N-am mai trecut de ceva vreme prin buletinele de ştiri. O facem acum. Cu mentosana între dinţi şi rezervoru’ pe roşu’.
Ştirea unu e de pe ramolitul bătrânul continent. În Iberia, şoferii portughezi şi spanioli îşi cam bagă picioarele în preţul carburanţilor. Băgări de picioare s-au executat şi prin Franţa, Marea Britanie şi Belgia.
Judecând după cea de a doua ştire, prima ştire n-are niciun sens. Pen’ că un ciumete a socotit el şi a ajuns la concluzia că s-a făcut ţiţei anul ăsta, căcălău doamne. Şi dacă se execută praşila la timp scoatem două recolte. Doar dăunătorii trebuiesc combătuţi la timp.
Ajungem la ştirea trei. Fără legătură cu… nimic. Ştire neinteresantă. O pomenesc aşa, să mai trag de timp. Iranul a retras sume uriaşe din depozitele sale aflate în bănci europene şi în unele bănci asiatice. Mohsen Talaei, adjunct pentru afaceri economice al ministrului de externe iranian, a explicat că Iranul doreşte să îşi plaseze fondurile în valori autentice, cum ar fi aurul şi acţiunile. Tot el afirmă că o parte din rezerve au fost transferate în bănci asiatice. Asta întâmplându-se după ce Iranul a renunţat la dolar, în tranzacţiile sale petroliere, optând pentru yenul japonez. V-am zis că e plicticoasă ştirea ?
Ştirea patru e şi mai plicticoasă. Pauză de căscat-dus mâna la gură etc. Deci ştirea patru ne anunţă că rezervele de grâu ale SUA sunt …. adică nu sunt. Şi ajungem şi la ultima şi cea mai plicticoasă ştire. Pe care o găsiţi aici.
Aici punem punct plicticoşeniei şi vă dorim vizionare plăcută. Publicitate !
P.S. La post scriptum, dacă nu v-a obosit mâna pe mouse, mai daţi un click la andrenaum.org. Merită. Un articol bun şi mai ales nişte poze… vedeţi voi ce fel.
Te-ai molipsit de la Victor. Si tu si el aveti subiecte mult prea grele frate. Pai tu crezi ca-i arde romanului de pretul carburantilor taman acu’, in plin Euro ? (ai zis sa nu mai vorbim de politichia damboviteana, uite ca nu mai vorbesc!)
Legat de cea de-a doua stire, am citit o teorie care zice ca petrolul n-ar fi fosil si ca acele campuri petrolifere secate s-au „regenerat”, intr-o perioada cuprinsa intre 20 si 25 ani
Stirea a treia trebuie completata, dupa parerea mea, cu declaratia lui Ahmadinejad, care zice ca USA nu va pune mana pe nicio farama de Iran.
Stirea 4 e…..naucitoare. Pai cu tot felul de comitete, agentii, organizatii, aici s-a ajuns ???
Iar stirea 5 o conexam la stirea 3.
Ultimul click nu-l voi comenta. Doar intreb: unde-i ONU, unde-i FAO, chestia aia cu „mankind”……
Pacos, buletinele aste de ştiri ţin de tradiţia acestui blog. Interesează pe prea puţini, dar eu le socotesc necesare.
Bun comentariu.
Sunt nou aici, nu cunosc inca „regulile” casei. Adevarul e ca de multe ori am vrut sa-ti spun ca „nu esti sanatos la cap”. Si ca-mi place al dracului de tare stilul. In masura in care timpul imi va permite, te voi vizita mai des. Numai sa tii usa deschisa :)))
Regulile-s puţine:
nu hrănim trolii- adică nu încurajăm porcăiala şi polemicile duse pe ton răstit.
nu încurajăm intoleranţa şi rasismul.
altfel… liber la aproape orice.
Eşti mereu bine venit.
Multumesc.
De nada:)