President Bush: Freedom is Most Powerful Weapon
Acum devine limpede, logic şi de înţeles. Deci omul n-a minţit. Când spunea ca irakienii ascund nu ştiu ce armă supărată. Şi uite de aia i-a invadat, să le ia „arma cea mai puternică”. Nu că Sadam n-ar fi meritat una peste bot.
Fără nicio legătură cu cele de mai sus mai notăm o interesantă declaraţie a ministrului de externe iranian. De unde se vede că problema e in personam. Declaraţia e mai mult decât interesantă şi indică un Iran dispus la dialog şi concesii. Decodificarea mesajului nu e foarte complicată, iar faptul că Mottaki a refuzat să îşi exprime preferinţa pentru vreunul dintre candidaţii aflaţi în lupta pentru Casa Albă nu e doar dovada unei diplomaţii prudente, ci un semnal.
În fine, ca să închidem un cap al „axei răului” o lămurim şi pe aia cu „războiul împotriva terorismului”. Sintagmă ridicolă care ascunde o realitatea gravă. Alta decât cea care ni se vinde. Haideţi să vedem cum se rezolvă cu războiul contra- terorismului: prin negociere. Contra cost. Pui bomba, dai banu’, caz închis. Hai, Ossama, scoate banu’ să terminăm panarama.
Libertatea este o condiţie mai întotdeauna necesară, dar nu suficientă. Pentru nimic. Chestia asta cu „libertatea” panaceu universal a ajuns un fel de „societate socialistă multilateral dezvoltată”. Te enervează, ştii că-i imposibilă, dar tot repetată, parcă începi să crezi.
O problemă practică: preţul pe cap de „terorizat” ajuns la dreapta Domnului, sau după caz, funcţie de religie, etnie, culoare, etc, e fixat de un organism de reglementare a pieţei, sau se aplică legea cererii şi a ofertei? E bine de ştiut! Deşi Ossama nu e Libia, să aibă nevoie de recunoaştere internaţională şi acces la pieţe, la tehnologii, etc. Aşa că el, şi nu dementul ăla care doarme în cort, în curte la Elysee, e în avantaj. Că nu pot să-i ia decât caii de la bicicletă şi catârul care-l poartă credincios prin cele coclauri.
El e liber, Gadhafi nu. În cazul de faţă, da, libertatea este o armă puternică. Dar care oricum nu-i foloseşte lui Ossama. Complexul militar industrial american ar trebui să-i ridice o statuie şi să-i pună portretul la intrarea în toate sediile oficiale.
Libertatea ca slogan… e ca un şlagăr. Omorât prin hiper- difuzare. Îl auzi peste tot: în taxi, sub taxi, în magazin, pe wc, din wc… Deja a devenit insuportabil. Te enervează. Te agasează. Îţi displace. Îl urăşti. Dar când îl auzi, fără să vrei, te trezeşti bătând ritmul cu piciorul.
În privinţa lui Gadafi, nu m-aş pripi să-l socotesc dement. Ar fi prea simplu. Şi nu foarte corect. Nu îmi iese niciodată din minte regula: cauză- efect.
Cu ultima dumneavoastră frază sunt absolut de acord.