Ce ştia Kant

“Cerul înstelat deasupra mea, iar legea morală în mine.”

Vasile a căzut pe gânduri. Şi-a indesat doi covrigei săraţi în gură, molfăie şi dă din cap:
– Ăsta cine-i ?
– Kant.
– Aha. Ia mai bagă o dată.
Îi repet: “Cerul înstelat deasupra …”
Vasile e edificat.
– Deştept Cantu ăsta.
Răsuflu uşurat. Vasile mai basculează trei covrigei.
– Da’ asta o fi la ei, la americani !
– Kant a fost neamţ- ma trezesc corectându-l aiurea în tramvai.
– Tot aia ! Tot Schengen ! Băi ! Uite ce e !…
Vasile mai consumă doi covrigei. Un gât de bere. Râgâitura regulamentară.
– Aia merge la ei… la nemţi… sau ce rahat e Cantulea ăsta. Păi, daca e nori ? Dacă e nori… lula cer înstelat…
Observaţia e justă, dar omite esenţialul. Asa că, pentru a doua oară, simt nevoia asta inutilă si ireprehensibilă de a fi subtil.
– Da, Vasile, dar cerul e tot acolo. Tot înstelat… chiar dacă sunt nori. Doar că noi nu-l vedem.
Excursul ăsta în concepte complicate îmi face bine. Vasile are un gest de lehamite.
– Căcat ! Dacă e nori de unde briciu’ meu ştii că ceru ‘ mai e acolo ? Şi ca e înstelat ? Hă ? Dacă stelili s-a roit şi trage chiul… căcat !
M-a doborât. A fost involuntar subtil. Şi profund. Atăt de involuntar încât se grăbeşte să corecteze această proastă impresie.
– Frate ! Dacă e nori… canci cer înstelat. Iar cu legea… păi, la noi mori cu legea în braţe, dă-o în puii mei ! Aia e! E varza Cantu ăsta al tău. E deştept, da’e varză ! Altu’ !
L-am rezolvat şi pe Kant.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

28 Comments

  1. Poate este un comentariu potrivit ca nuca în perete. În Hronicul şi cântecul vîrstelor, Lucian Blaga descrie două personaje care se înscriu în schema aceasta de poveste. Dar prin formularea : „Cerul înstelat deasupra noastră, şi legea morală în noi”, Immanuel Kant stabilea analogia între navigaţia corectă după stele şi acţiunile corecte umane ghidate de valori morale. Ideea era deja prezentă în Divina Commedia a lui Dante Alighieri, o carte considerată text de ştiinţă şi filosofie înainte de Galilei şi Cartesius. În tragedia grecească se ajungea spre deznodământul ineluctabil, –„tragic”–, pentru că acţiunea mergea printr-o „navigaţie morală” oferită de codul de „valori antice”. Iertaţi- mă pentru intervenţie.

  2. @blogideologic, invatam unii de la altii, din partea mea nu ai de ce sa te scuzi. Merci de comentariu, interesant.

    Scrierile lui Kant sunt actuale in lumea asta fara busola. Merita sa revedem aceste repere solide in timpuri agitate si sa discutam chiar si cu Vasile si nea Stere 🙂

  3. Da, intr-adevar, Cantu asta depasit, pai sa-i explice omului cu subiect si predicat, ce atata cer instelat, ca mori cu steaua in mana daca… lasa, spun eu alta data.

  4. Cursul scurt nu era scris de Marx, ci de ideologii PCUS, cred ca de Malenkov, si aprobat special de Stalin. Malenkov a facut o vizita la Londra, invitat in mediile guvernamentale, si i-a uimit pe britanici pentru fluenta in engleza, si facilitatea navigatiei printre ideile cele mai dificile. Marx se documenta in marea biblioteca din British Museum, unde se documenta si Bram Stoker cand a scris Dracula. Dar si Rusia avea, are inca, niste biblioteci extraordinar de bogate. Cand Stalin a murit, l-a lasat urmas pe Malenkov. Primul decret al acestuia a fost sa desfiinteze GULAG-ul.

  5. Ma doare sufletul cand citesc dialogul acesta si am un suras amar… E foarte realist… Cam asa se raporteaza majoritatea contemporanilor nostri la filosofie…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...