Leapşa Republicii de la Spermezeu

Foto by Sauco_m @ deviantart

Alexandru Petria mă cadoriseşte cu o leapşă. Zilele astea mă lupt cu doftorii şi cu lepşele.

Mărturisesc că leapşa cu pricina îmi e prilej de candide perplexităţi. Pentru că nu înţeleg prea bine în ce constă leapşa cu pricina. Lucru deloc de mirare, de vreme ce nu prea ştiu pe care raft să caut „Spermizeul” cu pricina. Republică aş mai avea, vag, habar ce va să zică. Secesiune ( se sparie gândul) asemenea. Dar spermideistica mă face să mă confrunt cu propria ignoranţă.

Acestea fiind spuse, voi răspunde lepşei cum mă pricep, limitându-mă la ceea ce înţeleg.

M-aş putea mai întăi agăţa de un cuvânt de acolo care dă frisoane: secesiune. Şi de bunăseamă dă frisoane, într-o vreme în care despre Iugoslavia vorbim doar prin adăugarea prefixului „ex”. Aş putea apoi să glosez despre „Republică”. Urnindu-mă de la Platon şi poposind vreme de o ţigară la Ploieşti. Rezist ambelor tentaţii şi încerc să găsesc sensul mai adânc al poveştii. Pentru că, îmi imaginez eu, există şi un astfel de sens mai adânc.

Despre ce o vorbi Petria ? O ticlui planul unui falanster cibernetic ? Ori o fi doar expresia dezgustului, exasperării faţă de permanenta inadecvarea a sistemului, prin raportarea la cei ce-l populează ?

Până la urmă trăim cu toţi într-o aglomerare de republici. Republica lui Petria, a lui Ciutacu, a lui Chinezu, mosh califar, Petreanu, Bădin, Constantin Gheorghe, Vania sau, cu voia dvs. ultimul pe listă, Mordechai. Pentru că fiecare dintre noi e stăpânul propriului adevăr. Şi victima propriilor contradicţii.

Cu toţi suntem prizonierii propriilor republici, înghesuite între zidurile propriei minţi. Deloc de mirare, în aceste condiţii, unele republici sunt mai încăpătoare, altele mai puţin; unele sunt mai tolerante cu ideile cele noi, altele deloc; în fine, unele dintre aceste republici au ambiţii de cuceritor, altele apără doar zidurile propriei cetăţi. Iar lumea e aşa cum o zărim, fiecare dintre noi, prin fereastra îngustă a minţii.

Avem republici precum locuitorii lor: unele portocalii, altele roşii sau galbene. Avem republici rapidiste şi oraşe stat dinamoviste. Avem republici gri şi mici imperii maniheiste. În republicile noastre există seturi de valori bine formulate. Şi în funcţie de aceste sisteme de valori ne agregăm în instabile alianţe ori ne declarăm duşmănie perpetuuă.

Iar daca ne ne refugiem atât de des în regatele ori republicile minţii noastre, spunem noi, e pentru că tărâmul de dincolo de ele e rău tocmit şi rău ocârmuit. Şi mereu necăjiţi de gâlceava republicilor noastre cu lumea nu apucăm să băgăm de seamă că fiecare dintre republicile noastre e condusă de câte un mic tiran. Care e şi unicul locuitor al acelei republici. Şi mare preot. Şi zeu.

La idele lui Marte, conspiratorii l-au ucis pe Caesar. Din dragoste pentru republică. Pentru că de acolo, din clădirea senatului, ori privind prin perdeau lecticii purtate pe umeri de sclavi ei republica o vedeau. Republica lor. Pe care cei mulţi care o populau, popoarele multe supuse de legiunele fiilor  lupoaicei o socoteau nu republică, ci imperiu şi opresor. Asemenea şi noi.