Mă caut în propriile-mi exasperări. Şi de bună vreme nu mă regăsesc. Cândva mă exaspera inocenţa ridicolă a bunului prinţ Mishkin, azi doar impertinenţa care mă înconjoară de pretutindeni.
Într-o vreme îmi trăiam cu voluptate exasperarea rătăcirii în apele oglinzilor borgesiene, astăzi doar exasperarea seacă şi sterilă a unei hăhăieli băsesciene. Şi iată, fără pioşenie, gândul alătură dimpreună lucruri de nealăturat.
Era un timp când mă sufoca exasperarea clocotindă stând alături de Meursault şi înfruntând acuzaţia de paricid. Astăzi am cel mult exasperarea blazată a caltaboşului din portbagaj.
Mi-am consumat exasperări şi exaltări nenumărate. Rătăcitor precum Sinuhe, ori cabotin revoltat precum Holden. Îmi doream, căutam acele dulci exasperări.
Barbaria lumii o făceam nevăzută cu doar un epitet. Orb precum Zahei citeam lumea cu degetele, iar conturul pipăit mi se revela ca icoană şi loc de rugăciune, chiar dacă târfe erau acolo săpate în sare. Mă zideam înlăuntrul unei cărţi precum într-un complicat labirint (borges, din nou), iar de acolo ieşirea ducea întotdeauna între zidurile altei cărţi, altui labirint. Iar din contururile învelite în cerneală ale literelor îmi fabricam exaltări candide, exasperări solemne ori refugii tăcute.
Astăzi, acestea ale mele nici măcar nu mai sunt exasperări. Ci doar o enormă scârbă. Născută tot din cerneala literelor, scursă, precum o zeamă fetidă, dintre paginile uitate, putrezite, ale cărţii, în paginile de ziar.
Frumosul exista doar în contrast cu urâtul; sublimul există doar în contrast cu abjectul; bunul în contrast cu răul. Iar toate sunt judecăţi subiective, măsurători cu etalonul nostru interior. Putem alege ce vedem sau pipăim şi putem alege cât de aspru judecăm. Iar hăhăitul şi caltaboşii sunt oaspeţi în casa noastră la fel ca personajele lui Borges. Ca orice oaspete, pot intra doar dacă le dăm noi drumul înăuntru. Iar nenea Borges ne poate arăta că uneori nevăzând poti alege prin pipăit ce vezi.
Na că m-am spart în truisme preţioase!
Cu ultima-ţi afirmaţie tind să fiu de acord. Borges nu a fost mereu orb. Ci doar atunci când a simţit că e mai bine aşa – îmi place să cred.
parafrazînd un titlu de carte, zilele si noptile unui adolescent întîrziat .
mai ieri încercam sa dezgrop urîtul amintindu’ma cum ma sculam la 4 dimineata pentru o sticla de lapte si un pachet de brînza. da, dar dupa amiaza , treceam pe la anticariat , pipaiam carte cu carte si pe cele pentru care nu aveam bani le ascundeam printre partituri ca acolo nu le cauta nimeni. si mai apoi cu românia literara sub brat intram într’o cîrciuma mimînd pe afectatul în fata unei cescute de nechezol.
În vremurile alea exista un mercurial strict: bunăvoinţa tipei de la legume -fructe se cumpără cu o carte din seria „Romanul de dragoste” de la editura Eminescu.
La cosmetice te scoteai cu un volum de Păunescu. La măcelărie nu-l înduplecai pe umflat decât cu ceva din colecţia „Delfinul”.
În fine, ca să le ai pe toate acestea aveai nevoie de o librăreasă. Eu o aveam pe fiica librăresei.
deci un fel de amantul colivaresei
Un fel de Adrian Zografi eşuat la coadă la alimentară.
tii cu tine 🙂
Aşa se vede ? Măcar eu…
Ca pagină de jurnal, minunată… Ca profesiune de credinţă, te rog…
Viaţa e extraordinară. E extraordinară. Dintre atâtea făpturi care n-au avut şansa viului, tu eşti un câştigător. Ai biruit până la această scârbă. E inevitabil să dai şi de nuferi, mai încolo.
Mulţumesc, Gabi. E un accident. Pagina asta îşi avea locul pe blogul celălalt.
Care-i blogul celalalt?
Un alt blog, Confucius 🙂
😳
Recitind postarea după răzvrătirea de azi mi se pare şi mai sugestivă scârba, dacă îi pot spune aşa. Ne zici şi nouă când, luând lumea pe pipăite, dai de-o oază? 🙂
Crina, când şi dacă voi găsi oaza… vă dau de ştire şi vă chem acolo. Şi aştept să faceţi la fel dacă o veţi găsi voi mai înainte.
Dacă eşti tu atât de bun, am putea fi noi altfel? :))) Amân deocamdată căutarea deoarece plouă 🙂
” Spui că la război, iubito,
vii cu mine fără preget.
Oh, dar cum plângeai aseară
Când te-a înţepat la deget ”
Topârceanu. Un demodat şi un facil.
Adică mă înec ca ţiganu’ la mal :)))
N-am zis asta:)