Amintiri kaki

am ‘skip-uit’ perioada kaki. Eram ori bolnav ori plecat din tara ori la facultate. Pe bune. Ma rog, apres 1989.

Nici nu ştii ce… OTV.

Că veni vorba de amicul domniei voastre, Ciupico, am şi eu un mesaj pentru ‘mnealui:

Maestre Ciupico,
Te felicită şi un cititor de blog. Frumoasă „moacă” ai zugrăvit! La aşa conţinut, aşa imagine!
Deşi se zice că haina nu face omul, totuşi, o imagine frumoasă te ţine cu ochii fixaţi…

Vă mai poftim pe aici, CNN!

Bun revenit, mary_lou. Ciupico e bun. Şi perfecţionist. Am constatat eu. Mai mult nu spun.

Kaki: Tov gradu’ al meu era cult. La instructie ne vorbea despre „suptafata teresta a solului”.

Doar la suparare mai trantea un: „voi ma reprezentati pe mine animalelor!”

Am auzit ca ar fi ajuns la balamuc…

Pe vremea mosului cum te vedeai deasupra liniei si admis la vreo facultate cum te saltau sa te educe spre apararea patriei. Deci Targoviste a scris pe mine ( nu intrati la idei , nu in cazarma AIA mai tarziu celebra 🙂 ) Acolo niste locotenenti doar cu cativa anisori mai mari decat noi au avut grija sa ne educe spre urmatoarele chestii :
1. soldatul tre’ sa aibe o tinuta „pizdoasa” (sorry, asta era expresia cazona) Asta includea : ras-tuns-frezat, calcat haine all day long, frecat bocanci nonstop
2.cum asta am prins-o repede, pe teristi ne scoteau cand veneau straini in vizita sa ne admire, daca era vreun exercitiu, aplicatie ceva, ne dadeau permisie in bloc, sa nu facem de ras brava armata romana…
All in all : frumoasa experienta 🙂

hai mai, voi chiar nu va gasiti de treaba ?
hai ca a venit primavara si toata tara e plina de kaki 🙂 si în plus e la alegere ( îndata)
cît despre moace , vina e a lui mordechai , el a vrut cu „farfurii” de la hor’ezu cacadou pentru la export ca souvenir . avertisment ca ne învîrtim într’o hemeneutica artizanala . asa mi’a explicat el-mordechai 🙂

@ confucius
Ei… nici aia cu:Băi, căcatule, te mănânc !- nu era de lepădat.
Sau celebra: în armată nu gândeşti ! Mă vezi pe mine că gândesc ? Nu! Eu iezecut !

@ moshcalifar
Hehehe, aia pizdoasă o ştiu şi eu. La terişti avea lent majoru’ meu o vorbă: teriştii e tot militari, da? că ei n-are facultati, da’ o să aibă. Şi până are e tot mucoşi !

@ ciupico
Da. Ciupico, pentru că ai prestat aşa bine… o să primeşti un mail. Cu un bonus.

Am urit armata. Timp pierdut in prostie si prostime. Imi aduc aminte ca aveam o perna electrica ce o tineam sub manta, si oriunde gaseam o priza ma cuplam.

Karakas- soldatul electric :)))

Da, de fapt experimentam noile tehnologii de lupta cu frigul :)) Erau vremuri kakicioase :))

M-am prins eu. Dar curent unde găseai. Că pe atunci era o problemă. La noi lentu major avea teza lui:”
soldatul nu ştie de frig, deoarece frigul e elementele naturii, care omul le-a stăpânit fiind înzestrat cu capacitate de gândire şi mers biped pe doar două dintre picioare.” Dixit !

Pina la rivolutie curentul era natural, de la geamurile lipsa. Dupa, ne-au bagat si curent electric, din ala economisit de Nea Ceasca. Nu-ti mai spun cita fericire pe ofiteri sa isi poata etala cunostintele militare. Trageau unii in altii cu o bucurie de nedescris. Atunci am realizat ce inseamna de fapt sa ai noroc in viata…

Ok, pe tine te prins milităria chiar pe gardul dintre vremuri. La mine a fost ceva mai înainte. Două luni şi ceva în cazarmă, înca două în spital. Şi gata.

6 luni. Lungi cat 6 veacuri. „Behei, soldat, ce daca ai facultate? Io’s mă-ta aici. Si îs şi tac-tu, la nevoie! Ia nu mai fi asa ţâfnos si pune mana pe matura că, să-l fwtă dracu pe mă-sa de nu te arunc peste gard.” (Gard insemna granita, eram in Salonta. De parca mi-ar fi parut rau…) Vivat Armia Romana, cu fregatele ruginite, cu TAB-urile care raman innamolite si cu F-urile lu’ Motocicleanu!

si eu am fost la spital un an de zile, zi de zi ….ca eram sanitaur 🙂
si culmea e ca se terminase armata dar eu am aflat dupa o saptamîna, timp în care am consumat toata solda adunata într’un an si 4 luni. solda de diribau!
vorba lui muzicuta era:
„bai soldat, tu ma bagi în restaurant , auzi”!
ce vremuri , ce restaurante….fumam numai marllboro ca de kent mi’era scîrba. ce tutun bre! deh , dezavantajul armatei în port.
da, eu pe omar plecat de la dana de animale…nu l’am vazut ! asta s’o spuie base cui nu stie si’ntelege. ma rog si serviciile.

Ehei, de Salonta mă leagă alte amintiri.
Da’ fasolea… ce fasoleeee

Da’ mirosurile care veneau de la fabrica de salam, seara, la apel… :))

parca coniacul de Teremia mare avea ceva …

Eu îi dau cu memoria afectivă, el cu aia olfactivă. Da’ ce ? Mirosurile de le fabrică veneau doar la apel ? La noi mirosurile veneau după apel. În dormitor. Dar de fasole am zis deja.
Ciupico, ăi de făceau armata în port erau pe picior de egalitate cu şefii de cârciumă:) Pilosule.

pai odata am sa’ti spun cum am facut eu arest la garnizoana din constanta ( cules fiind de la abator de maiorul trandafir însusi ) si ce statut am avut la budele de acolo 🙂

Daca povestesc despre aventura ciorapilor kaki, la intoarcerea din aplicatia de 4 zile, golesc blogul de vizitatori. Sa vezi cum fug toti ca potarnichile.:))

Păi asta era ideea cu postul ăsta. Să povestiţi. Nu să promiteţi că o sa povestiţi:)
Şosetele cazone au o reputaţie bine înţepenită. La fel şi closetele. Şi uite aşa rămânem într-o zonă extrem de olfactivă.

daca v-ati vedea ….
daca v-ati auzi…
sunteti letali….
:))

Efectul letal e de la şosetele pomenite.

pai de aia am si navalit repejor la postul asta …cu toate ca-i numa pentru cei care stiu ce-i aia armata..
era ceva in aer…letal rau de tot…
si am dat de sosete, evident:))

p.s. io nu inteleg neam chestia asta cu „hai sa ne batem joc de copkiii astia ….ca asa crestem mintenas respectul natiei pentru institutia asta”.
numa povestiri horror peste tot….closete spalate cu periuta de dinti….holuri spalate cu periuta de unghii…stafilococ auriu (de la vro perna) …macaroane cu branza si cartofi prajiti (in aceeasi farfurie), pierdere de vreme (frecat motanu’)
m-au ingrozit si „baietii” mei cu kestiile astea.

Păi armata are două rosturi:
– sa te indobitoceasca:
– sa iti dezvolte un anume tip de sentiment patriotic.
Cele două, se pare, merg doar împreună.

Daca isi baga Vaccin Tudor retina in comentarii, ii creste tensiunea. Ca sa preintampine infarctul ar trebui sa se tina de nas. Nu de altceva, da’ am pastrat in valiza de armata o pereche. Sunt mai sentimental si nu pot renunta asa de usor la lucrurile dragi. Acei ciorapi i-am dat jos cu lama de pe talpi, erau ca si ciocolata uitata pe bordul masinii intr-o zi torida de vara. 😀

Naiba m-a pus să deschid vorba ! Uite aşa se duce orice urmă de respectabilitate. :)))

Completare: Comandantul de companie era maior, iar cel de pluton era capitan. Gradul de lt. major se desfintase. Oricum, erau cu IQ sub nivelul marii. Orice asemanare cu Francis Drake (nu) e (deloc) intamplatoare.

Erata: Francis Drake, lord de Constanta, stramutat temporar in Bucuresti.

De când mă ştiu mi-a fost ciudă că nu am făcut şi eu armata, dar acum, citindu-vă, jur că mi-a trecut 🙂

Ina, treaba cu spalatul (indiferent cu ce instrument) descopera în cel ce’o executa apucaturi sisifice mai ales cînd e întrebat de cel ce comanda , cu privirea chinuita ca si cum nu ar întelege ceva apparamment simple:
-bai soldat, da’ tu pe aici nu dai , aratînd spre partea care se uscase între timp ?
si uite asa o luai de la capat pîna se plictisea idiotul ; asta daca gasea altceva de facut.
eu m’am facut bine în ziua în care am înebunit.
tocmai mi se daduse în grija straturile dintre baraci. cînd sa le ud vad ca n’am cu ce . nu tu stropitoate , nu tu furtun. atunci am luat o punga de plastic , am gaurit’o cu un cui , am umplut’o apoi cu apa si am început sa ma plimb cu punga printre straturi. între timp toti ofiterii se uitau ciopor pe fereastra , exclamînd :
-ba, a înebunit doctoru!
si din ziua aia crescînd în ochii lor totul mi’a fost mai usor.

@ agnosticus
al nostru era lent. si major. iq egal cu măsura la pantofi- ca să păstrăm referinţa la membrele inferioare.
Iar lentul ăsta, am zis-o deja, era cretinul desăvârşit. Mă repet, nu?

@ Sătmăreanca
Toţi avem regrete de tot felul. Dar ăsta e un regret cu adevărat curios. Era vorba că armata te face bărbat. Atunci de ce au şi femei în armată ? Să încerce şi cu femei ?

@ ciupico
De la duşuri ţin minte tot o zicere de a lu’ lent major Cretinovici:
-Bă, freacă si la koae că şi alea e tot militare !

@ Mordechai
Regrete de blonde (io îs aia) 🙂

S-or fi săturat de bărbaţi şi încearcă şi cealaltă variantă, că tot se poartă 🙂

Crina, bine că au „profesionalizat” armata şi au scăpat junii patriei de beleaua asta. Că altfel ne rămâneau gardurile ne-reabilitate.

Pot doar să râd? Oricum o fac 😀

:))

vad ca ma provoci!
cum eu eram zilnic în oras cu treaba ( ba la farmacie , ba la spitalul militar , ba la plaja – ma dezbracam de haine în tufe si la cele 60 de kg ale mele la vremea aia, chilug, stîrneam oaresice interes printre cersafuri); deci ma împiedic de furier si magazioner pe lînga gara. si cum nu ne vazusem de mult (circa 2 ore) am zis sa mai povestim cîte ceva la crîsma doi brazi dintre gara si autogara. inutil sa spun ca nu era nici umbra de copac pe acolo.
si purtati de pînzele lui Onedin ( murfatlar corabioare la 12,50) ne’am facut muci. eu din cauza uscaciunii celor 60 de kg eram mai batos asa ca m’am asezat lînga soferul taxiului cu care ne’am hotarît sa ne întoarcem la cazarma. trec usor peste discutia cu soldatul din garda de la poarta 5 care desi parea binevoitor cu noi , banuiesc ca avea ceva cu taximetristul ca a trebuit sa coborîm spre unitate per pedes.
odata ajunsi am parcat furierul si magazionerul în infirmerie la mine , unde sau apucat sa decarteze unul peste altul din cauza de paturi suprapuse si mîndru tare am luat goarna ( magazionerul avea si sarcina chematului la apel) si am început sa cînt mai sfîsietor ca soldatul rus ce anunta sfîrsitul razboiului. ghinion, între timp ( în lipsa noastra) ne’au venit musafirii de la Bucuresti ; dintre care un colonel cu fata de peste mort a la Stolojan.
cînd deja ma pregateam sa atac un Birth of the cool a lui Milles Davis dau nas în nas cu pastruga.
-cum te numesti soldat? întreaba el cu o vadita dorinta de cunoastere.
-Muezin de la Moldova , raspund eu plin de întelepciune .
daca n’ar fi fost prostu ala de turc din post ca sa rîda ca boul poate ca as fi scapat dar asa beluga a crezut ca am spus cine stie ce prostie ce o obisnuia el, în dialect moldovenesc. si drept recompensa mi’a oferit o vacanta de 5 zile la garnizoana la Mangalia.
acolo a fost asa si asa. adica 2 zile am spart un bolovan mare cu un ciocan greu cît mine ; iar alte 2 zile le’am tocit pe alea sparte cu genunchii si cu coatele. ultima zi a fost relas la closete. ma simteam ca la patinoar. buna dispozitie si antren.
nelamurirea mea e ca oare poate cineva sa’si închipuie ca pe timp de razboi poate sa ma îndrume si sa ma convinga în ce directie am de tras?

Ciupico, naraţiunea a meritat efortul:)))
La vreme de război n-ai tu treabă, ne apără NATO ce n-ai văzut.
Ar trebui să execuţi mai des naraţiuni din astea că aşa mai exeresez şi eu abdominalii:)

@Ciupico
mishto kestia cu punga. le-ai dat clasa.
ei ar fi luat apa in pumni/gura, probabil.
i-ai innebunit.
io am avut un coleg de liceu…care si-o facut mai toata armata prin aresturi, cred…ca nu se putea stapani neam cand ii zicea cate un wittgenstein de asta gradat cate ceva (si culmea…in liceu fusese cuminteeeeeeee….nah ca il apuca revolta tocmai in cushka fiarei).
cea mai valabila treaba a fost dupa un spalat ca la carte cu periuta de unghii pe hol….
hatz…se infiinteaza fiara urland (cum altfel)…soldatul electronist genial e admonestat (n-are idee de cum merge treaba cu spalatul…probabil ii retard…ma-sa o fost o betiva…si alte kestii de-astea…scoase din gura delicata a fiarei).
raspunsul viitorului abonat la arest :”auzi, bah p….da’ la ma-ta acasa e mai curat?”
zbang..arest…zbang…scandal…
deci…ce spuneam..aaaaa..io nu inteleg care-i shpilu…la armata asta:))

Clar, nu mai intru pe-aici, ca dau in colaps respirator.:))))))

Gata. Ciupico a executat-o la bull’ s eye.

Haha , Ciupico, nu cred ca te pot ajuta cu orientarea pustii pe timp de tragere. Pe 23 decembre ’89 vine Comandantu’ la noi in dormitor cu o mina de ghioage (Nu e banc de pescari !). „Baieti, ca sa va aparati…” ne spune cu dragoste parinteasca…Asa ca pe timp de razboi pot sa te iau la un baseball, sau oina…

Rezumăm. Deci bolovani sparţi milităreşte. Ghioage. Zic şi eu de masca de gaze. Care pe lângă mirosul acrişor de naduşeală patrunsă cu talc şi latex plictisit avea un găuroi sub gemuleţul de la ochiul stâng. Masca model „elefant” cu furtun. Care furtun eram obligaţi să-l legăm cu sârmă de centură ca să ” nu fleondăne”. Pen’că nu mai existau cartuşe de filtrare.

Sa nu mai zic de spartul lemnelor pentru soba din biroul comandantului… A fost pentru prima data cand am taiat lemne si era sa-mi belesc piciorul drept. Hai sa ma autodenunt. Eram „scrib” la comandament si scriam OZB/ OZU (pt. neavizati: Ordinul de Zi pe Batalion/ Unitate). Camarazii de suferinta (cei mai multi fosti colegi de facultate, toti umanisti), in pragul crizelor nervoase, voiau un mic repaus. La mândre, in familie sau aiurea. Ii treceam in OZU si primeam tigari, oarece sticlute pe care erau stantate 5 stelute… Unde se arata ca tot românul e vicios…

@Mordechai: Te urasc, mi-ai rascolit memoria. :))

mordechai , îti aduci aminte ce sunet facea masca cu tubul scos si cu supapa fluturînd ca motul la curcan ? eu, ca n’aveam capacitate pulmonara pentru filtrelele lor am desurubat discret furtunul si am început sa horcai de s’au umezit gemuletele camarazilor mei de rîs. chestia ca avînt latexul pe urechi eu nu auzeam chiar toata gama de care se bucurau ceilalti. concluzia : un spitz în cur si doua ore de elefanteala la baza si în dosul gardului fabricii Zarea din Chitila ( e vorba de asa zisa ” perioada” nebuloasa ce am executat’o sub amenintarile dopurilor de spumos); dar asta e alta epoca , de initiere a mea în tainele razboiului pesihologic ,evident cu perioada ei corespunzatoare de arest.

Bey pifane, in ce an si in ce fund de regiment ai facut tu armata ?
La urma urmei te asigur ca se putea si mai rau !

eeeehhh.. armata..
perioada de betivaneala si lene la greu…
dna Dracu era pe atunci pretendenta la titlu, si inchiriase un apartament in orasu cu unitatea.

boierie nene.. cele mai frumoase 6 luni din viata mea. desi cam fara lovele.

a 2-a noapte dupa ce am ajuns in unitate, am fugit la Dna Dracu. si am tinut-o tot asa, noapte de noapte, pana la finis.

singurele nopti cand nu ieseam erau alea in care se programa vr-o bauta tzapana.

maioru meu imi dadea in fiecare zi bani pt sticla de palinca, pe care o imparteam frateste. un dulce.

cand ne-o pus comandantu sa facem curat la groapa de gunoi, am refuzat indignati. ca nu e igienic, si ne imbolnavim, ce pula mea.

eram 60 de TR-isti, si o trebuit sa aduca astia 10 soldati prosti de la Fetesti, ca sa mai faca cineva si treaba.

misiunile de recuperare din mainile ciorilor a maiorului nostru erau faine tare iarasi. se imbata ala muci, se lua de fufele ciorilor, apoi ne dadea telefon: bah, veniti ca ma omoara astia!

percutau imediat intre 6-10 persoane, io la 1.82 si 80kg (pe vremea aia) eram ala micu. se facea intuneric in carciuma cand intrau gorilele, si ciorile o lasau moarta cu panarama.

singura experienta mai datatoare de adrenalina o fost cand Luceafarul vaii jiului a vrut sa se plimbe la bucale ultima data (cu toata valea dupa el), si drept consecinta io ma plimbam cu kalasnikovu in spate prin oras, sa dau alarma la cadre.

din cauza ăstuia s-o fi desfiinţat gradul de lt. major 🙂
io am avut un sublocotenent dus cu pluta, care avea boala d-a se lăuda. Din primele zile ne-a zis că-i mare bătăuş, de vreo zece ani făcea „king box” 🙂 noroc că l-au trimis la specializare undeva departe…

@ agnosticus
Păi nicăieri nu era şpaga mai bine organizată ca la cătănie. Exista un mercurial clar.

@ ciupico
Păi la noi elefănţelul era doar latex şi furtun. Şi alergarea cu chestia pe faţă era o panaramă întreaga. Că ne sărea furtunul din centură şi vedeai o haită de bramburiţi alergând aiurea cu furtunele bălăngănindu-se.

@ dracu
Ai avut baftă. Vedeam noi ce ziceai dacă făceai tu armata pe vremea lu’ bâlbâitu’. 🙂

@ ametzitul
Ăla o fi azi colonel, general. Că întrunea condiţiile. Da, asta era altă fază: karatiştii, toţi burtoşii se dădeau experţi în arte marţiale.

Ca TRist din prima generaţie de după război, am avut o armată uşoară, la actuala Romavia. La câte tâmpenii am făcut noi, individual şi în grup, nu aveau ăia locuri la bulău pentru noi! Dar au aplicat o altă tehnică: ofiţerii comandanţi erau ingineri, instrucţia era mai degrabă în sălile de curs sau pe la avioane, iar când ne scoteau la instrucţie, începea circul! Merită să fi putut vedea mutrele celor care aşteptau pe terasa aeroportului Otopeni(atunci se putea sta pe o terasă care dădea spre platforma de îmbarcare) care vedeau cum un pluton de nebuni, înarmaţi şi beţi! se plimbau în cerc sau în opturi, pe platforma de îmbarcare, pe un ger de crăpau pietrele! Şi se vedea că le plăcea ce făceau! Sau să-i fi văzut pe doi dintre colegii noştri, beţi-mangă, cu câte o sticlă de Hvana Club în mână, în noaptea dinaintea plecării în stagii practice pe la aeroporturile din ţară, fix pe axul pistei, cântând de mama focului, în timp ce un avion se pregătea de aterizare!
Sau cum un locotenent de arme chimice, cam diliu, a închis aeroportul, învăţându-ne să preparăm napalm! Care napalm, făcut într-un butoi, la botul calului, într-un butoi, amestecat cu crengi smulse dintr-un copac, n-a explodat, cum era planificat, după ce s-a iniţiat arderea, ci a început să ardă mocnit şi a degajat un fum dens, pe care atmosfera ceţoasă şi umedă l-a ajutat să se „parcheze” pe pistă, de unde n-a plecat vreo juma de zi!
Locotenentul a fost parcat zece zile în arest la garnizoană, pentru entuziasm fără inteligenţă, noi ne-am parcat în barul aeroportului, unde berea nemţească nu costa decât doi lei, iar un şniţel cât farfuria doar vreo trei!
Dar în unitate, unde acum este Muzeul Aviaţiei, aveam o bibliotecă fabuloasă, iar bibliotecara, absolventă de engleză, cred, cumpăra săptămânal cărţi noi. Acolo am citit şi am înţeles „Dulce ca mierea e glonţul patriei”. De fapt, timp de nouă luni am citit cât nu am mai citit de atunci încolo! Şi pentru că de vineri de la prânz până luni eram liberi, nu am ratat nimic: spectacole de teatru, concerte, filme. Alte vremuri, alte încăperi!

Hahahaha !:))))
Ţară- ţară, brem ostaşi !
Eu în scurta mea perioadă kaki n-am apucat să localizez biblioteca. Abia am apucat să o localizez pe Tanţa-manutanţa ( dar asta nu se povesteşte).
Cartea lui Petru Popescu am citit-o mai târziu. Şi am înţeles.

Văd că toţi pomenesc de masca de gaze. Tot modelul ăla tâmpit cu trompă aveam şi noi. Dar când am intrat în camera cu gaz lacrimogen, parcă, ne-au dat altele, cu cartuş filtrant pe mască, nu în pungă, pentru că pe ale noastre să şi fi vrut, nu le puteam folosi. Pentru simplul motiv că nu mai ştiam pe unde le aruncasem!
În sacul măştii se găseau, inventar personal, comun 99,99% tuturor: una-două cărţi, un borcan cu nes, linguriţă, zahăr, căniţă de metal, ţigări, chibrituri, ceva de băut, şipuri din lemn de cireş-din livada unităţii!-pentru cei ca mine, care fumau Camel fără filtru. Pe vremea aia, în anii 70, se punea în sosul de fermentat tutunul şi ceva „iarbă” , ceea ce se simţea, crede-mă. Numai că au exagerat cu iarba, motiv pentru care Camel fără filtru a dispărut o lungă vreme din producţie!
Ţigările le cumpărat mai ieftin de la vameşi, din aeroport, şi le căram cu marmita!

Aia era masca tip ursuleţ. Pentru defilări. Că aia era mască de fiţe, de bambu.
Apropos de ţigări. În armată am învăţat să fumez rothmans fără filtru. Le rupeam filtrul şi le băgam în pachet de bucegi, că altfel mă fumau fomiştii.

N-am facut armata dar m-am intalnit cu ea, cand m-a chemat la incorporare. Era prin vara lui 1999 cand mi-a venit acasa o vedere cu un pelican prin care eram anuntat ca pe data de x Februarie, ora 8 sa ma prezinta la Comandamentul Brasov pentru incorporare. Mi-am luat adeverinta ca sunt student la master, am bagat-o in geanta si acolo a stat pana la data respectiva cand m-am trezit pe 10 si am inteles ca asta e ziua. Mi-am uat adeverinta si buletinul si m-am prezentat. La poarta un soldat care imi indica unde sa ma duc. Bat la usa. S-a auzit: Intra. Si a urmat urmatorul dialog:
Eu: Buna ziua
Un gras in uniforma: Buna ziua, ce vrei?
Eu:Am venit ca trebuie sa ma luati in armata dar sunt student si nu puteti
Uniforma: Aha, trebuie sa te prezinti saptamana viitoare.
Eu: Nu
Uniforma: Cum nu? Da’ cand?
Eu: Azi?
Uniforma crizata: Azi! Asta e ora sa vii aici? Tu crezi ca e bar sa vii cand ai chef? La bar te crezi?
EU: Pai am adormit pana la 10.
Uniforma: Tu crezi ca e bar aici?
Eu: Nuuuu
Uniforma: Da-mi citatia!
Eu: Care citatie`?
Uniforma: Pai cum ai venit aici?
Eu: Am primit un fel de vedere pe hartie proasta pe care era desenat un pelican din Delta Dunarii.
Uniforma: Aia e! Unde e?
Eu: AM aruncat-o la gunoi….
Doctorul, care statea langa uniforma, hohoteste…
Uniforma: Te trimit in armata acum, la aviatie.
Eu: Nu se poate ca am plombe
Uniforma: La marina cu tine! Acum!
Eu: Imi e frica de apa. nu fac nici dus, sunt la master
Uniforma:In toamana te trimit la SIghetul Marmatiei!
Eu: Nu mai consumati hartia ca o sa fiu plecat din tara
Doctorul: Poate ne intalnim si bem o cafea in strainatate.
Eu: Poate-
Uniforma: Iesi afara!
Am iesit.
N-au mai trimis hartie pana in 2005. Culmea a fost ca in Septemebrie plecam din tara. Gura pacatosului adevarat graieste. Pe doctor in schimb nu l-am intalnit.
Concluzie: Armata nu e bar

Nu e bar. Dar e pe un loc fruntaş în topul încrederii.