De ceva vreme am vagi probleme de sănătate. Care îi preocupă mai mult pe medici. De fapt nu-i preocupă nici cât pe mine, dar trebuie să îşi justifice şi ei cumva plicul. Printr-o curioasă coincidenţă, cam de când am început să fredonez ” Groparule nemernic” , tot felul de inşi şi-au adus aminte că mi-ar fi, mi-au fost sau ar fi dispuşi să îmi fie prieteni. Sincer să fiu… nu mă deranjează asta. Dar mă enervează contextul.
Un amic austriac de la care nu am mai auzit nimic de ani buni mă sună să mă întrebe de sănătate. Amabilităţi, jumătăţi de glumă. Evocarea cu mimată nostalgie a unor întâmplări trăite împreună. Mulţumiri pentru ajutorul pe care i l-am dat cândva. Şi după tot giratoriul ăsta … popas la cestiune: mă învită în Austria. Poate discutăm, poate sunt interesat. Candidează … poate aş vrea ca… Nu vreau. E dezamăgit. Poate mă mai gândesc, Se pomenesc nişte sume. Ne luăm rămas bun.
Acum câteva zile un amic belgian. Primar de oraş înfloritor. Graseiază jovial. Nu ne-am auzit de mult. Sara îmi trimite complimente. Habar nu am cine e Sara, dar le primesc. Sunt gratis. Îi transmit şi eu Sarei complimente. Tot gratis. Spune că mă citeşte şi reciteşte frecvent. Crede că mi-a găsit punctul slab. Mănâncă rahat. Singurul lucru pe care îl citeşte, silabisind, e meniul restaurantului la care îşi face veacul de când îl ştiu. Mă complimentează. Deh, francofon. Mai ceremonios. Ajunge şi el la subiect. Subiectul e al lui. Nu mă interesează. E surprins. Se pomeneşte din nou moneda comună. Şi din nou sunt invitat să mă gândesc. Mă salută. Iar Sara mă pupă. Cine pula mea e Sara ? Azi primesc un mail de la el. Îşi reiterează invitaţia. De când am devenit aşa de important ? Ăştia sigur mă confundă cu altcineva. Semnează el şi Sara. Mă rog. O fi căţeaua lui.
Ieri primesc un mail. Iar Belgia. Amicul Stephen. E la Bruxelles. Corespondent. E încântat. Doar că se plictiseşte. Nu mai ştie nimic de mine. Nici eu de el. Doar că îl mai văd uneori pe sticlă. A auzit de problemele mele din iarnă. Cunoaşte el o clinică. Dacă vreau… Nu vreau. Mă întreabă unde mai lucrez. Îi explic că nu lucrez. Trăiesc din dividende. Râde. Eu nu râd. Are nişte idei. Poate le discutăm. Poate vin în bruxea. Plătesc ai lui. Poate. Îi răspund. Mă sună. Cred că am un alter- ego care bântuie prin lume. Şi cu care mă confundă ăştia. Mă invită pentru 5-6 zile la Bruxelles. Vorbim, have a few beers and screw all the girls. Cu screw-ul m-a cointeresat. Îi zic că mai vorbim. Mă întreabă când. Vineri zic. El înţelege că vin vineri. Şi e încântat. Îl lămuresc. Rămâne să ne auzim.
Mai primesc nişte mail-uri. O fostă colegă. Din Finlanda. Lucrează şi ea tot la Bruxelles. Ce au ăştia toţi de s-au năpustit acolo ? Urări de sănătate şi o nelipsită invitaţie. Încă trei mailuri. Două tot bruxelate. Cred că deja detest oraşul ăsta. Şi unul de la un amic din Cernăuţi. Care e în suferinţă. Şi-a pierdut soţia.
Revăd toate discuţiile astea din ultimele zile. Toţi „prietenii” care suferă cumplit de grija mea. Oameni ocupaţi. Cu agenda încărcată. Care erau greu de găsit cândva. Care mă găseau uşor altcândva. Pentru ca apoi să redevină prizonierii „agendei încărcate”. Am detestat întotdeauna ” oamenii ocupaţi”. Nu spun că nu ar avea multe treburi. Ori o agendă care se cere urmată. Dar spun că atunci când prietenii nu îţi mai încap în agendă şi îţi pui secretara să reprogrameze o ieşire la bere, atunci ai o problemă cu priorităţile. Şi dacă prietenii îţi reintră brusc în agendă doar pentru că eşti la ananghie sau pentru că ai aflat că ar fi bântuiţi de Hades, atunci ai mai multe probleme.
Aşa că am să-i dau dracului pe toţi ocupaţii ăştia. Cu bruxeaolele lor şi londoanele lor. Cu secretarele şi sarele lor.
Voi face un singur drum. La Cernăuţi. Pentru că în agenda mea e întotdeauna loc liber. Când un prieten îmi bate la uşă.
Să fiţi sănătoşi !
Citeodata un necunoscut poate sa iti fie mult mai prieten decit cei pe care tu ii consideri prieteni. S’est la vie…
Sanatate si putere de trait la toata lumea, ca e cea mai de pret.
Povestea cu prietenia e lejer supra-evaluată. Că şi Ghilgameş şi Enkidu erau mai mult amanţi ( pedindosnici) decât prieteni.
Eu mă declar satisfăcut că am amici. Şi că în general unii încă îmi răspund la „bună ziua” – ceea ce sincer mă surprinde.
Tot ce vine peste… e başca.
Ştii cum e: unii sunt ridicaţi de fapte la gradul de prieteni, alţii degradaţi la rangul de amici, alţii şterşi definitiv din memorie. Meandrele concretului, ce mai! Iar tu se pare că ai „noroc” cu medicii: măcar mimează interesul, pentru a-şi justifica plicul. Cunosc eu situaţii şi mai naşpa, când nici plicul nu mai contează. Crede-mă, am o vastă experienţă în materie!
Aşa că sănătate şi toate cele bune! Şi drum bun la Cernăuţi!
Iti recomand si Chisinaul…si eu merg pe acolo…din unele motive.
si uite asa realizez cum ma plimb cu mucii’n cassoulet de vreo saptamîna , basca ca s’ar putea sa trec drept pretin sub acoperire fara nici un merit. si totusi , ca tot nu eram destul de ocupat 🙂 acu’ ma gîndesc si eu who the fuck is Sara? eu cred ca e o smecherie aici. singura salvare ar fi sa cîstige doctorul si sa ne faca pe toti bine.
coane, e totusi de apreciat (zic io) ca atata lume iti sare in ajutor. mai ales la greu.
in general „prietenii” sar in directia inversa cand ai nevoie de ajutor.
Sper ca nu e din cauza mea… 🙂 aceasta nervozitate pe bruxelezi.
Nu am auzit nimic despre problemele tale (voastre) de sanatate. Stiu doar ca esti un scriitor fara de care blogosfera n-ar avea atata umor. Toti avem, mai mult sau mai putin, sanatatea ciuruita. Mie imi place sa cred ca sunt o supravietuitoare, desi n-am organ intact. Nici nu ma gandesc deloc la neajunsuri, pur si simplu ma sperii doar cand ajung la spital. In rest, Dumnezeu vegheaza, te asigur.
sanatate multa, print Mordechai…si oameni buni si frumosi in jurul tau!
Ştiu că-ţi plac hărţile. Am una cu piraţi:http://blog.foreignpolicy.com/node/8658. Că doar ăştia mai lipseau omenirii, ca să se simtă „bine”!
@ Constantin Gheorghe
O tot spune: ideea de prietenie e mult supra-evaluată. Şi a devenit un concept numai bun de vânturar la talk-show-urile lejere de după amiaza.
Despre doctori… am eu bănuieli că tot spre a plicului meritare ei îmi mimează şi problemele.
La Cernăuţi o să îmi pun pofta în cui. Aflu că îmi trebuie viză de la ambasada ucrainiană. Şi că aş putea-o avea săptămâna viitoare. Aducem Cernăuţiul încoa de s-o putea. Şi mai pe vară fug şi eu acolo.
@ Alex
Am tot fost la Chişinău. De o vreme evit locul. Nu cunosc limba.
@ ciupico
Nu ştiu, bre, cine e Sara lu’ Jean Philippe. O fi noua nevastă, asortată la noile draperii. Naiba ştie. Dar există. Şi îmi comunică.
@ Gabriela Savitsky
Gabi, n-are nicio legătură. Da’ ce mama teascurilor e cu bruxoiul ăsta ? Că toţi trag acolo. Şi toţi doar de el pomenesc.
Blogosfera a dus-o bine-merci şi pân’ la mine aşa că am temeiuri să cred că nici după mine n-o să sughiţe. Altfel, na, n-o să murim sănătoşi.
Tu o ştii pe Sara ?
@ Ina
Săru’ mâna, alteţă. Hai , zău şi nu luaţi prostiile astea doctoriceşti mai în serios decât mine.
@ Constantin Gheorghe
Piraţii sunt buni şi ei. V-am zis că s-a redeschis demonoidul ?
@ dracu
Mda, sar ei în ajutor, e drept. În ajutorul lor.
si pe mine ma cam doare un genunchi… am primit un mail de la Tecuci, doua de la Birlad si trei de la Racari. Se pune?
Mulţumesc, nenea. Chiar mă plictiseam de atâta compasiune.
O luare în balon îmi lipsea.
Tzinene la curent.
Zau ma doare genunchiul. Am si trimitere la doctor…
Bine. Schimbă poziţia.