A venit şi mult aşteptatul raport pe justiţie. Despre care multe se pot spune. Unii sunt fericiţi: şopârlele trimise din ţară n-au mai făcut pui. Alţii mor de oftică din acelaşi motiv.
Dacă e să tragem o concluzie putem spune că e ca în bancurile cu miliţieni. Noi am scăpat cu un şut în cur şi două flegme, în vreme ce bulgarii au fost luaţi în fabrică de palme şi cu dosar penal.
Asta a fost. Doar reacţia domnului Geoană mi-a proptit o perplexitate în parbriz. Dincolo de indignarea sa (altfel justificată) că noi ioropeni, noi cetăţeni carevasăzică… tot cu monitoru-n cur, n-am prea înţeles faza cu: ” există şi o veste bună: raportul Bulgariei este unul negativ iar Bulgaria va pierde bani” . Adică de ce e asta o veste bună, domnu’ cosmonaut ? Hă ?
Altfel desigur amuzante concluziile referitoare la progresele DNA. Da’ haioase foc.
‘aidi, bre, te iei si tu de oameni in necaz cu creierii capului
La bulgari te referi ?:))))))
Raportul pentru ţara nimănui…
Raportul pe justiţie.
Mordechai, prietene, Geoană este un caz cronic de prostie cu sclipici! Îmi pare rău, dar nu am cum să mă exprim mai politicos decât am făcut-o!
Te rog să remarci diferenţale radicale dintre Raportul final şi mizeria lansată de Hotnews duminică, parcă.
Mama şopârlelor din Raport e la Skopje şi tatăl lor la Cotroceni. E păcat, pentru că după tembelisme de genul ăsta ne scumpim accesul la credite şi ne ieftinim averea naţională şi munca proprie. Cât de jos trebuie să ajungem pentru a ne desmetici?
Tocmai fusasi promovat pe post de analist demn de „Vorbe grele” 🙂
Geoana e un vizionar SF : cosmos, fii-su in politica, etc. Sa fim mai cu mila de la Domnu’ : atata poate 🙂
@ Constantin Gheorghe
Nu am fost iniţial de acord cu epitetul lipit de I.I. domnului Geoană. Domnul Geoană pare, totuşi, că vrea cu orice preţ să îmi demonstreze că nu am io voie să-l contrazic pe Iliescu.
Raportul mi se pare o frecţie stupidă. Evident arvuinit de unii din ţară. Şi altoit ulterior şi de alţii. Tot din ţară. Să spun mai mult ?
@ moshcalifar
De viziune n-am ce zice.
@ Victor Ciutacu
Adică sunt tare-n clanţă. Nu? Păi da:)))))))))))
Păi cum de ce? Păi în vreme ce capra noastră e la raze, a lor e la reanimare şi i-au scos şi perfuzia. Păi asta nu-i veste bună? :))
Păşunistic vorbind da. Cosmic… nu se potrivesţe.