.
Dar când am ce şi cu cine vorbi, e limpede că mă bucur. Mai ales că mi-s logoreic.
Cartea există şi acum. Doar Toffler s-a mai răzgândit.
S-a razgandit dar nu cred ca in privinta fragmentului in care zice, daca nu cumva am memorii false din vreo conspiratie capitalista, ca daca in tarile socialiste nuvor avea loc schimbari in tehnologie atunci vor pierde cursa. Daca imi aduc aminte introducerea era semnata de Silviu Brucan care explica faptul ca Romania se tehnologizeaza. Probabil in ’73 ca apoi a urmat integrarea scolii cu productia… Apoi s-a prabusit sandramaua…
Corect. Doar că în Powershift ( de exemplu ) o mai dă la remaiat. Constatând că superioritatea tehnologică a Vestului nu mai e suficientă în noul context etc.
Dar pe fond ai dreptate.
@Mordechai,
imi place ca dai tare peste botul basescian. Ca il prinzi cand vinde castraveti portocalii, cand striga „hotii” el fiind hotul, cand acuza pe toata lumea de tradare a interesuliui national atunci cand se vede cu ochiul liber ca el e primul pe lista. Pe orice lista! Bravo tie, respectele mele!
Mărie, eu doar fac inventarul. Peste bot are cine-i da. Zău. Şi, apropos, care sunteţi bucureşteni. Cum se mai circulă prin oraş? Că în seara asta aş bate un drum la Bucureşti, dar nu mă încumet.
Vino Mordechai, ca nu e dracul chiar asa de negru! Eu am facut azi mai multe drumuri – e adevarat cu sofer priceput, ca eu nu le am cu sofatul, ca nu-s atenta deloc! – si mai am un drum, dar e bine, si chiar daca injuri urat din cand in cand, e mai liber decat in mod obisnuit!
Îmi pare rău că vă stric consensul, dar altele sunt cauzele prăbuşirii URSS, şi ele au legătură cu lipsa de deschidere a sistemului, nu cu progresul tehnologic, că la ruşi nu era cazul. Sistemul, în ansamblul său, era un sistem închis, deci se afla în imposibilitatea de a se aduce la zi, chiar în condiţiile date, de a răspunde sfidărilor interne şi externe. De câte „revizii” a avut parte sistemul? Un NEP prin anii 20, la început( bine era dacă o continuau!) un soi de liberalizare după Congresul cu pricina, în 1956, şi prin 1985, cu perestroika, o nebuloasă de bune intenţii şi de dogmatism dat la refec! Prea puţin!
În nişte celebre discuţii la Braşov, unde profesam ingineria de sistem aeronautic prin 1980-1981, discuţii care ne-au dus la gazeta de perete, pe post de caricaturi, spuneam că socialismul va avea o şansă atunci când primul economist din Est va lua Nobelul. S-a întâmplat asta? Nu!
Indiferent cât de mare este progresul tehnologic, fără libertate şi dezbaterea publică a soluţiilor nu poţi face nimic. Şi România făcuse un mare salt tehnologic, dar lipsa de comunicarte a dus la risipirea resurselor şi la reinventarea roţii şi a apei calde, metaforic vorbind. Numai că acum ne-ar prinde bine cunoştinţele acumulate în materie de energii alternative pe vremea lui Ceaşcă.
Ruşii se vor scoate, noi nu. Ei nu au pierdut continuitatea în domeniile de vârf, noi da. Ne povestea Manicatide ce a însemnat întreruperea, după 1945, de numai 15 ani în cercetarea proiectarea de avioane, generic vorbind. Acum nici ca subcontractori nu mai avem capacitate intelectuală, pentru că nu mai producem elite tehnice în domeniu.
Aşa că aveţi grijă ce sisteme politice şi sociale proiectaţi!
Pai cred ca o sa vin ca am chef de iesit din casa si de baut o cafă !
Şi unde poposeşti în astfel de ocazii? Sper că nu pe aleea paparaţilor, adică în Dorobanţi! Deşi, sincer să fiu, nu prea mai ştiu unde se poate bea o cafea liniştită în Bucureşti. În rest, e pace, nici anarhişti nu mai avem, tot ce se poate întâmpla este să te muşte vreun maidanez de cauciucuri.
@ Constantin Gheorghe
Nici nu era un consens. Iar în anume privinţe ruşi nu erau deloc inferiori vestului.
Problema e mult mai complicată, e drept.
De fapt de asta fug de acasă. Nu poposesc. Într-o vreme îmi plăcea să merg la Hanul lui Manuc. Pentru loc, nu pentru cafea.
Acum ….umblu … casc gura… cunosc oameni…
🙂 Nu uitati sa ma chemati si pe mine. Gasim noi undeva o cafea buna.
Păi, când ne-om strânge, sigur te chemăm. Sigur.
De Han mă leagă multe amintiri, sper să nu cad în butoiul cu melancolie! Păcat că a fost „retrocedat”. O întrebare: poţi să-mi vezi adresa de e-mail? Din motive de gură-cască, adresa aia de gmail nu mai e valabilă. Poţi scrie pe aceasta din fereastra de comentariu.
In spate la Romana, intr-o casa veche/lang-un vechi castel/unde curge in vale/ciorba si mujdei adica vizavi de „La mama” este Grand Cafe Galeron http://www.grandcafegalleron.ro/ si au cafe buna de la Illy si nu Elita…
Ce s-o fi mai ales de locuşorul acela? Era o zaveră cu retrocedarea. Rescriu adresa.
@pendulul
eheeeeeei
Am fost acu’ vreo 2 saptamani. E tare fain, liniste, cafea buna…. De se retrocedeaza, sa se retrocedeze macar la cei de drept….
Asta nu mai stiu.
Ucraina este o alcătuire mult mai bizară, mai artificială decât fragila Iugoslavie, care s-a dezintegrat totuşi la mai bine de juma’ de veac după ce a fost creată. Dacă uneşte ceva interesele SUA, ale Rusiei şi ale UE, apoi este să menţină artificial în viaţă această alcătuire de comă numită Ucraina. Dar politica lor loveşte foarte grav interesele României. Dacă observaţi, pactul Ribbentrop-
Molotov a lovit deopotrivă Estonia, Letonia, Lituania şi România. Consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov au fost anulate pentru Estonia, Letonia, Lituania, dar nu şi pentru România. Nu există vreo metodă de a ţine încopciată alcătuirea pseudo-statală Ucraina, în afară de ‘politica toporului la brâu’ practicată de Kiev. Diplomaţii şi oamenii politici români, scriitorii şi ziariştii români, trebuie să explice în permanenţă colegilor din SUA, Rusia şi UE, problema foarte gravă a pactului Ribbentrop-
Molotov pentru România. Există un principiu de uniformitate care cere ca România să fie tratată la fel ca Estonia, Letonia, şi Lituania în ceea ce priveşte reversibilitatea consecinţelor pactului Ribbentrop- Molotov.
Asta nu ştiu de unde aţi scos-o. Asta cu interesele comune ale SUA, Rusia şi UE de a menţine ” artificial această alcătuire” ? În privinţa construcţiei artificiale a statului ucrainian putem cădea de acord. Dar o minimă obiectivitate ne impune să remarcăm că aceasta e situţia multor, foarte multor ţări europene. Fragila Iugoslavie nu a fost niciodată fragilă. S-a dorit să fie făcută astfel. Şi în cele din urmă a reuşit. S-a muncit mult la asta. La inventarea falselor criterii etnice. Care sunt de fapt criterii religioase. Care… Mă rog, aici ar fi prea mult de discutat.
„Fragila Iugoslavie nu a fost niciodată fragilă. S-a dorit să fie făcută astfel. Şi în cele din urmă a reuşit. S-a muncit mult la asta.”
Slobodan Miloşevici avea nişte conexiuni puternice cu lumea bancară din New York, unul dintre pilonii de putere în USA. Pe acele canale, mai întâi i s –a transmis lui Miloşevici mesajul că are liber la curăţirea Iugoslaviei de islamici. Miloşevici a lansat proiectul Serbia Mare care va distruge fragila Iugoslavie. Nicolae Iorga atrăgea atenţia asupra dificultăţii enorme a dialogului cu sîrbii. Politicianul Ionel Brătianu pur şi simplu îi ignora ca parteneri în dialog raţional. Problema cu sîrbii este aceea că ei sunt, vor rămâne, barbari sângeroşi, pe care îi jigneşte simpla prezenţă a vlahilor şi românilor. De fapt sîrbii au pierdut acum Kosovo pentru că sîrbii din Kosovo au plecat mai demult să slavizeze vlahi şi români pe Valea Timocului şi în Banat! După cel de al doilea război mondial, Ionel Brătianu a depus nişte eforturi diplomatice imense ca Franţa să îi determine pe sîrbi să înceteze ocuparea Timişoarei! De altminteri Ionel Brătianu spunea tot timpul că nu există un Banat sîrbesc distinct, ci doar un singur Banat. Niciunul dintre politicienii români nu l – a sprijinit în această viziune Romania Neoacquistica pe care o avea şi Mihai Viteazu când a unit ţările româneşti.
Nu sunt de acord sub nicio formă cu formulări de tipul „barbari săngeroşi”. Nu e obligatoriu să fim de acord. Preocuparea pentru soarta românilor din Valea Timocului şi Banat o împărtăşesc. Restul e discutabil. Şi poate vom deschide un astfel de topic.
Am alături un istoric de toată isprava… Moshe, se aude ?
Spuneam: “Dacă uneşte ceva interesele SUA, ale Rusiei şi ale UE, apoi este să menţină artificial în viaţă această alcătuire de comă numită Ucraina. Dar politica lor loveşte foarte grav interesele României. Dacă observaţi, pactul Ribbentrop- Molotov a lovit deopotrivă Estonia, Letonia, Lituania şi România. Consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov au fost anulate pentru Estonia, Letonia, Lituania, dar nu şi pentru România.”
Mi – aţi replicat: “Asta nu ştiu de unde aţi scos-o. Asta cu interesele comune ale SUA, Rusia şi UE de a menţine ” artificial această alcătuire” ?”
Reparaţiile aduse Estoniei, Letoniei, Lituaniei în ceea ce priveşte pactul Ribbentrop- Molotov au fost făcute în spiritul Dreptului popoarelor. Interesele comune ale SUA, Rusiei şi UE cer să fie arătat, ca demonstraţie ostensivă pentru alţii, nu pentru România care a servit doar ca “material didactic”, faptul că există limite, şi vor exista mereu, în aplicarea Dreptului popoarelor.
@blogineologic: „a sprijinit în această viziune Romania Neoacquistica pe care o avea şi Mihai Viteazu când a unit ţările româneşti.”. Trebuie sa va contrazic in privinta acestei afirmatii, pentru ca e tipica manualul de istorie de clasa VIII. De fapt si de drept idea de Mihai Viteazu unificator apare doar in sec XIX iar Lucian Boia demonstreaza acest lucru pe baza
Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile petrecute în conştiinţa românească. Domnitorul care a reuşit să stăpînească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai tîrziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea.s O asemenea interpretare lipseşte cu desăvîrşire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea şi chiar mai tîrziu, spre 1800, la Şcoala Ardeleană. Puse în evidenţă, pe lîngă personalitatea excepţională a lui Mihai, erau ideea creştină şi strînsele raporturi cu împăratul Rudolf. De asemenea, ambiţia cuceritorului apărea frecvent ca mobil al acţiunii, ocupînd în schema interpretativă locul pe care mai tîrziu îl va lua „ideea românească’.
La Miron’Costin, Mihai Viteazul se află în postura de cuceritor al Ardealului şi al Moldovei, „pricină de multe vărsări de sînge
între creştini”, de altfel puţin apreciate chiar de munteni: „Se urîse muntenilor cu domnia lui Mihai-vodă, tot cu oşti si războaie.”
Din cealaltă perspectivă, muntenească, Istoria domnilor Ţării Româneşti, atribuită lui Radu Popescu, îi tratează de-a valma pe toţi adversarii lui Mihai, străini şi români deopotrivă: „au supus domnia lui pă turci, pă moldoveni, pă unguri, de-i avea ca pe măgari pe toţi”. Savoarea exprimării nu face decît să confirme absenţa ideii româneşti. Să fi fost Mihai Viteazul, la 1600, mai „patriot” decît erudiţii cronicari de la sfîrşitul secolului al XVII-lea? Nici Şcoala Ardeleană, căreia conştiinţa naţională românească din veacul al XlX-lea îi datorează atît de mult, nu face totuşi pasul decisiv, deşi ţelul său era afirmarea identităţii românilor si a mîndriei de a fi român. Ideea unui stat unic al tuturor românilornu îşi găseşte încă afirmarea, înfăptuirile lui Mihai Viteazul nefiind
exploatate în acest sens. Iată cum îi rezumă domnia Samuil Micu, în Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor (redactată în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea): „în anul 1593 în domnia Ţării Româneşti au urmat Mihai Vodă, carele să zice Viteaz. Acesta foarte mare ostaşiu au fost, şi pre turci i-au bătut şi pre ardeleni i-au biruit şi Ardealul l-au luat şi l-au dat împăratului udolf…”11 Astăzi, o asemenea interpretare ar stîrni indignarea multora; autorul ei este totuşi unul dintre marii iniţiatori ai naţionalismului românesc!
In Hronica românilor şi a mai multor neamuri, Gheorghe Şincai consacră un larg spaţiu domniei lui Mihai şi cu deosebire acţiunii
lui în Transilvania. Combătîndu-1 pe Engel, el pune mereu lucrurile la punct în favoarea românilor. Apără cu îndîrjire personalitatea
voievodului, căruia îi compune un portret moral avantajos, în antiteză cu defectele adversarilor săi. Ingredientele mitului sînt
prezente, dar mitul încă lipseşte. Şincai accentuează asupra mîndriei naţionale, dar nu exploatează politic ideea în sens de unitate naţională.
Cîteva decenii mai tîrziu, în 1830, bănăţeanul Damaschin Bojincă, discipol al Şcolii Ardelene, publică, în Biblioteca românească,
o biografie a domnitorului, sub titlul Vestitele fapte şi perirea lui Mihai Viteazul, prinţipul Ţării Româneşti. Nici de data aceasta ideea naţională nu apare cu adevărat conturată, accentul căzînd pe luptele împotriva turcilor. Momentul de răscruce este marcat de transilvăneanul Aaron Florian, stabilit în Ţara Românească, unde devine profesor la Colegiul „Sfîntul Sava” din Bucureşti. Mihai Viteazul ocupă un loc esenţial în sinteza sa Idee repede de istoria prinţipatului Ţării Româneşti. Aaron Florian procedează la o amplificare a personajului şi a epocii, consacrîndu-le mult peste ceea ce pretindea economia lucrării: două sute de pagini, cea mai mare parte a celui de-al doilea volum, apărut în 1837, şi, în acelaşi timp, înscrie, în sfîrşit, acţiunea lui Mihai pe linia înfăptuirii unităţii naţionale româneşti. Singurul reproş adus voievodului stă în faptul că nu s-a dovedit capabil să doteze teritoriile româneşti unificate cu o constituţie potrivită. Numai în acest fel ar fi putut începe o eră nouă, care ar fi permis românilor să evolueze, uniţi, între celelalte naţii ale Europei. Aşa vedea lucrurile, la Bucureşti, transilvăneanul Aaron Florian. ‘ Nu însă şi moldoveanul Kogălniceanu. Cel care avea să devină marele artizan al unirii principatelor nu se dovedeşte deloc sensibil, în opera sa de tinereţe, la potenţialul naţional al episodului Mihai Viteazul. în Histoire de la Valachie…, publicată în acelaşi an,1837, cu volumul amintit al lui Aaron Florian, ne întîmpină un Mihai Viteazul descins din evocarea lui Miron Costin, neanunţînd încă în nici un fel proiectul de unitate naţională. Trăsătura lui dominantă pare a fi „ambiţia nemăsurată” care l-ar fi împins nu numai să ucerească Transilvania, dar chiar să viseze la coroana ” Ungariei şi a Poloniei. „Domnia sa a fost strălucită prin cuceriri,
dar fatală Ţării Româneşti”, conchide Kogălniceanu, extrăgînd de aici şi o anumită morală istorică: „numele marilor cuceritori
nu piere niciodată în memoria poporului, în timp ce acesta uită pe principii virtuoşi, dar paşnici”. Mihai apare ca un mare războinic, un erou, dar nicidecum ca unificator. Nici Nicolae Bălcescu, deşi muntean, nu pare atras, în mod deosebit, în primele lui lucrări (Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei pînă acum, 1844; Despre starea socială a muncitorilor plugari …, 1846), de personalitatea voievodului, acordîndu-i locul şi importanţa cerute de subiectele respective şi nimic mai mult. Dar, după 1840, irezistibila ascensiune a lui Mihai devine tot mai vizibilă. Ascensiune în ambele ipostaze, eventual contradictorii, dar şi complementare: domnitor glorios al Ţării Româneşti şi unificator al românilor. Prima a fost pusă în valoare de însuşi domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu (1842-1848), căruia i-a plăcut să se erijeze în urmaş al marelui voievod, orchestrînd o insistentă propagandă în acest sens. Alungat de pe tron la 1848, el nu şi-a putut atinge ţelul de a deveni un nou Mihai, dar vanitoasa asumare princiară a moştenirii acestuia nu a rămas fără ecou. Atmosfera tot mai încărcată de amintirea roului de la Călugăreni îl va fi înrîurit şi pe Bălcescu, în ciuda opoziţiei sale faţă de regimul lui Bibescu. Chiar în Moldova, simbolul Mihai începe să se afirme. La 1843, în Cuvîntul de deschidere a cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană din Iaşi, Kogălniceanu se apropie de voievodul muntean cu simţitor mai multă simpatie decît o făcuse cu şase ani în urmă. Mihai este rezentat acum ca fiind cel care a unit părţile disparate ale Daciei vechi. Simbolul îşi capătă deplina strălucire şi funcţionalitate în pera ultimă şi cea mai ambiţioasă a lui Nicolae Bălcescu, începută la 1847 şi neîncheiată încă la moartea sa, în 1852: Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul. Apare o sensibilă evoluţie, în sensul ideii naţionale, faţă de primele eseuri ale istoricului. Ţelul acţiunii lui Mihai este net proclamat: unitatea naţională. El „voi a-şi creea o patrie mare pe cît ţine pămîntul românesc”. A realizat astfel „visarea iubită a voievozilor cei mari ai românilor”, începînd cu Mircea cel Bătrîn, „cel dintîi domn român care se luptă pentru unitatea naţională”. Domnitorii nu făceau în fond decît să exprime prin acţiunea lor politică un sentiment general împărtăşit, dat fiind că, de la origini, „în inima tuturor românilor rămăsese neştearsă tradiţia unui trai comun şi dorinţa de a-1 înfiinţa din nou”.
*pe baza documentelor epocii (fragmentul lipsa)
Eu il aşteptam pe Moshe şi uite… am zis eu că putem conta pe cititorii noştri.
Despre distincţie şi adevăr
Am spus “această viziune Romania Neoacquistica pe care o avea şi Mihai Viteazu când a unit ţările româneşti.”, iar nu: “idea de Mihai Viteazu unificator”. Adevărul se află în distincţie.
N-a unit nimic de facto nimic. Sau poate Moldova cu Tara Romaneasca. Transilvania era condusa tot de Dieta. Si nu a dat nici o lege pentru iobagii romani. A condus neoacqustic toate cele 3 provincii dar atat.
“Puse în evidenţă, pe lîngă personalitatea excepţională a lui Mihai, erau ideea creştină şi strînsele raporturi cu împăratul Rudolf.”
De acord, Mihai Viteazul a fost un condotier.
La inceput a fost cuvantul. „Şi hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Ţara Rumânească.” Mihai Viteazul a fost primul consumator de unitate a celor trei principate romanesti.