AcasăUncategorizedDespre firea ornitorincului comun

Despre firea ornitorincului comun

Sunt întrebat destul de des: de ce ornitorinc? Adicătelea că de ce le spun astfel unora dintre compatrioţi. Doar unora. Da’ mulţi.

Cred că am mai explicat asta. Poate nu foarte bine aşa că reiau explicaţia. O găsiţi mai jos. Să auzim de bine.

Sâmbătă dimineaţa. Mic dejun în familie. În familia Pricopseală micul dejun de sâmbătă dimineaţa nu are nimic ieşit din comun. Aportul matinal de substanţe mai mult sau mai puţin nutritive nu e cu nimic deosebit de cel al altor familii de ornito… români.
– Dacă vă foame careva după pâine! – Stela, doamna casei şi a inimii lui Vasile. Vasile Pricopseală. Pentru ea verbele sunt absolut inutile. La fel cum este, pentru ceilalţi membri ai familiei, desuetul acord dintre subiect şi predicat.
– Zi-i lu’ tac-tu să se ducă! – decide Vasile sec.
Ăl bătrân e încruntat. Tuşeşte, sughită, băleşte, îi curg mucii. Toate acestea în timp ce apasă de zor tastele unei gioarse de telefon mobil.
– Tata, după pâine! – îl zgâlţâie Stela.
– Io? ‘vă muma-n cur de puturoşi! Di ce io? Ha? Să se ducă plodurile!
Stela se încruntă. Ăl bătrân pare a se lăsa înduplecat.
– Mă duc io. Da’ dacă-mi băgaţi credite.
– Le-ai mâncat ? Nu ţi-am băgat luna trecută? Cu cine dracu’ tot vorbeşti?
De fapt nu vorbeşte. Explicaţia vine pe loc:
– Două săptămâna asta la oteveu, trei săptămâna trecută la naşu’ şi trei la naţional.
Moşul e semesist profesionist. Are un hobby. Pândeşte la televizor apariţia miliardarului care dă bani. Şi trimite mesaje disperate cerând bani pentru operaţii imaginare în străinătate, construcţie de biserici de nisip în Spania ori alte aiureli.
– Nu ţi-am zis, hodorogule, să nu mai toci creditele aiurea? – Vasile e cătrănit.
– Nu dă aia, bă! Am dat şi eu şi nu mi-a răspuns – se înfige în discuţie şi Auraş, fiul cel mare al familiei Pricopseală.
– Ce-ai cerut? – se interesează ăl bătrân pe un ton expert.
– Operaţie în Germania !
– Eşti prost! Nu merge! – ăl bătrân e doctor în de-astea – Cu biserica. Tre’să fie cu biserica şi da! Dacă eşti prost.
Auraş îi face un semn de lehamite. Vasile cască. Ăl bătrân scarpină telefonul. Coana Stela se răsteşte:
– Auraş, la pâine !
– Nu mă duc, bă !
– De ce nu te duci, bă? – se încruntă ta-su cu mâna ridicată, gata să-l trăznească. Dacă pomeneşte ceva de teme ori de învăţat palma va plezni fără ezitare.
– D-aia, că mă bag pe chat.
Linişte. Moment de impas.
– Ei? Care? – Stela e din ce în ce mai iritată.
– Lasă că tot îmi iese mie. Diseară e la oteveu iar şi diseară sigur îmi dă. Şi atunci o să vă fut muma-n cur la toţi să muriţi de oftică. – se enervează aiurea ăl bătrân.
– Pâine – zbiară coana Stela la marginea isteriei.
– Hai că mă duc eu. Şi aşa vreau să încerc cardu’ nou.
Vasile se sacrifică el pe altarul binelui comun. Cardul e noul mod în care li se plăteşte leafa.
Şi are şi credit. Acum e un Vasile european. Eventual Vassyle. Nu doar un Vasile oarecare.
– Să-mi bagi credite, bă! – zbiară în urma lui ăl bătrân. Să bagi credite… credite… să-mi bagi. Că … vine Gigi… diseară…

A aţipit ăl bătrân cu mobilul în mână.

Două picioare zdravane pleznesc uşa de la intrare. Stela se duce să deschidă cărându-şi după sine ditamai lehamitea. În pragul uşii e Vasile. Roşu la faţă, năduşit, gâfâind, dar fericit. În cârcă poartă o ditamai cutia de carton. Intră. Aşează cutioiul în mijlocul casei. Linişte. Cei de faţă ar trăi un moment de perplexitate dacă ar şti ce e aia. Aşa sunt doar năuci. Privesc tâmpiţi când spre cutioi, când spre Vasile.

-Ha? – semiarticulează Stela desfăcând la bigudiuri şi aruncându-le în buzunarele capotului mult prea viu colorat.

Vasile are faţa congestionată de efort după urcuşul atâtor etaje. Gâfâie greu încă şi şterge într-una năduşeala care i se prelinge ca o ciorbă. Apoi fericit, luminos, exaltat, şuieră:

– Ete! – şi arată cu mâna spre cutie.

– Pâinea? – Stela o ţine pe a ei.

– Xerox!

– Şi pâinea ?

– Xerox! – mâna arată şi mai hotărât spre cutie.
– De ce ai luat, bă, Xerox? – se bagă şi Auraş.
– Era la ofertă !
– Credite mi-ai băgat? – ăl bătrân are o grijă.
– Ntz! Xerox!
– Ce ofertă?
– Două la preţ de unu!
– Păi şi al doilea unde e?
– Nu l-am luat!
– De ce?!
– Păi….la ce ne trebuie două?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

9 Comments

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...