Referendum

foto by halic@ deviantart

Ai lu’ Duda nu semănau deloc între ei, de parcă nici nu ar fi fost neamuri. Ăl bătrân, Pantilie, era chel şi ciufut. Avea albeaţă pe un ochi, fuma şi scuipa ca un căpiat. Fi-su’, Stamate, era gras şi vesnic năduşit. Repeta mereu cuvintele şi râgâia după fiecare predicat. Noră-sa, Lenuţa, nevasta lu’ Stamate, era curvă şi tâmpită. Slabă ca un ţâr, dar rea de gură. O ştia tot satul. Bărbaţii pentru că o călcaseră- cam aşa cum cocoşul calcă găina. Iar muierile o ştiau de fleancă. Mai erau cei cinci copii. Schilozi, jegoşi şi tâmpiţi. Înjurau ca starostele birjarilor. Ăl mic, peltic, scuipa şi înjura mai dihai ca toţi ăilalţi patru. Şi mai avea damblaua să îşi scoată puţa la ceilalţi copii, pe uliţă. Şi să şi-o flendure scoţând limba şi cântând măscări.
Aveau puţine în comun: hemoroizii şi pasiunea pentru politică.
Trecea tot familionul înşirat pe uliţă, spre secţia de votare. Îmbrăcaţi cu hainele alea bune.
-Unde mergi, bă, Stamate? -întreabă Alicu, un vecin.
-La votare, mă duc, la votare. Mă duc la votare, mă duc, bă. Să aleg pentru ţara asta. Că-mi pasă, bă. Să ne fie mai bine. Mai bine să ne fie, bă. La votare.
Ăla scuipă şi râde.
– Râzi ca un bou, fir-ar mă-ta a dracu’ cu puţa aia mică a ta! -zbiară Lenuţa uitându-se chiorâş la Alicu. De ce nu mergi la vot, ‘r-ai al dracu’ de inopo… inpo… impo… de care nu ţi se scoală !
Alicu nu mai râde şi intră repede în curte. Ăl bătrân râde ca prostul. Scuipă şi păşeşte târâş, săltând din când în când câte un crac să poată slobozi câte o băşină de-aia bună, bătrânească. Întinde mâna spre noră-sa:
– Dă, fă !
Şi îi dă. Seminţe de floare. Zi mare, de votare. Merg toţi spărgând seminţe. Fuduli nevoie mare. Ăl mic vede nişte fettte imbrăcând- dezbrăcând nişte păpuşi pe o băncuţă în faţa curţii. Piticul accelereazaă Instantaneu ajunge în faţa fetiţelor şi, cu o viteză depăşită doar de dexteritate, îşi leapădă nădragii. ÎŞi ţine puţa cu două deşte şi o scutură în faţa ochilor fătucilor, ţopăind ca apucatul. Ăl bătrân râde. Stamate năduşeşte. Pe drum dau nas cu primarul.
– Să trăieşti, dom’primar ! La votare ! Să trăieşti ! La votare. La referendum. Să-l apărăm pe preşedinte. Pe preşedinte să-l apărăm. Pentru binele ţării. Ţarii. Pentru binele ei.
– Foarte bine, Stamate, foarte bine. – primarul e năduşit şi el. Îi face Lenuţii cu ochiul. Aia hlizeşte. Ăl bătrân îi arată cotul. Ăla mic puţa.
-Da. Avem conştiinţă. Civică avem. Conştiinţă.
-Bravo, Stamate, bravo! -primarul dă să plece. Ăl bătrân îl prinde de mânecă:
-Unde ?
– A, da, am uitat… Stamate… îmi pare rau… ştiu că ai familie grea… anul asta… zău… îmi pare rău… nu se dă pachete… nu e fonduri.
Stamate se schimbă la faţă. Nevastă-sa la fel. Pantilie băşeşte apoi încremeneşte. Ăl mic bagă puţa în nădragi. A îngheţat aerul. Stamate se regrupează:
-Nu?… Atunci… STÂNGA ÎMPREJUR ! Împrejur stănga… futu-va în gură de nenorociţi… de nenorociţi… cu beţivul vostru… lasă să vi-l dea jos la refereandă…
Lenuţa şi ea:
– V-aţi facut curul mare şi nu vă pasă de popor ! Bine v-a făcut opoziţia, să vă suspende pe toţi ! Pe ma-ta să o mai fuţi de acum !
Merg toţi cu pas grăbit înapoi spre casă. Praf se ridică în urma lor şi zvon de înjurături. Ăia mici s-au luat la întrecere care zbiară, care înjură mai tare. Flutură cu pumnii în aer şi suduiesc cu toţii. Aproape nu se mai văd. Doar cel mic a rămas în urmă. Îşi leapădă nădragii. Se lasă pe vine şi îşi depune votul inocent şi maroniu acolo, în mijlocul uliţei neasfaltate.