Nobel

Revedeam zilele acestea lista celor care au primit prestigiosul premiu de-a lungul anilor. Dacă în zona ştiinţelor nu-mi bag nasul, că nu mă pricep, în schimb privind lista laureaţilor din pajiştea literaturii mă apucă vagi mirări. De premiul Nobel pentru pace nu mai zic.

De bună vreme criteriul politic pare să fi devenit esenţial în acordarea premiului Nobel pentru literatură. Iar în ultimii ani tendinţa aceasta e tot mai vădită.  Nu mai e deloc deci de mirare dacă scriitori deloc extraordinari devin importanţi doar pentru bunul motiv că la CV li s-a adăugat menţiunea: laureat al premiului Nobel pentru literatură. Avem, altfel spus, de a face cu o simpatică inversare a legăturii de cauzalitate.

Dincolo de frustrarea pe care o resimţim ca români descoperind că niciun concetăţean nu a primit vreodată râvniţii lauri, o justificată miraretepoate cuprinde descoperind că  lista laureaţilor nu cuprinde nume ca: Borges, Cortazar, Durenmant, Dos Passos, de Montherlant, Tolstoi, Garcia Lorca, Fitzgerald, Kafka, Joyce, Rilke.

În acelaşi timp găsim acolo nume care nu spun mare lucru nici măcar celor cu buna deprindere a cititului, ci doar, poate, conaţionalilor acestora : Echegaray, Eucken, von Heidenstam, Pontoppidan, Pearl S. Buck etc.

Celor interesaţi le recomand interesanta antologie ” Nobel contra Nobel” a regretatului Laurenţiu Ulici.

De îndată ce un nume nou se înscrie pe lista laureaţilor, editurile se grăbesc să ni-l propună în volume legate cu banderole roşii, unde stă scris cu litere de o şchioapă: Laureat al premiului Nobel pentru literatură. Apoi noi năvălim să ne împopoţonăm bibliotecile cu ilustrul laureat. După care, pentru unii dintre noi, vine cazna cititului. Şi vremea ridicărilor din sprânceană. Şi, inevitabil, confruntarea propriilor criterii cu cele lunecoase ale Comitetului Nobel. Iar la final opţiunea între snobism şi admiterea „genialităţii evidente” a celui laureat şi vândut în volume cu banderolă roşie sau stuchitul în sân şi izolarea cărţii îm mahalaua bibliotecii.

Iar dacă acest lucru se întâmplă în cazul premiului Nobel … ce să mai spunem despre alte premii şi diplomuţe ?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. La asta ne-ai prins!
    Daca in zona stiintelor zici ca nu intrii, cu toate ca economia si gheseftul se poate incadra la „arta in stiinta”, cand vine vorba de literatura observ ca in doua zile sunt doar doua comentarii…
    E cazul sa pun mana pe o carte!
    Poate asa peste citiva ani o sa recunosc romanul cu Nobelul!
    Ce recomanzi din lista laureatilor necuprinsi – din care culmea chiar recunosc cateva nume! ?
    A doua insiruire de nume seamana pentru mine a meniu intr-un restaurant romanesc, cu specific englezesc caruia ii cer snitzel vienez si imi aduce mancare mexicana! 🙂

  2. Nu mă încumet să fac recomandări. Dar ştiu că nu l-aş rata pe Kafka. Pe Borges. Dos Passos. Şi câte ar mai încăpea pe listă… Precum Laurenţiu Ulici, în volumul pomenit, l-aş adăuga şi pe Rebreanu. Dar şi pe Voiculescu ( Zahei orbul rămâne, după gustul meu, unul din romanele importante ale litaraturii române). De fapt… – vorba lui Bogza: ” Ca să fii om întreg atâtea sunt necesare”.

  3. „Dar ştiu că nu l-aş rata pe Kafka.”

    Da cum vreai dom`le sa-l premieze pe Kafka daca bietu om nu si-a publicat niciodata operele care l-au consacrat? Le-a gasit un pretenar de-ai lui in timp ce cotrobaia dupa ceva malai si rufaraie mai buna lasate in urma de decedatu` si s-o gandit ca ar face un bine pamantului daca ar da la tipar manuscrisele alea dezordonate. Oricum premiu` Nobel nu se acorda postum.
    Mai dam din gura fara sa stim despre ce e vorba…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...