Poză de arhivă (preluată de la GSP). Cu doi fotbalişti. Adevăraţi. Dumnezeu să-i odihnească. Dacă nu îi recunoaşteţi, vorbim degeaba.
Citesc şi aud tot felul de năstruşnicii. Vin tot felul de inşi cu tot felul de păreri. Ceea ce e ok. Că ţara asta din păreri trăieşte. Subiectul e naţionala de fotbal. Mai exact cine are voie să îşi dea cu părerea despre. Şi ce avem voie să spunem.
Îi aud pe câte unii emiţând idei curioase:
” să vorbească despre fotbal doar oamenii de fotbal”. Adică alde Mitică Dragomir şi compania. Ăia ar fi „oamenii de fotbal”. Şi Jiji probabil.
Apar alţi isteţi care zic:
„Nu dom’le , să îşi dea cu părerea ăia care au jucat fotbal.”
Vlad Petreanu o spunea bine: adică dacă n-ai lucrat pe bandă la asamblarea maşinilor, nu conduci, nene. Prostii. Pe tricourile lor scrie: ” România” şi nu echipa ” specialiştilor în dat cu cracii în beşic”. Apoi de când a devenit fotbalul – adică sportul ăla la care nişte flăcăi dau cu şpiţul în beşic- mare facultate ? Ciudate idei. După tipul ăsta de logică zecile de mii de guşteri care umplu stadioanele ar trebui să o dea pe bowling sau să stea acasă. Că ei nu contează.
Mai există şi categoria generoşilor care văd mereu partea plină a halbei. „Băieţii au făcut, au dres. Să le mulţumim etc.etc.”. Păstrând proporţiile, desigur, dacă mergeţi la crâşmă şi ospătarul vă aduce o friptană pe juma ronţăită şi cu urme de muci, bănuiesc că nu veti adopta aceeaşi linie împăiciutoristă. Mai simplu: când te faci de căcat, te faci de căcat. Iar eu personal nu le sunt dator unora care s-au făcut de căcat pe bani mulţi. Tipul ăsta de atitudine patriotic păguboasă e şi ridicol şi nesănătos. Când cineva s-a căcat pe el nu începi să emiţi judecăţi olfactive şi nici nu stai să contempli arcuirea guguloiului răsărit în turul pantalonilor. Îl trimiţi să îşi schimbe chiloţii. După ce, eventual, s-a spălat la cur.
În fine, mai există şi nervoşii cu tricolor la vipuşcă. Pentru ăştia e simplu: dai în Mutu, dai în tine, dai în fabrici şi instalaţii complexe. Adică în ţara asta ai voie să îl înjuri pe Iliescu, fost şef al statului, până ţi se usucă herpesul pe buză. Poţi să îl faci albie de porci pe Băsescu- şeful statului, aşa cum e el- dar de Bănel şi Mutu nu te atingi că ăştia sunt specie protejată. Flăcăi, Mutu nu are decât să execute penaltiurile exact la verticală şi să îşi tatueze bucile lu’ Nicoleta Luciu pe craci. Mi se rupe de el. Şi de datoriile lui. Şi de căcaturile în care se bagă singur. Dar când îmbracă tricoul ăla galben, eu sunt obligat să îl iubesc. Iar el e obligat să moară pe teren. Dacă el îşi încalcă obligaţia, mă simt şi eu dezlegat. Aia e.
Şi cu asta am încheiat orice discuţie legată de fotbal. Avem suficiente alte motive la fel de stupide pentru care să ne enervăm.