Duminică… despre nimic

Vorbeam, ceva mai devreme, la telefon, cu prietenul Constantin Gheorghe. Şi ne-am trezit tăifăsuind vreme de un sfert de ceas despre prăpădul făcut de ape în nordul ţării. N-am avut cum să nu constatăm proasta reacţie a autorităţilor, slaba echipare şi încă mai slaba organizare. Desigur, de salutat vizitele preşedintelui şi premierului, dacă acestea ar fi fost de un folos. Dar, ca mereu la noi, acestea au fost doar nişte stupide exerciţii de imagine. Ce altfel poţi spune când de la inundaţii omul sare în acelaşi elicopter grăbindu-se să ajungă la nuntă ? Unde mai pui că prezenţa celor doi mai mult a încurcat: oameni şi resurse, care puteau fi folosite acolo în ajutorul celor sinistraţi, au fost mobilizate pentru ca ” să iasă bine vizita”. Vizitele în cazul de faţă.

Desigur, nu le poţi reproşa nici lui Băsescu, nici lui Tăriceanu că vin apele. Iar dezorganizarea şi brambureala cu care primim de fiecare dată puhoaiele nu sunt de ieri, de azi.

Lipsa minimei echipări, în ciuda avertismentelor trimise de INMH, lipsa organizării şi a unor proceduri adecvate, incompetenţa autorităţilor locale şi indiferenţa celor centrale au fost şi vor fi mereu reţete sigure pentru dezastru.  Şi spunâna asta, nu ştiu de ce mi-am amintit o vorbă a unui comentator de aici, de pe blog: ” Democraţiile consumă ce produc dictaturile”.

Am citit apoi cele două articole ale prietenului Constantin Gheorghe. Excelente ambele. Primul exact despre situaţia din nordul ţării. Apoi cel referitor la „implicarea în politică” a domnului Cătălin Avramescu. De unde am reţinut o formulare memorabilă:

În fond, suntem o democraţie, care este un prost sistem de guvernare, acum, când nu mai are alibiul existenţei altora încă şi mai proaste.

Despre candidatura domnului Avramescu ce să mai spun ? Am spus destule. Pe tonul pe care l-am găsit, la vremea respectivă, adecvat. Domnul Avramescu este liber. Să candideze, să îl omagieze pe Băsescu, să îl adore pe Băsescu, să se scarpine în nas, să fie fripturist şi pupincurist, să îşi vopsească părul, să îşi descopere ambiguităţi sexuale dacaă va fi cazul, să facă Alzheimer sau să îşi lase mustaţă. Cum spuneam: e liber. La fel cum noi, cei de o anume vârstă, suntem liberi să constatăm renaşterea unei reţete româneşti de succes: linsul în fund ca mod de parvenire. Într-o altă epocă, mai puţin încărcată de libertate, pentru destui tot pupatul în cur şi  cântările de slavă erau calea spre relativa bunăstare. Acum ni se pare aproape natural ca şeful statului să îşi recompenseze lăudacii cu scaune călduţe, aducătoare de pensii onorabile ( şi ştiu ce spun: pentru unii lăudaci pensia de parlamentar chiar e un ţel !). Domnul Avramescu a pierdut sinecura numită „preşedinte al CA al TVR” aşa că binemerita o alta. Şi ca el alţii. Posturi de ambasadori, directori de institute etc. etc. etc. Şi atunci de ce să ne mai mirăm de starea lucrurilor când insituţiile statului sunt reprezentate şi conduse de lachei şi linguşitori şi nu de oameni serioşi ? Dar chiar nu am chef să mai vorbesc despre asta.

În timp ce scriu trag cu urechea la televizor. Şi aflu despre starea lucrurilor prin nordul ţării. Şi încerc să îmi imaginez cât bine le va face, într-o situaţie de dezastru, un domn Avramescu ( sau alţii ca el ) alegătorilor din colegiul său… Probabil la fel de mult ca nesimiţiţii de acum. Le va aduce poate aminte că sunt nişte inconştienţi care şi-o merită. (vezi articolul de ieri).

Şi uite aşa îmi piere cheful de a scrie. Şi îmi amintesc o altă zicere memorabilă. A unui nea Costică, întâlnit pe la Vânători, Neamţ. Care îmi spunea că ” o ţară se face şi cu saci de nisip şi bărci gonflabile, nu doar cu borduri, vorbărie şi poză cu mâna la falcă”. Şi tac.