Scene dintr-un film care nu are nevoie să mai fie turnat. Titlu provizoriu: „Mizeria prosperităţii” … nu-i bun. E deja al lui Bruckner. Căutăm alt titlu. „rewind”.
Scena 39
T. fumează în pat. E acoperit sumar cu un cearceaf. Părul de pe piept e încărunţit. Cel de pe cap a plecat de mult. Îşi mângâie burtica prosperă de om de afaceri care a dat lovitura.
– Baby, nu a fost aşa rău pentru un bătrânel de 55 de ani, nu ?
Baby tocmai a ieşit din baie. E goală. Are pe ea doar cei 21 de ani şi parfumul franţuzesc. Sânii opulenţi tremură la fiecare mişcare. Se aşează în pat lângă T. El fumează. Îşi aprinde şi ea ţigara. El îi mângâie sânul. Ea gângureşte:
– Iubi, am avut dreptate ? Cel negru era atât de plicticos, iubi. Dar setul ăsta roşu a fost mortal, nu iubi ?
– Da, baby… mortal.
– Şi tu te zgârceai pentru două sute în plus, iubi.
– Eu, baby ? Două sute ? Asta crezi tu, baby ? Dar jaguarul tău cel nou ? Şi acolo m-am zgârcit, baby ?
Ea se cuibăreşte la pieptul lui. Gângureşte.
– Nu, iubi… Iubi…
REWIND
Scena 27
T. şi Ella intră in sex shop. Domnul T. e oarecum stânjenit. Se uită in stânga şi dreapta, de parcă s-ar feri să nu dea nas în nas cu vreun cunoscut. Ella e evident în mediul ei.
– Iubi, care ?
– Cred că cel negru, baby.
Ella ţine în mâini două seturi de lenjerie „Feline”. Unul negru şi un altul roşu.
– Iubi, mie îmi place cel roşu. E cu două sute mai scump, dar…
– Nu, baby. Cel negru e ok.
– Iubi ! Dar mie îmi place cel roşu, am spus. Cel negru e de… e pentru babe. I-l poţi lua nevestei tale dacă vrei. Eu îl vreau pe cel roşu.
– Dar, baby…
– Cel roşu !
– Fie , baby. AI dreptate. Cel roşu.
REWIND
Scena 24
Sun Li plânge. Aplecată peste maşina de cusut. Într-o hală enormă. E o căldură cumplită. Aerul e irespirabil. Priveşte spre ceasul de departe, de pe perete. E abia ora 5. Mai sunt încă două ore şi se încheie schimbul ei zilnic de doisprezece ore. În hală sunt încă două sute de alte Sun Li. La fel de triste. Majoritatea mai în vârstă. Ea e cea mai tânără. Doar 15 ani. Îi e dor de acasă. De fratele ei. Chiar şi de mama sa.
– Sun Li !
Supervizorul. Domnul Chi. Privire severă. Voce studiat furioasă.
– Da, domnule !
– Poţi să plângi în afara programului. Ai fost adusă aici să munceşti.
– Da, domnule.
Cei 20 de dolari pe care îi câştigă lunar înseamnă enorm pentru ea. Şi pentru ai ei. Nu-şi poate permite să-şi piardă slujba.
– După program te prezinţi la mine.
– Da, domnule.
Ştie ce înseamnă asta. Oricum nu mai e fecioară. Oricum e prea obosită ca să îi mai pese. Şi e cald. Cumplit de cald. Încă o oră şi jumătate.
REWIND
Scena 14
O casă dărăpănată. Mizerie şi sărăcie. O singură încăpere. Opt suflete. Mama, bunica şi şase copii. Sun Li stă în picioare lângă mama sa. O frumuseţe trecută. Obosită. Înrăită.
-Domnule Tse, are doar paisprezece ani, dar e sănătoasă. Şi uitaţi-vă la ea… e frumoasă.
– Nu, nu, doamna Li. Nu mă interesează frumuseţea ei…
– Îmi puteţi spune Wa…
– Fie, Wa… eu am nevoie de fete zdravene care să muncească 12 ore pe zi. Cei de la „Feline” nu angajează orice. Dacă nu o vor eu ce fac cu ea ?
– Dar e sănătoasă, frumoasă… haideţi, domnule Tse… două sute. Două sute de dolari. Zău … şi… puteţi fi primul… ei …. bărbat.
Domnul Tse îşi aprinde o ţigară. Cu ochii mijiţi o priveşte pe Sun Li. Îi face semn să se apropie. Fata se apropie cu capul plecat, fără un cuvânt. Tse îi ridică brusc rochiţa. Îi pipăie pulpele. Sânii. Oftează.
– Fie… două sute doamna Li… Wa…
REWIND
Scena 8
T. E cu 15 ani mai tânar. În faţa lui asiaticul pirpiriu îl aşteaptă să îşi termine ţigara. T. scutură nervos scrumul de ţigară. I se adresează subalternului său fără să-l privească:
– Chang !
– Da, domnule T.
– Vreau să o dai afară.
– Am înţeles, domnule T. Pe cine ?
– Pe fata aia … de pe continent… ştii… Wa Li.
– A făcut ceva, domnule ? Ştiu că… dacă îmi permiteţi, vă plăcea într-un anume fel.
Chang are un surâs mijit în colţul buzelor. T. nu îl observă. Pentru el ăştia seamănă toţi între ei. Şi expresia lor e mereu aceeaşi. Iar femeile lor sunt… Dracu’ să-i ia pe cei de la Feline. L-au trimis tocmai aici. Încă trei luni mai are de suportat infernul de aici. Apoi oricum va pleca înapoi acasă. Oferta celor de la „Exiles” era mult mai tentantă.
– Da, a făcut. La dracu’ ! De ce pui atâtea întrebări ? A făcut, da ! A rămas borţoasă !
– Domnule ?…
În ochii lui Chang se poate citi acum întrebarea. Chiar dacă ei seamănă toţi între ei şi au mereu aceeaşi expresie.
– Da, probabil al meu… n-are nicio importanţă. O dai afară.
– Am înţeles, domnule.
REWIND
Scena 3
Doctorul a văzut multe nenorocite ca ea. Zilnic îi trec prin cabinet atâtea amărâte venite de pe continent. Şi mereu aceeaşi poveste.
– Wa Li, e fetiţă.
– Da… doctore…
– Ce nume ai să-i pui ?
– Nu ştiu… am să-l între pe tatăl ei…
– Pe tatăl ei, Wa Li ? E alb ?
– Da, domnule.
– De la fabrică ?
– Da, domnule.
– Înţeleg, Wa Li. Înţeleg. Tu ce nume ai vrea să-i pui ?
– Sun… cred… Sun Li, domnule.
REWIND
Scena 1
O hală enormă. În care muncesc peste două sute de femei. E o căldură insuportabilă. Şi un aer irespirabil. Wa Li plânge. Aplecată peste maşina de cusut. Priveşte spre ceasul de departe, de pe perete. E abia ora 5. Mai sunt încă două ore şi se încheie schimbul ei zilnic de doisprezece ore. Are doar 18 ani. Îi e dor de acasă. De fratele ei. Chiar şi de mama sa.
– Tu !
– Da, domnule T.
– Cum te numeşti ?
– Wa Li, domnule.
– Wa Li… de ce plângi, Wa Li ?
– Nu plâng, domnule.
– Nu ? Nu plângi ? Ba plângi. Văd prea bine. Dacă vrei să plângi, o faci după program. Feline nu te plăteşte să plângi.
– Da, domnule.
– După program te prezinţi la mine.
– Da, domnule.
Ştie ce înseamnă asta. Şi alte fete au fost chemate după program. Dar ea e încă fecioară. Încă. Cui îi pasă ?
Hmmmm…si ma trezisem bine dispus.
Îmi pare rău, moşule. Voiam să scriu despre globalizare şi asta a ieşit.
No problemo, mosul si-a revenit vazand niste scoruri electorale…:)
Nu in atatea cuvinte si nu atat de plastic am incercat sa transmit acelasi lucru pe blogul lui Iosif Buble, ieri. Mama, ce valuri am rascolit! Dar acolo sunt anonim, inca.
Atunci suntem în grafic, moşule.
@ Ruxi
Mulţumim că ne ţii la curent.
Bunăstarea naşte tragedii pentru milioane de oameni. Asta este o contradicţie.
Ce fel de lume este asta ?
Sunt mai multe lumi. A albilor e doar una dintre ele. Nu pot decât să-ţi recomand cartea lui Bruckner.
Scena 18
Pe un pat (nu merita aceasta denumire; e o gramada rau-mirositoare de zdrente si paie), cel care era candva frumosul Bhahatir Daruong tremura si geme incetisor. Din barbatul falos de odinioara, spaima mamelor cu fete de maritat, nu a mai ramas decat o umbra informa, din care curge la intervale neregulate o zeama ce impute locul. Omul a trecut demult de durere; traieste (daca starea lui se mai poate numi „a trai”) intr-o lume proprie, in care orizontul e rosu de la arsura Bolii, iar creierul mai subzista doar sub forma de jeleu.
Intr-un colt, ghemuit in neintelegere, fiul lui Bhahatir, un pusti de 8 ani care pare a-i mosteni frumusetea si pofta de viata, suspina incetisor. Pentru prima oara in scurta lui viata se zbate intre doua sentimente egale si de sens opus: si-ar dori ca tatal lui sa moara, sa nu se mai chinuie atata, dar si-ar dori si ca tatal lui sa traiasca. Pentru nu stie cum sa reactioneze, se refugiaza in plans.
Scena 17
Micutul Juhrain Daruong nu mai e demulta vreme „micut”. E un barbat in toata firea, focos si armasar; l-a mostenit in intregime pe tatal sau. Din pacate, l-am mostenit in intregime. Deja semnele Bolii i se citesc in nesiguranta gesturilor, in scurtele momente de amnezie, in ametelile trecatoare. Stie ca e condamnat; nu se teme. Ii e frica doar pentru baietelul lui si se roaga zeilor, mici si mari, cunoscuti sau necunoscuti, ca macar el sa fie iertat. De aceea, cand strainul acela i-a propus sa se interneze gratuit si sa intre in programul de testare a unui nou medicament impotriva Bolii nici n-a clipit. El va muri oricum; macar micul Bharwan sa traiasca.
Scena 12
Gemand incet, Musong N’Dogo se indreapta de sale. Micul sau ogor ii solicita din ce in ce mai mult batranetile. Stie ca nu mai e mult pana cand nu va mai putea lucra pamantul si va trebui sa se bazeze pe munca fiilor lui. Toti sunt harnici, toti muncesc pamantul ca si el si duc mai departe faima de oameni muncitori pe care cei din familia N’Dogo o au de generatii. E adevarat ca unul dintre baieti a fugit cand strainii aia, albi si cu haine ingrozitoare, au aparut in oras; dar el era oricum neastamparat si dadea batai de cap parintilor.
Soarele e in crucea cerului. Batranul Musong se refugiaza la umbra unui bananier la fel de in varsta ca si el. Ameteste, simte furnicaturi in bratul stang si parca isi taraste un picior, dar te astepti la asa ceva la batranate. La ce nu s-a asteptat venerabilul Musong este hemipareza datorata unui atac cerebral usor. Stie ca e condamnat; a vazut alti batrani ai satului cazand, pentru a se ridica doar pentru ultimul drum.
Scena 10
Rufim N’Dogo isi indrepata spatele, amortit de sedere. Dupa doua zile de lupta in spital, tatal lui pare sa-si revina de pe urma atacului cerebral. Inca mai saliveaza usor pe stanga, dar misca ambii ochi si poate sorbi un pic de apa fara ajutor. Stie ca s-a indatorat pe o perioada lunga, dar e multumit. Cu doar un an inainte tatal sau ar fi fost un mort viu, paralizat dar in viata. In fratii lui… nici o nadejde. Cu ce scot de pe ogor abia daca-si pot duce traiul de zi pe maine. Numai slujba lui la fabrica din Samhar i-a permis sa-si salveze tatal. De data asta.
Na! Ca sa pastram un oarece echilibru a propos de globalizare.
Bravo pentru scriitură!
mai rau e ca ne-o tragem si in cadrul aceleiasi „lumi”
Mordechai,
cu voia ta, voi face o paralela cu momentul politic actual.
Un batrin libidinos si dezgustator (clasa politica) ne fute, ne batjocoreste si ne exploateaza generatie dupa generatie… Si noi sintem prea slabi si prea dezbinati ca sa ne putem opune cu succes si sa eliberam de probleme macar pe urmasii nostri. Pentru ca nu te poti pisa in contra vintului…
Cam asta e, pe scurt, societatea in care traim… politicienii sint albii, iar noi, alegatorii, sintem negrii de pe plantatie, care avem doar supremul drept si privilegiu de a plati taxe…
ooo, respect Mordechai!
..am tot vrut să scriu ceva dar nu-mi iese.
cred că o virgulă în plus ar fi prea mult.
excelent! perfect de acord.
MP
@ Cetăţeanul turmentat
Păi filmul ăsta e un serial tare lung şi tare trist. Toţi am avea scene de adăugat.
@ Confucius
Aici mă complimentezi nemeritat, că suntem noi prieteni. Pentru scriitură- că zic eu că am şi din aia- mă poţi citi pe celălalt blog. Mulţam.
@Arsulici
E absolut corect. Dar ştii care e taina ? Clasa asta politică, mult pomenită, e rodul propriei noastre înţelepciuni, al votului microbist, al simpatiilor definitive şi antipatiilor iremediabile. E rodul votului nostru. E opera soţietăţii, ţivile crevasăzică, care ( cacofonia mai bună n-aveam) de ani de zile promovează aceleaşi sloganuri tembele propunându-ne de alde Halaicu, Ciorbea, Băsescu etc.
Clasa politică e oglina aia în care ne vedem noi. Schimonosiţi, e drept.
@Prodan
La respect se răspunde cu respect. Shalom !