Acum exact cinci ani Dubya anunţa victoria în Iraq. [aplauze, ovaţii, fuckuri de artificii]. Nici nu se uscase bine mucul pe mâneca succesurilor dubyiste că, prin locul pe unde erau ei victorioşi şi plini de glorie, zburau braţe şi picioare, se dădea cu durda şi în general se executau gesturi nepoliticoase faţă de învingători. Şi total deplasate pentru un război încheiat şi câştigat.
La noi madam Macovei anunţa victoria împotriva corupţiei. Iar bucureştenii haleau borduri în bordei. Dar asta n-are nicio legătură cu subiectul.
Deci la vreo cinci ani după ce a caftit Dubya terorismul lucrurile stau cam aşa:
War On Terror Is Leading Cause Of Terrorism
V-am zis eu că succesuri nu înseamnă acelaşi lucru ca succese. Iar războiul de acolo deşi s-a încheiat continuă. Cu terorismul, desigur. Experimentarea de noi tehnologii militare e başca.
E sâmbătă şi nimeni n-are chef de subiecte complicate aşa că articolul ăsta săriţi-l. Deşi s-ar putea vădi interesant. Şi ar putea explica de unde vine terorismul şi la ce ne mai putem aştepta. Şi aţi mai putea citi aici şi de ce e posibilă o nouă încordeală de muşchi pe relaţia Teheran – Washington.
Nu-s deloc cretini! Ştiau şi ştiu foarte bine ce fac. Inclusiv faptul că acum în Irak şi Afganistan nu e vorba de contraterorism, ci de contrainsurgenţă, ceea ce schimbă radical lucrurile. Nu combaţi terorismul cu tancurile, cu „Predatorul” şi cu sute de mii de soldaţi. O faci cu mijloacele poliţieneşti clasice, aduse la zi, în sensul în care acorzi un rol mai important noilor tehnologii.
Dar nicio mişcare teroristă cunoscută în istorie nu a avut şi nu are capacitatea de a purta acţiuni de luptă clasice pe timp îndelungat. Să fim serioşi! Cei care se aruncă în aer, cu centuri explozive şi în camioane burduşite cu explozivi sunt armele inteligente ale insurgenţei. Din păcate!
Aşa că ne-am pricopsit cu două conflicte de tip Vietnam, din care Occidentul va ieşi extrem de şifonat, nu doar politic şi militar, economic, ci mai ales ca imagine şi capacitate de a influenţa lumea. Toate astea pentru că nişte dobitoci se vedeau călare pe grumazul lumii!
Evident că nu a fost nicio secundă vorba de contraterorism.
Dar e vorba de copiii cretini ai zeului Marte. De cultivarea în ochii americanului hamburgerofil a unei anume idei de invincibilitate, de fabricarea imaginii de popor războinic călare pe situaţii şi gata să dea cu barda hi-tech oricând şi oriunde.
Cred că de la al doilea război mondial nu există nici un singur preşedinte american care să nu se fi exersat într-un războiaş-două.
http://danieloctavian.weblog.ro/2007-09-27/194193/50-de-ani-de-impliniri-marete.html
Un link util pe subiect.
Acum se vede mai bine natura agresivă şi expansionistă a SUA, care urmăresc dominaţia globală, fără să le pese de consecinţe şi de costuri, dar şi fără să aibă mijloace suficiente. De fapt, întreaga istorie a Războiului Rece ar trebui reevaluată şi chiar rescrisă, pentru că nu există nicio deosebire între „băieţii buni” şi „băieţii răi”.
E în natura imperiului: expansiune continuă sau…
Mda, tot vrea Hillary sa simplifice harta-n Iran, e posibil sa o ajute GW ca-i baiat bun, saritor…
Hillary cine e? Din domeniul cartografiei ?
Doamne fereste, cica e fan nuke-cartography…
Nicio surpriză. Ghici care e singura armă dij lume care a folosit nejustificat arma nucleară împotriva populaţiei civile. Subliniez: nejustificat.