AcasăOy-oy!Ţuica de Zalău

Ţuica de Zalău

Pe blogul ăsta nu ne-am băgat în chiloţii oamenilor. Nu am făcut-o şi nu o vom face. Pentru că, după mintea mordechaiului, ce face adultul în alcovul său, în mod consimţit, nu e treaba obştei, a lu’ nea Stere sau a găuracilor din presă.

Dacă, totuşi, scriu despre „cazul” profesoarei din Zalău e pentru că aici e vorba de prinţipuri. Şi despre ele vom vorbi. Aşa că daca aţi ajuns până aici cu lectura şi speraţi linkuri către pozele sau filmuleţul cu pricina… aşteptaţi degeaba.

Mai înainte de orice am să o spun din capul locului: sunt un consumator moderat de pornoşaguri. Adică unul care n-are nicio jenă să recunoască asta. Alţii au doar jena de a o recunoaşte, nu şi de a se dedulci cu aşa ceva. Asta e una. Cealaltă faţă a pufoaicei e că îmi repugnă afişarea şi promovarea ostentativă a pornografiei sub orice pretext s-ar face asta. Propria sexualitate, curiozitate (sau cum mai vreti să-i spuneţi) şi pudoarea pot foarte bine trăi împreună. Altfel specia era de mult în pericol. Sau bunele moravuri.

Ceea ce mi se pare cu adevărat obscen în toată afacerea asta e revărsarea ipocrită de pudibonderie. Cine sunt acei care au sărit primii să nască un mare tămbălău din acest fapt, la urma urmei, banal ? Nişte fiţuici jegoase, care trăiesc tocmai din tipărirea de buci şi ţâţe şi din scotocirea prin aşternuturile omului. Aştia sunt ăia care se saltă la amvon să ne predice despre moralitate ? Să nu te apuce scârba ?

Deci: o femeie în toată firea, împreună cu soţul ei ( cu soţul !) se iubesc, fac amor şi îşi împărtăşesc fanteziile sexuale. Da, fanteziile sexuale. Pe care le avem toţi, dar nu toţi suntem atât de despovăraţi de ipocrizie încât sa o recunoaştem. Iar mai departe ce s-a întâmplat în dormitorul lor este exclusiv treaba lor şi a nimănui altcuiva. Nu e treaba mahalagioaicelor şi oteviştilor – care altfel se coţăiesc năduşiţi pe lângă tomberoane- ce, când şi cum îşi trăiesc doi oameni intimitatea. Simplul fapt că mahalaua imensă în care trăim, sufocată de propriile abjecţii, unsă în propriile urdori, se simte îndreptăţita să pătrundă în intimitatea unui cuplu şi să îşi râgâie indignarea, în pagini strident colorate, e scandalos şi îngijorător.

Vine apoi argumentul că femeia era dascăl. Iar după unii asta ar presupune obligatoriu feregea, post şi rugăciune. Că pozele circulă pe net. Nici nu importă cum au ajuns acolo. Le-au trimis chiar tinerii protagonişti ai poveştii, ori le-a furat cineva… nu contează. Chiar nu contează. Ia să vedem… deci pozele au fost găsite pe un site de profil. Cum mama dracu’ au dat puritanii de ele ? Atât de puritani încât soctocesc prin curul netului pornoşaguri, şi încă atât de întărâtat încât la un momenyt dat dau şi de feţe cunoscute. Pentru asta treebuie ceva timp petrecut acolo nu ?Iar apoi scotocitorii vin şi îşi umfla pieptul a morală.

Am spus că nu am să dau pozele respective. Cine vrea să le caute. Conştient fiind că asta nu e altceva decât  tras cu ochiul pe gaura cheii. Iar dacă în ţara asta am ajuns până aici cu jegul şi ipocrizia, nu de ceea ce învaţă elevii la şcoală de la o femeie normală la cap şi sănătoasă sexual ar trebui să ne îngrijorăm. Ci de ceea ce învaţă de la părinţii lor: ipocrizie, obtuzitate şi josnicie.

Şi cu asta basta. Nu există nici un caz Zalău. Doar  ţuică bună. De  Zalău.

UPDATE: Uite că se poate. Să găsesc în Cotidianul ceva de salutat.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

20 Comments

  1. Intotdeauna paiul din ochiului altuia e mai lung si intepator. in seara asta ascultam o emisiune „fenomenul Bridget Jones” la care nimeni nu a comentat despre psihoza femeii neimplinite si puterea de ridicare prin diferite metode, ci doar blamari- in genere- s-au adus. Chiar daca actiunile ei de ridicare se infaptuiau in umbra alcovului propriu si personal.Moralistii sunt peste tot- frustratii care nu accepta ca altii pot ceea ce ei , lor, nu-si pot recunoaste ca fac.

  2. Sincer, cred ca e doar un mod de-a distrage atentia de la „bubele” lor.
    Cine-i mai imoral ? Eu , care ma stiu si inca nu mi-am cunoscut limitele, sau cel pe care nu-l cunosc ?Mult timp va mai trece pana se vor schimba mentalitati. Mi-e teama insa de regresii.

  3. Stii foarte bine ce am vrut sa zic. Nu dau si nu condamn pentru ca nu stiu daca sunt mai buna decat altii. Evaluarile celorlalti nu sunt interesante atata timp cat mi-e bine in pielea mea.Din ce spui tu, acum, reiese ca actiunea „profesoara”, iti repugna. Si nu a celorlati care o pun la zid.Ok….nu sunt de acord cu astfel de reclame, insa a fost alegerea ei/ lui. Treaba lor.Nici n-as critica. Ca ei sunt mii.

  4. Din solidaritate ţi-aş spune că bloggerii au exploatat şi comentat cazul după ce el s-a scurs din presă. Unii au găsit nimerit să acuze, alţii dimpotrivă. Treaba lor. Ei au măcar scuza că nu o fac pentru a vinde o fiţuică.
    Şi nu sunt bloggerii mei. Şi oricum nu răspund eu pentru ei.
    Cât despre furatul pozelor… păi spunem ” furat” şi asta e ok , nu?

  5. Eu una nu am văzut ştirea în „scandalul” profesoarei, aşa cum nu o văd de obicei când e vorba de viaţa privată.
    Nu am urmărit foarte bine cazul, dar nu pot să nu mă întreb cum a aflat presa de pozele postate pe net, indiferent de cine or fi fost puse acolo. Netu-i mare, probabilitatea ca un ziarist să dea peste ele e foarte mică. Cineva a dat un link, poate chiar cel care le-a postat şi nu dezinteresat. Erau probabil ceva conturi de reglat. Şi atunci ar trebui să vedem şi partea asta.

  6. Habar nu am. Şi asta e posibil. Cum ziceam şi mai sus, pentru anumite fiţuici a fost doar un bun prilej de a mai pune nişte buci pe copertă pretextând că există ştire, că interesul public etc.

  7. îmi plac ăştia, d-alde Mordechai (altfel grozav prin scriitură) sau Tăpălagă, care scriu: „nu există caz, nu există subiect. punct”.

    de unde atunci 3.000 de semne despre nimic? dacă nu există subiect, nu scrieţi. dacă scrii, înseamnă că există un subiect, c-o fi sensibil sau nu. te cam contrazici.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...