Vot canci !

Create your own banner at mybannermaker.com!

Previzibil a venit si decizia TMB. Iar panarama continuă: Oprescu este scos din cursă. Şi o spun răspicat: nu există argumente de drept care să justifice această decizie. Am explicat ieri de ce.

Cu asta s-a lămurit definitiv problema. Trăim într-un craniu de vacă, aflat în descompunere. În care colcăie viermii. Şi nu într-o ţară.

Personal, nu aveam cum îl vota pe Oprescu. Pentru că nu sunt bucureştean. Dar ceea ce se întâmplă cu Sorin mă interesează. Pentru că spune ceva despre nivelul la care a ajuns jegul în craniul acesta de vacă. Despre panarama pe care şmecherii o numesc democraţie.

Aşa că sus-semnatul, de azi încolo, va refuza să se prezinte la vreun vot. Şi vă încurajează pe toţi cei care simţiţi că aşa e bine să facem. Pentru că votul nostru nu interesează. Ci doar legitimarea, prin prezenţa ornitorincului la ştampilare, a mafiei, a găştii hidoase de borfaşi pe care unii o numesc „clasă politică”.

Deci vă invit la ceva mai mult decât o leapşă. La o atitudine. Şi vă e adresată tuturor celor din blogroll. Şi tuturor cititorilor. Susţineţi „VOT CANCI”. Dacă e cineva priceput poate ne ajută să punem şi de un banner.

P. S. Citiţi aici. „Presedintele BEM a sustinut ca listele cu semnaturile de sustinere depuse de Sorin Oprescu au fost verificate „de doua, chiar trei ori”. ” Pe ale lui Băsescu le-a verificat cineva de” două, chiar de trei ori ” ? Vă spun eu: nu ! Pentru că atunci era buba !

Update: codul sursă pentru banner:

<a href=”http://www.mybannermaker.com/link.php?nurl=http%3A%2F%2Fwww.mybannermaker.com” target=”_blank”><img src=”http://img183.imageshack.us/img183/723/mybannerblinkyce17ee996xj6.gif” alt=’Create your own banner at mybannermaker.com!’ border=0 /></a><br>

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

59 Comments

  1. Prietene, sunt alături de tine! NU VOI MERGE LA VOT ŞI NU VOI SFĂTUI PE NIMENI S-O FACĂ! Prea multă mizerie! Nu am ratat nicio alegere până acum. De aici înainte nu mă mai văd într-o secţie de votare.Iar cadavrul clasei politice a intrat în descompunere şi împute aerul.
    Cum bine zici, nu vreau să mai legitimez prin votul meu o haită de hiene, de nesimţiţi, care văd în politică doar un instrument de îmbogăţire.
    Aşadar, începe acţiunea VOT CANCI!

  2. felicitări…nici eu NU VOI MERGE LA VOT deoarece m-am săturat de aceeaşi cloacă flămândă după avere, cloacă care
    în preajma alegerilor se bate cu pumnul în piept…
    dacă nu te superi voi prelua şi eu mesajul.
    încă o dată felicitări.

  3. Nici o secunda nu m-am gandit ca TMB va respinge contestatia. Este stupid. Nici un text de lege nu enunta conditiile de forma ale adeziunilor. Cel putin eu nu am gasit.
    Justitia este la pamant. Fara justitie, nu exista stat de drept. Unii lupta in lumea asta pt. independenta si formarea unui stat, in timp ce noi ne autodizolvam. Nu este de gluma.

    Vot Canci !

  4. Alandra, am explicat ieri. Datele de identificare sunt cerute ad probatio şi nu ad validitatem. Nu revin.
    Asta e ţara. Niciodată în ultimii 18 ani nu a fost mafia atât de jegoasă. Deci:
    VOT CANCI !

  5. Şi ca treaba să fie treabă până la capăt, acest VOT CANCI! ar trebui să îl postăm în fiecare zi…până la alegeri.
    Poate lumea va înţelege că a sosit timpul să ne trezim cu toţii şi să îi pedepsim pe cei care zi de zi ne râd în nas din luxoasele lor maşini, maşini cumpărate tot din banii noştrii.
    VOT CANCI!

  6. Zilnic e mai dificil, dar, dacă mă dumiresc cum, îl înglobez în grafica blogului.
    Prea mare pedeapsă nu le facem, Viktor. Pentru aia ar trebui nisţe: impozite canci. Dar se lasă cu bulău. Dar putem să le răspundem aşa cum merită: ei ne tratează cu, respectiv, curul, noi pe ei cu … ce se vede.

  7. printule..adevar grait-ai….preiau si imi asum acest „VOT CANCI!”..cu bannerul de rigoare.
    nu-mi place ce se intampla.
    nu-mi place cum ne trateaza „astia”
    nu-mi place cum isi impart „frateste” tot.

    p.s. am stabilit…print Mordechai, Domnul Constantin Gheorghe, Viktor si subsemnata nu merem la vot.
    de restul stiti ceva?

  8. Pentru început, nu-i rău! Văd eu mâine. Dar e o formă de protest care trebuie continuată. Nu e vorba atât de Sorin Oprescu-tu oricum nu ai cum să-l votezi-ci de principii, de drepturi şi de libertăţi cetăţeneşti, de o democraţie vai mama ei şi fără contribuţia „justiţiei”.

  9. Nu, nu de Oprescu e vorba. Sau prea puţin e vorba de el. E vorba despre rapănul care s-a întins pe epiderma politicii româneşti. Care nu ne mai lasă să respirăm. Care naşte dinastii de succesuri. Care îşi imaginează că noi toţi suntem doar cotizanţi la burdihanele lor. Care cred că ţara e cârciuma la care se îndoapă doar ei. Care… este !

  10. Eeee! acuma si cu voi, va cred, sunt unii putin afectati, da’ sa va ambalati asa ca la rivolutie. Adica voi domle? va credeam mai reflexivi, dar nu irationali, adica sa ramana PSDul si fara bruma de voturi la capitala?1?!
    Aia e! avetzi naturelul simtzitor.

    Domnu’Mordechai,
    eu zic sa anagajati un paso doble de iodizare pe faleza, pentru o perspectiva mai larga si pe urma abordati problema cu aplomb.
    E?!??! parca se vede ceva! nu? asa si zicea si Ovidius:
    Naso Tomitanae iam non nouus incola terrae
    hoc tibi de Getico litore mittit opus.
    Si uacat, hospitio peregrinos, Brute, libellos
    excipe dumque aliquo, quolibet abde modo.

  11. Semantic, faci o eroare! A fi de stânga nu înseamnă a fi automat votantul PSD. Îşi pierde PSD voturile de la Bucureşti? Pagubă-n ciuperci! Păi nu asta a vrut, renunţând la cel mai bine plasat candidat în sondaje? Asta primeşte!
    Aici e vorba despre un sistem care şi-a atins limitele jegului moral şi legal. Şi absenţa de la vot e o formă de protest împotriva lui. Nu mai vrem să-l legitimăm. Ai ceva împotrivă?

  12. Domnule Gheorghe,
    poate sunt in eroare, hehehe, insa domnul Iliescu nu e. Citez din alocutiunea prilejuita de lansarea catindatilor PSD: „PSD este singurul partid de stanga din Romania.” fapt confirmat de evolutii, nu se poate nega.
    Booon, acuma, orice om de stanga din Romania, PSDist sau nu ar trebui sa isi faca acest calcul simplu: daca singurul partid de stanga este PSD atunci in tot ce fac/votez/fentez/tricotez iau in calcul „farul calauzitor” al partidului. E musai, ca altfel alternativa de stanga va ramane in veci extra-parlamentara.
    Vremea partidelor mici a trecut, vine vremea factiunilor. Probabil ca in cazul Oprescu se intrevede, vorbesc metaforic, modelul Stolo.

    ps: legat de trocul psd-pdl, foarte interesanta informatia. Se confirma teoria ca partidele, indiferent de orientare, prefera sa joace pe un curs de actiune cu un risc minim.

  13. Semantic, NU e obligatoriu să fiu de acord cu Ion Iliescu. În plus, Ion Iliescu făcea doar o constatare: da, din păcate, în România există un singur partid de stânga, care NU mai e de stânga, ci de râsul curcilor! Aşa îl văd eu! Şi ca mine, o mulţime de oameni care nu se recunosc în el. Poate că PSD, aşa cum e el acum, şi-a pierdut raţiunea de a fi, şi trebuie refondat. Nu va fi nicio nenorocire dacă mai stă patru ani în opoziţie. Poate doar aşa se curăţă de lichele!
    Sper că, abţinându-ne de la vot, FACEM O FAPTĂ CREŞTINEASCĂ!

  14. Semantic, ce-i mişto în democraţie e că eu decid cine-i Cezarul şi ce merită el să primească! Deocamdată, de la mine, cel puţin, şi de la gazda noastră o să primească fix CANCI! Şi sigur e o faptă creştinească: îi ajutăm să nu ne mai chinuiască!

  15. oameni buni si femei, stimati tovarasi si preteni.

    daca ar avea vreo finalitate, sa mor de nu as fi de acord cu voi.

    deci, ce se-ntampla, parerea mea:
    dusa la extrem treaba asta, rzulta ca daca jita de parlamentar se prezinta la vot impreuna cu puradeii + nevasta, se alege, si ne fura mai departe bine mersi.

    o asemenea initiativa ar avea succes in cazul unei clase politice dotata cu constiinta, care si-ar zice: „bah, uite mah ca nu mai vine..ulimea la vot. oare ce-or fi avand mititeii de ei?”

    avand in vedere imensa durere la 15 metri in fata organului reproducator de care se bucura ai nostri, o sa zica
    „Asa, si??? numa bine, ca abia am de dat mai putini miei, carnati, mici, beri etc” la aia de vin la vot!”.

    pentru ca alesi tot vor fi, numa ca in loc sa fie alesi cu 1000 de voturi, o sa fie alesi cu 100. crezi ca ii impersioneaza cu ceva?

  16. asa, si? sincer acum ce rezolvati cu chestia asta. ma faceti sa rad. mergeti fratilor la vot si exprimati-va parerea, ca altfel se aleg intre ei. se duc pupinucristii si iese cine trebuie. asa ca e idiot indemnul de a nu merge la vot. nu a zis nimeni ca e viata in roz, dar modul asta de protest e ca strigatul in cada de baie. adica fix canci! nu aveti cu cine sa votati? anulati buletinul. dar nu stati ca stati de geaba. desigur, si daca mergem tot ei ies. dar a merge la vot e mai de preferat in locul canciului acela.

  17. frate, am lasat si eu un comentariu si l-ai sters. pei e frumos? ce daca nu sunt de acord cu balivernele voastre. frumos va sade. ce pot sa zic, decat ca canci vot! asta nu ajuta la nimic. ba chiar invers. mergeti la vot, ne participarea sociala nu a dus niciodata la nimic.

  18. @Mihnea
    cu tot respectul…du-te sanatos si voteaza tu cu incredere si voie-buna pesedeul…ca nu am nimic impotriva.
    eu o sa calc un pic „consemnul”…si nah..ma duc si-l votez pe Sorin…
    uite asa…
    pfuu, ce clantza le-a dat in seara asta cu tidula aia de la institutul national de statistica.

  19. @ alexander

    Nu te şterge nimeni. Când eşti anunţat că există moderare înseamnă că acel comentariu trebuie mai întâi aprobat. Iar pentru asta trebuie ca mai întăi să ajung la computer. După explicaţia asta te mai gândeşti cine e idiot ?

    @ Minea Georgescu
    Lasă că mergi tu, Mihnea.

    @ ALandra
    Bun venit în blogohaos ! Era şi cazul !

    @ mosh califar, alandra, dracu, james crissilv

    Şi nesupunerea civică e tot o atitudine civică. Se poate protesta şi tăcut. Şi făra ieşit cu pancarte şi zurgălăi. E simplu: când nu îţi place ce se întâmplă, nu participi. Mă bucur că sunteţi şi voi de acord.

  20. daca crezi ca e mai bine asa, scoate-l.promit sa nu fac lacramatie pentru cenzura.;-)
    ti-as mai fi zis ceva, dar sesizez ca is nemoderate postarile la ora asta, asa ca o las pe aldata…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...