Hai că a trecut şi 1 Aprilie. Am ieşit teferi şi din asta. Şi fiind 2 Aprilie o să vorbim puţin despre bâzdâci, crize şi inadecvarea medicaţiei.
Mai că nu-mi vine să scriu despre asta. Subiectul deja a fost mestecat, înghiţit, regurgitat, iar mestecat… Dar de o recapitulare tot o pun.
Bachus Zeus a făcut nişte afirmaţii. Le cunoaşteţi, nu-l mai cităm, ca nu e Cioran. Ale legate de tratatul cu Ucraina. Aşa că haideţi să executăm un inventar, să vedem cum stăm.
1. Cu Ucraina avem mai multe pricini. Cea ştiută legată de Insula Şerpilor. Problema canalului Bâstroe. Şi eu aş adăuga şi problema Bucovinei de nord.
2. În 1997, sub presiunea timpului, România semnează tratatul deja pomenit cu Ucraina. Preşedinte la acea vreme era Emil Constantinescu. Ministru de Externe Adrian Severin ( PD la acea vreme ). Traian Băsescu, vicepreşedinte PD, ministru al transporturilor, membru al guvernului.
3. În Octombrie 2000, preşedintele ucrainian Viktor Iuşcenko face o vizită la Bucureşti unde se întâlneşte cu Traian Băsescu. La conferinţa de presă, de după întâlnire, notăm un Băsescu umil, speriat, timorat. Aflat nu doar în poziţia în genunchi spre răsărit, dar şi într-o curioasă poziţie Capra aegagrus hircus.
4. Ne pregătim de summit. România, se trezeşte, prin semnătura lui Traian Basescu pe o foarte stranie listă de ţări care susţin introducerea Ucrainei pe traseul de aderare.
5. Luni 31 Martie 2008, într-o ieşire pe televizor, în maniera tipică, Traian Băsescu sare la grumazul celor care au negociat şi semnat în 1997 tratatul cu Ucraina. Vânzători de ţară, slugi absolute etc. Notă: Tratatul putea fi menţinut în vigoare, în mod tacit, dacă la 10 ani de la semnare, niciuna dintre părţi nu notifica celeilalte dorinţa de revizuire, modificare, renegociere etc. România nu şi-a manifestat în niciun fel dorinţa de a pune în discuţie tratatul sau de a întrerupe executarea sa.
6. Traian Băsescu afirmă în întâlnirile cu presa străină si cu ziariştii de casă că este un fervent susţinător al includerii Ucrainei în NATO.
7. Grecia pare hotărâtă să blocheze intrarea în NATO a FYRM datorită unui litigiu legat de …. nume. Poziţia Greciei, în această chestiune fiind una extrem de fermă.
8. La momentul anterior aderării în NATO, majoritatea ţărilor deja membre au impus sau doar sugerat îndeplinirea de către România a diverse condiţii în schimbul susţinerii admiterii.
Am încheiat inventarul. Mai departe judecaţi singuri unde şi dacă există o trădare a intereselor naţionale. Punctul meu de vedere este că România era obligată nu să blocheze aderarea Ucrainei, dar să impună mai întâi îndeplinirea de către aceasta a unor anumite condiţii. Sau mai simplu: trebuia să ne tocmim cu ei la sânge. Între timp cu doar câteva zile înaintea începerii summitului ucrainienii au reînceput lucrările la Bâstroe. Dar Băsescu îi susţine în continuare. Total şi necondiţionat. Şi portocaliu. Nu îmi amintesc, ăsta e preşedintele Ucrainei ? Are afaceri acolo ?
Am auzit şi o altă teză, care face referire la o anume practică, având de a face cu lobby-ul contribuţii financiare etc. Teza mi se pare absurdă şi merită respinsă cu toată fermitatea. Dar în condiţiile date Băsescu este obligat să ne răspundă. Hai, nu în faţa Marii Adunări Naţionale, dar măcar în cadru intim şi privat. Şi să ne explice care este motivaţia hiper-obedienţei sale faţa de Kiev. Fără gargară cu sifon de genul: frontierele NATO, crivăţul, halviţa pe băţ şi alte rahaturi pe care le vinde el electoratului mononeuronal. Lipsa unui răspuns mulţumitor ne va îndreptăţi să credem ce vrem noi. Şi atunci îl belim la pontaj. Şi nu numai.
P.S. Pe acelaşi subiect vă îndemn să citiţi şi notele lui Andrei Bădin. Care la rândul său vă invită să ne citiţi pe noi. E cu schepsis.