– N-are, mă!
– Să mori tu?
Gore e beat deja. Eu încă nu. Nu mă grăbesc. Am timp. Şi e şi bou. Că are. Dar e el prea chior sau prea beat să-şi dea seama.
– Uite, mă… uite… acu… acum… vezi! N-are!
Mă uit. Nu-s convins. Vodcă mie. Rusească. De Bragadiru. Bere lui Gore. Tot Bragadiru, pentru unitate de stil.
– Dă-mi!
– Na!
Fomistu’dracu’. Crede că am fabrică de chips-uri pe balcon? Încă o vodcă.
– Uite că are! Te-am spart! Ţi-am zis că eşti prost!
Se face că nu vede. Se duce la baie. Dacă bagă în el ca spartu’! Şi-a paradit instalaţia.
– Să nu te pişi în chiuvetă că te sparg! Şi să tragi apa!
Beţivan nesimţit. A mai făcut-o. Chestia cu… aia… chiuveta. Bum! A dat cu capu-n tocu’uşii. E mangă. Ce mai înţelege ăsta din talk-show? Uite cu cine discut eu politică. Hopa…
– Ce faci, bă, boule? Te-ai îmbătat ca porcu’!
– Mă-ta s-a îmbătat!
Mă uit spre canapea. Mama sforăie. Are dreptate măgarul.
– Ai dreptate, măgarule!
Vodcă. Grupat.
Are. Nu vede boul, da’clar are. Telefonul. Să sune. Eu nu mă ridic. Ca dacă mă ridic nu mai nimeresc înapoi. Sună insistent. Încă o vodcă. Iar salt grupat.
– Sună, bă! – Îhî!
– Păi, răspunde!
Răspund. Nasoală chestie gravitaţia. Al dracu’Einstein cu gravitaţia lui. Sau era Newton. Sau Dotos… Dotso… Dostioievski. Să-i ia sparg pe toţi trei. E Teo. La telefon.
– Ce faci, bă?
Are chef de vorbă? Eu nu.
– Mă fac mangă!
– Singur?
– Cu Gore!
– E rupt deja, nu?
– Îhî!
– Şi tu?
– Ntz!
– Să mori tu!
– Să moară mă-ta!
– Te uiţi!
– Mă uit!
– Şi Gore?
– Şi!
– Politica, să mori tu!
– Îhî!
– Şi?
– Are!
– Eşti bou… că n-are!
– Sictir!
– Hai, că te sun după să comentam!
Nimeresc înapoi pe fotoliu. Complicat. Cursa cu obstacole. Gore iar se duce la baie. Vomită.
– Dacă bei ca porcu’!
Mă holbez la televizor. Mai e puţină vodcă. O rad. Din sticlă. M-a cam luat capu’.
Politicienii ăştia! Tot o dau de gard. Mai multă transparenţă, frate, că ne încăierăm aici. Are. Clar. N-o să mă iau după beţivu’ăsta de Gore. Acum merg eu la baie. Nu s-a pişat în chiuvetă. Peste tot în jur, da’ în chiuvetă nu. N-a nimerit. Nici eu nu prea nimeresc.
Gore picoteşte pe fotoliu. Îi şterg una-n ţeastă.
– Te pişi ca porcu’!
Rânjeşte ca dobitocul. Are ochi roşii, injectaţi. A mai găsit o bere.
– Nhh… nhhh-ahhhre… n-are…
– Eşti mangă!
– Hhhahaa… ddaa… ddaaa’ n-ahre…
A venit sor-mea. Lucrează la ziar.
– Ai adus ?
A adus. Vodcă. Rusească. De Bolintin. Aia de Bragadiru e mai bună.
– Tanţo !
– Esti mangă !
Ce perspicace e sor-mea.
– Sunt ! Ia uită-te şi tu… că… am o dispută… Politică !… Cu Gor e!… te uiţi ? Zi tu… nu… că are ?
– Cine ?
Îi arăt cu degetu la televizor. Mi-am dilit ţinta. Ce dacă. Nu-s luntetist. Mamă cum mi se bălăngăne mâna. Sor-mea se uită.
– N-are ! Madam Udrea le are naturale. Fără silicon, mă.
Dacă zice sor-mea. Nasoală vodca. Rusească de Bolintin. A dracu’ politică. Adorm.
radovan
M-am gândit cum să-i scriu numele: clasic, cu majuscule, cu minuscule.
Am ales ultima variantă. Cu majuscule ar fi fost prea patetic. Clasic, nu-i nimic normal în ceea ce se întâmplă acum. Nu-i normal ca un patriot să fie acuzat de crime împotriva umanităţii şi apoi, ăn văzul întregii lumi, să fie asasinat prin indolenţă.
Nu-i normal ca un popor, o ţară, vecină şi prietenă să fie sfârtecată la graniţele noastre şi noi, românii cei toleranţi să nu îi dăm ajutor. Căci aşa s-a înâmplat cu numai câţiva ani în urmă când Jugoslavia a fost jertfită la graniţele noastre. Mitingurile de solidaritate n-au reuşit să adune mi mult de vreo 500 de participanţi. Potentaţii acelor vremuri au permis (fără a cere părerea nimănui) atacatorilor vecinilor noştri, a bunilor noştri vecini, să se folosească de aeroportul Kogălniceanu. Ba mai mult au scris hârtii din care reiese că ei, atacatorii pot ataca pe oricine de pe teritriul român fără a cere părerea, sau anunţa pe nimeni, darămite poporul român.
Nu-i normal ca la Haga, tribunalul care are de discutat DREPTURILE OMULUI sa muşamalizeze asasinatele comise de agresori şi să le dea câştig de cauză tot lor. După ce doamna cea bătrână a fost debarcată, de ciudă a scris o carte recunoscând atrocităţile celor pe care i-a apărat şi pe care i-a albit prin hotărârile ei.
Nu-i normal ca dreptatea să fie colorată politic şi bunul simţ să dispară.
Nu-i normal să fii considerat prost numai pentru că nu ai bani şi să fii considerat deştept numai pentru că îi ai. Hoţii au cei mai mulţi bani.
În toată această lume anormală, la 13 ani după asasinarea Ţării Vecine şi Prietene, ultimul nume al rezistenţei de pe vremea aceea, Radovan K, a fost trădat de cei pe care i-a slujit. Acelaşi tribunal încearcă, ca pe vremea Inchiziţiei, să-l determine la sperjur. Şi nu poate. Încă.
La fel ca Solobadan Miloşevici, va fi torturat, redus la tăcere (i se tăia microfonul oridecâte ori spune adevăruri de netolerat pentru urechile asasinilor) şi, în ultimă instanţă, ucis sub privirea impasibilă a unei umanităţi dezumanizate.
Să nu vă imaginaţi, scumpi concetăţeni că nu vă priveşte. Nu ! Ne priveşte pe toţi. Acest ultim abuz va avea grave urmări asupra noastră a tuturor. Asupra viitorului nostru şi asupra viitorului urmaşilor noştri.
Planul mârşav de ne transforma înt-o naţie de sclavi va funcţiona şi copiii copiilor noştri vor fi servitorii lor pentru totdeauna. Libertatea noastră, atât de scump plătită prin vieţile atâtor străbuni nu va mai fi decât o extrem de vagă amintire. Dacă va mai rămâne şi atât.
Radovan este ultima jertfă cu nume sonor, ultima jertfă pe care o trecm, din nou, sub tăcere în vâltoarea grijilor de zi cu zi: cum să ne platim ratele la bancă la care ne-am îndatorat crunt, pentru un televizor, o maşină de spălat şi un aragaz. Cum să obţinem pentru copii noştri un acoperiş deasupra capului acum, când le-a venit vremea de măritiş şi însurătoare. Să nu apuce să ne dorească moartea ca să ne obţină apartamentul. Cum să ne ajutăm nepoţii să facă o şcoală şi să le oferim posibilitatea de a scăpa de mizeria lipsurilor zilnice.
Toate astea ne vor face să-l uităm pe Radovan şi să-l lăsăm singur cu acuzatorii lui nemiloşi şi josnici.
Imi pare rău, Prietene, ămi pare rău, Radovan. Mai mult de atîta, eu nu pot să fac. Dar să ştii, vreau să ştii, că un fiu al poporului român se gândeşte la tine cu respect şi compasiune.
Niciodată nu trebuie amestecată vodka cu politica, că după aia te pişi în chiuvetă şi scrii despre Radovan cu copy/paste pe toate blogurile, ca geomizd, care n-are, mă…
^
wtf ? @ geomarz
@ politica
Mi-a placut!
Cand vine vorba despre femei, politica, bautura, prieteni ordinea e clara!
Daca le amesteci…gresesti chiuveta.
O mica erata e necesara.
In cazul Udrea. „E” naturale. Fara silicon.
Natural, umflate de politica. Unii respira politica!
Deci n-are ?
Treaz fiind…n-are!
Poate doar pentru o secunda, timp in care trage aer in piept si isi da drumul la play.
Dupa o vodca de Bragadiru..ARE!
Iar dupa mai multe, seamana leit cu Pamela.
Si Gore tot asa zice!
@ Vania
Vodka nu trebuie amestecată cu nimic. Că-i păcat.
@ dafyduck
Rusească de Bragadiru. Aia e de bază.
Vreti sa spuneti ca Nutzi este aţâţăta? Ca se da la cocos ?
Nu. Noi doar placa de bază vrem să o identificăm.
Dupa mahmureala cu baza Bragadiru se mai vede doar o blonda de Plicicoi. Din ţâţe nu curge nicio substanta bazoasa. Poate acida!