Când ajungi să-l vezi pe Băsescu vorbind despre Monica Lovinescu, rezistenţa română şi mai apuci să auzi că Băsescu o decorează post-mortem atunci e un semn. Că trăim vremuri hilare. Îl mai vezi şi pe Liiceanu exersând diverse mimici, în căutarea celei adecvate, de doliu. Şi îţi dai seama că de plâns nu sunt cei care s-au dus. Ci noi cei rămaşi.
Memorabil
- A word from our sponsors -
eveniment neptunist. dureros.
Ştii ce a fost greţos în tot circul pios de astăzi? Aceeaşi intelectuali Romavia au profitat de moartea Monicăi Lovinescu pentru a-şi face reclamă! Patapievici mai avea puţin şi ţinea slujba de înmormântare!
Mi-a fost silă. Cât de spilcuiţi, geluiţi şi cu ţoalele de firmă asortate la eveniment erau toţi papiţoii.
Acum nişte zile mă întreba Leibovici de ce nu am scris despre trecerea Monicăi Lovinescu. I-am răspuns. Pentru ca nu mai pot. Pentru că nu mai încape. Pentru că am obosit să tot aşez ferpare în pagină. Şi pentru că uneori e mai bine să taci.
Limbricii care i-au parazitat pe monici pe timpul vieţii se pot cu uşurinţă metamorfoza în necrofagi spre a trage un ultim şi copios folos.
Nu vreau sa comentez din urmatoarele motive :
– de mortuis nil nisi bene
– pentru mine patapievici si liiceanu sunt morti demult
Si baba juca in filme straine dar era de fapt moarta demult! Noi nu stiam pe ce lume traim si credeam toate bazaconiile.