Vorbeam mai deunăzi cu cineva. Şi ne miram că în ţara în care zboară milioanele de îngeraşi, în continuare, politicheala e principalul subiect de trăncăneală. Cu sau fără aplicaţie. O mai dăm pe fotbal la o defilare de îngeraşi. Pe femei, la o vizită în republica Norvegia. Da’ facem ce facem şi ne întoarcem la politică. De ce ?
Păi s-o luăm pe degete. Mai întâi că nu-s foarte sigur că doar la noi, la români, se varsă timpu-n chiuvetă tocănind vorbe pe tema asta. Nu doar la noi, că mari ni-s Balcanii. Şi mare e lumea. Dar ce e drept, e drept: la noi se discută doar despre asta!
Adică, de îndată ce ajunge un Escu la putere, începe cu grăbire să dezbată despre cum să croim haina constituţiei ca să se potrivească pohtei sale de putere, cea lată-n spete. Şi nicidecum despre cum să-şi altoiască ‘mnealui năravul ca să încapa în haina subtire şi peticită a constituţiunei.
De ce vorbim despre asta, doar despre asta ? De ce mestecăm de dimineaţă până seara doar turta legumită a politichiei ? Pai de aia, că ăsta e singurul subiect despre care poţi vorbi fără să te pricepi. Să vorbeşti despre o carte e mai greu. Ar trebui ca în prealabil să (o) citeşti. Aşa că la români curge voroava despre politichie în dulce ghiers de manele, în vreme ce juneţea visează doar la dixtracţie.
Acum am înţelege mai uşor de ce şi cum dacă am vedea cine ne sunt politicienii. Şi e simplu de distins între genurile nu foarte numeroase. Singurul criteriu de clasificare a acestei curioase specii e atitudinea faţă de ciolan. Ciolanul reprezentând, în politica românească, motivaţia, scopul şi programul.
Astfel, avem ieste categorii:
– undiţarii. Aceştia sunt cei dotaţi nativ cu o abilitate fara seamăn. Aceea de a identifica iute şi fără greş unde se ascunde ciolanul, ciozvârta: funcţii, asfaltări, privatizări, borduri etc.
– măcelarii. Nimeni nu-i întrece în dibăcie. Ăştia, odată dibuită prada, ştiu ca nimeni altcineva cum să o tranşeze: fleici, ciozvârte, ciolane, măduvioare, fudulii. Şi să o distribuie – echitabil sau nu- între carnivorele care privesc cu jind.
– furculiţarii. Specie sofisticată, zice-se. Se dau atinşi de greţuri metafizice şi arsuri intelectuale la lingurică. Nu pot înfuleca poltron, la un loc cu masa largă a ciozvârtarilor ( ciolănarii), rupând carnea cu dinţii de pe ciolan şi azvârlind-o manual în găvanele stomacului. Dânşii au nevoie de şervet, cuţit, furculiţă, orchestră. Musai de firmă. Iar până la ciolan de un aperitiv dichisit şi la final de taman de fructe şi brânzeturi. Asa ca dânşii nu se hrănesc singuri, spre a nu păta manecuţele ori plastronul de firmă, ci prin intermediari.
– ciolănarii. Ăştia-s cei mai amărâţi. Jos de tot in ierarhie. La ei ciolanul ajunge aproape descărnat, aşa că ei au devenit tare dibaci în a suge zeama din os, în a curăţa şi ultima fibra de carne de pe ciolan, tot, tot, tot! Adună tot ce e materie origanică pe ciolănel, lăsând osciorul dezbrăcat în curul, pardon, calciul gol. Adicătelea, dacă nu ajung dânşii la asfalt şi borduri, măcar la un marcaj stradal colea…
Acestea ar fi categoriile majore. Sigur, pe lăngă ei cresc şi categorii parazite la fel de înfometate, dar lipsite de exerciţiul puterii ( ‘telectuali, presari etc.). Cum spuneam sistemul e complex, foamea mare si maţele largi.
Lasând acum râsu-plânsu deoparte şi revenind la întrebare iniţială, mă prind a spune că, de fapt, nimic nu îi îndepărtează mai multe pe politicieni de noi decât tocmai această neîntrerupta vânturare de politichie. Nu ne regăsim în ei ( unii dintre noi) şi cu atât mai puţin în ce spun sau în ce fac ei.
Tare mi-ar plăcea să văd că pot găsi mai mulţi politicieni cu care am ce împărtăşi. Pentru că-s prea puţini. Să citesc despre cărţile care le plac. Despre locurile văzute şi oamenii întâlniţi. Cu alte cuvinte să redevină umani, iar noi să îi recunoaştem ca semeni tocmai pentru că ne recunoaştem în pasiunile lor. Să ne regăsim deci afinităţile reale ( nu neapărat elective). Dar asta e greu. Pen’că nu poate fi pace între pradă şi prădător, între ciolănar şi noi, ăştia cu votul, noi ciolanul, rupţi în cur şi cam nătângi.
Dacă asta s-ar întâmpla am putea descoperi că avem ce vorbi. Şi de ce îi vota. Şi ne-am putea saluta ca vecini. Şi atunci vom descoperi că relaţia politician -alegător e una în care putem sta, firesc, la aceeaşi masă, având subiecte comune, povestind despre o carte fabuloasă ori despre un loc de vis. Iar apoi , ca vechi prieteni, ne putem despărţi, mergând fiecare la serviciul său. Şi făcându-ne bine treaba acolo.
cu politica sau cu jurnalistica. de ce sa nu ma bag si eu în seama si sa comentez un editorial din jurnalul national ( ziar pe care îl citesc cu placere , dar care de dragul retingului poate sau a schimburilor de polite (turi) personale se întrece în generalizari rusinoase.
deci , citesc azi în jurnalul national un articol semnat de Tuca despre bloguri , blogeri si blogerit. Domnul Tuca descopera de la înaltimea lui de mare scula de bascula ca onanismul se practica si înafara cadrului organizat al ziarului în care are privilegiul de a se masturba cînd vrea si pot muschii lui ( si desigur si mai grav înafara ziarelor concurente). Intrigat, poate, ca mirabila samînta se poate etala la liber si nu doar în supermacheturi frumos ambalata si plina de e-uri pentru o conservare cît mai profunda în mintea consumatorului obisnuit, (cu prezevativ cum ar spuna anglosaxonul), ca nu cumva sa’l apuce pe cititor o diharee existentiala .
Din pozitia sa de Central Scrutinizer , domnul Tuca ne ia drept, cînd the „catolic girl”, cînd „the crew slut” , uitînd ca poate nu toata lumea are sansa de a primi sfaturi de la pisica cu ouale intacte sau a se orienta dupa bataia vîntului în cautarea graalului .
Ma gîndesc ca poate aceleasi framîntari musculare le’or fi avut si ziaristii scînteietori la vederea aparitiei presei de succesuri post decembriste. Dar atunci domnul Tuca se masturba în rînd cu altii la care azi se uita ca la niste rîme.
Se vede ca azi, mîntru de consistenta analizei sale , tare ca ceafa la melc, domnul Tuca vrea sa separe valurile de sperma între cele premium si cele marca 365 de cele bio-oxidate în care pur si simplu nu crede. Mînarie facuta din perverse apucaturi de fidelizare a clintelei dornice de un blowjob national. E în fond meseria pe care si’a ales’o. Dar de aici si pîna a ne convinge cu ce mîna sa frecam noi soarecele mi se pare un pic pretentios, a gaze scapate din fagot. Si’i pacat pentru ca am citit mai bune scrise de autor. Mai ales cînd are mai putine reflexii de general.
Păi… nişte labagii bloggerii ăştia. Se reped ei să se arate solidari, aşa… aiurea-n tramvai, când CNA-ul mai dă cu barda în câte un spot al câteunei televiziuni. Trebuie beliţi, ca să nu mai facă.
Acum, ca să nu ne repezim ca orbeţii, Marius Tucă operează o distincţie în text. Referindu-se le ” cei mai mulţi”. Şi … aşa de departe…deh, parcă-parcă are şi oleacă de dreptate.
It’s not gonna happen. Never. Nu aici la portile Orientului. Nu in secolul asta.
@ciupico : aud ca omul nu e alcoolic,ok, deci scuza asta nu o are. Ii acord sansa unei crize de dedublare a personalitatii si s-o fi crezut Vadim cateva clipe.
Moşule, îţi zic şi ţie ce i-am zis şi lui Ciupico. Hai să recitim editorialul respectiv fără să ne inflamăm pripit. Şi să vedem ce spune de fapt. Poate îi dăm chiar dreptate.
L-am recitit uimit de cateva ori : pasajul corect pe care l-am si sublinit pe blog e : „.. fără inspiraţie şi fără talent, cei mai mulţi dintre ei, CA SA NU ZIC TOTI , se cred victime ale sistemului…”
Deci face catorva un hatar, nu zice TOTI.
Probabil exceptia e Ciutacu fiindca daca mi-ar fi coleg eu l-as intreba de sanatate 🙂
Prieteni, unii dintre jurnaliştii-catedrală a neamului, care nu se simt prea confortabil într-un mediu concurenţial, au simţit în aer ameninţarea concurenţei blogurilor. Pentru că aici nu există servituţile şi obligaţiile din politica editorială a jurnalului pe care îl conduc sau la care scriu. Şi se defulează şi ei. Să-i înţelegem! Dar să nu-i iertăm, că dacă nu le-o tragem noi, ne-o trag ei. Nu asta vrei să spui cu poza aia, Mordechai?
Naiba ştie. O avea şi el nădufurile lui.
Păi nu. Că poza era lipită de articol. Comentariul lui Ciupico a apărut după. Nu cred că pentru Tucă s-a pus vreodată problema unor restricţii, limitări ori servituţi editoriale.
Editorialul lui de azi e surprinzător şi, cumva, nedrept. Dar le-o şti şi el pe ale lui.
în fond nu stiu ce m’a apucat. cred ca vine de la faptul ca surpriza apare de unde nu te astepti. a mai fost un articol parca în gardianul pe aceeasi tema. si la fel de acid. ceva cu nevasta care refuza sa faca blowjob determina aparitia blogurilor! poate ca repetitia asta în mai putin de o saptamîna m’a determinat sa ma interpelez 🙂
altfel sincer îl citesc cu placere uneori pe Tuca. dar poate ca a generalizat din enervare. ( sau vorba lui mordechai o fi avînd el motivele lui)
Cum ziceam: nefericit articol. Şi cum nu ne recunoaştem în descriere… mergem mai departe.
urate reactii la marile condeie ale neamului…si ivanciuc si tuca audat iama in bibiloi cu productiile lor indreptate impotriva blogosferei.
frustrare…teama de concurenta…neamuri proaste…lipsa de respect fata de cititori.
cum e cu andropauza aia?
ca alta esplicatie nu imi vine…
Noi nu ne recunoastem in articolul lui Tuca, Mordechai, dar el, saracul , prost a fost prost a ramas. Numai ingamfarea i-a crescut pana la limita exploziei!
Îmi place ce a spus Constantin Gheorghe. Chiar la asta mă gândeam. Apoi, îmi mai trece prin cap că în lipsă de subiecte – căci înafară de Gigi Becali şi mici electorali nu pare să ne fi rămas nimic zilele astea – Tucă a dat o tură pe trei patru bloguri şi a rezultatul editorialul cu pricina. A fost cel puţin superficial şi a căzut în păcatul generalizării, pe care îl întâlnim mai peste tot în presă (şi io îl mai practic – mea culpa! )
La chestia cu presa ne pricepem toţi, ca şi la chestia cu politica 🙂
Cred ca ati citit parerea lui Cornel Ivanciuc despre bloggeri.
Pentru orice eventualitate :
http://www.gardianul.ro/2008/05/04/editorial-c27/exil_pe_o_coala_de_h_rtie-s113365.html
Permiteţi-mi un comentariu la comentarii…
Aşa cum sunt văzuţi ei, cei mai mulţi dintre blogeri, ca fiind fără inspiraţie şi fără talent, tot reprezintă surse de inspiraţie pentru jurnalişti. Şi am să adaug un alt exemplu la cel cu spotul publicitar comentat ulterior la TV. Un titlu pe care l-am văzut curând la Reporterii Realităţii, „Ţară, ţară vrem primari!” mi-a reamintit de ceva deja citit: „Ţară, ţară vrem… ce vrem?”
O şti Tucă pe ale lui dar şi noi le ştim pe ale noastre.
Pai daca la ei se poate, la noi ce-are bre, ca doara nu am inventat noi spaga?
Da’ imi place utopia lui Mordechai, auzi tu, sa stau pe prispa sa beau Cici cu un parlamentar, asta e ca in visele cu udemereu…
http://www.ctv.ca/servlet/ArticleNews/story/CTVNews/20071212/mulroney_testifies_071213?s_name=&no_ads=
http://www.thestar.com/printArticle/240471
Hai ca se tot duce de ripa lumea asta de la facerea ei…
Cum zicea si un clasic in viata, Diaconescu
– Vreau!
Oare chiar Tucă să fie autorul? Înseamnă că a conspectat asiduu dicţionarul de neologisme. Ştiu că mă delectam cu editorialele lui metafizice. Unul mi-a rămas scobit în scoarţă. Suna cam aşa: „A venit primăvara. Soarele zâmbeşte timid de sub nori. Bunicii au ieşit la plimbare cu nepoţeii prin parcuri.” Şi tot aşa, şcolăreşte, pe un sfert de pagină. Probabil a încurcat editorialul cu tema la compunere a fetiţei vecinilor…
on topic: 😀
Base la macelari, Bombo la furculitari?
ca Base s-o lins si el pe degete binisor, da ceva mai inteligent decat dujmanu 😀
Ziaristii mai fac o gresala : nu raspund la comentariile ce li se fac pe forumul ziarului la articole. La majoritatea lor nici nu merita sa raspunda, caci fie sunt injurioase, fie stupide. Dar in unele cazuri comentariile sunt mai interesante decat chiar articolul sau, in orice caz, aduc elemente noi in discutie. Acum vreun an si ceva, chiar in Jurnalul, Ion Cristoiu incepuse sa dea replica comentatorilor. Brusc numarul acestora a sporit considerabil, dar si insultele, asa incat in cele din urma omul s-a lasat. Dar mi-ar face placere sa aflu ca Cristoiu si-a deschis un blog, in care spune chestii pe care nu le poate scrie de frica ca i se vor deschide noi procese…
@ Ina
O să mă repet: dând cu ochii pe unele bloguri… nu ţi s-a întâmplat să spui ca Tucă ? Acum nu ştiu ce i-a provocat năduful… le-o fi ştiind pe ale lui. Articolul e nedrept şi repezit, dar uite ce scârbă de om sunt: tot îmi place Tucă. Deşi la chestia asta m-a lăsat -vorba lui nea Stere- „perplex şi cu băgări neterminate”.
@ Maria Barbu
Mărie… şti şi eu ?
@ Sătmăreanca
Păi cam aşa ziceam şi eu. Da’ vezi tu, articolul lu’ Tucă s-a vădit a fi mai interesant decât al meu. Că voi pe aici pe el l-aţi comentat, nu pe mine. Avantaj el !
@ Alandra
Cunoaştem. Dar nici să nu-l amestecăm pe Ivanciuc cu Tucă. Chiar dacă au nădufuri comune la un moment dat. Na, am şi eu simpatii.
@ mary lou
De acord cu tine. 100%. Aia zic şi eu.
@ Karakas
Ca de obicei loveşti la vinclu. Bune linkuri.
@ Semanticu
Da, da. Fiecare cu micile lui obsesii. Ia zi, în secret eşti îndrăgostit de Diaconescu ?
@ agnosticus
Bre, răi şi voi :))) O spun ultima oară: Tucă e una din simpatiile mele. Ce să fac ? Promit să mă supăr pe el. Dar nu-mi vine. Că….
@ dracu
Tu ai o concepţie foarte personală despre ce e ăla lins pe degete. Acum poate te referi doar la perioada ante-’89, Anvers.
@nraducanu
Vă dau dreptate. Dar, altfel, îi înţeleg. Timpul e limitat. Nu e uşor să le răspunzi tuturor. Iar dacă începi să faci asta, nu mai rămâne timp pentru scrisul zilnic. Iar Cristoiu scrie mult, citeşte enorm. Poate ar fi bine să răspundă cititorilor, dar eu zic că e bine şi aşa. Să scrie ce are el de spus. E mai important.