AcasăRabbi ziceClasa politică

Clasa politică

Zilele acestea am întâlnit oameni de tot felul. Pe la râpa  lui Ciupico am dat peste un moş Costică fabulos. Absolut fabulos. Voi povesti zilele acestea pe îndelete despre el. Dar pe lângă multele văzute şi auzit, mi-am amintit un banc mai vechi. Care suna cam aşa:

Românii hotărăsc să facă un automobil. O lucrare sută la sută românească. Se mobilizează resurse teribile. Ingineri, savantlâc şi tot ce mai trebuie. Şi după mult tămbălău şi multă încordare reuşesc să scoată prototipul măgăoaiei. O ditamai dihanie de fier.

La prezentarea „creaţiei inginereşti” balonaşe, lume multă etc. Şeful statului admiră dihania în timp ce i se prezintă forţa teribilă dezvoltată de acel motor. Toată lumea e cu gura căscată auzind ce energie fenomenală poate dezvolta motorul cu pricina. Nu e de mirare că şeful statului ( cine va fi fiind acela) vrea să dea şi el o tură cu măgăoaia. La faza asta însă realizatorii proiectului fac ca baba la ginecolog.

– Nu se poate şefu’- explică şeful de proiect.

– Păi de ce ? -vrea să ştie respectivul şef al statului. La ce energie produce motorul cred că…

– Nu, dom’le… nu. Energia dezvoltată e teribilă. Dar se duce toată la claxon.

Ăsta e bancul. Mi l-am amintit atunci când  cineva mă întreba despre clasa noastră politică. Şi vi l-am spus şi vouă.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

5 Comments

  1. Varianta originală a bancului era cu Lenin. Pe care savanţii sovietici îl aduc cu sacrificii, cu o maşină a timpului, să vadă de ce nu merge motorul socialismului. La care Lenin se uită sub capotă şi spune. „băi tâmpiţilor, cum să meargă, dacă voi aţi legat bateria doar la claxon?”.
    De unde se vede că, în cele mai multe domenii, diferenţa dintre democraţie şi totalitarism există doar în imaginaţia noastră. În rest, ţi-am simţit lipsa!

  2. @ Constantin Gheorghe
    De notat şi varianta leninistă. Ideea e aceeaşi. Nu ?
    Şi eu v-am simţit lipsa. De mâine însă intrăm în normal. Sper.

    @ Dan Selaru
    De ce ? El e „clasa politică”? Sincer să fiu… la Boc mă uitasem. Febleţea mea.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...