Foto Viesturs Links @ deviantart
Discursul de aseară al preşedintelui Băsescu a fost perfect inutil. Cum bine se întreba cineva pe aici: care era utilitatea acestui discurs ? Nu era mai bine să convoace CSAT? Întrebări de genul ăsta putem pune. Şi ne putem da singuri şi răspunsul. Evident discursul nu le era adresat sinistraţilor, care, de bunăseamă, aveau altele pe cap acum şi nu dorul de discursuri prezidenţiale. Asta admiţând că pe acolo mai există televizoare funcţionale şi acces la energia electrică.
Desigur, ceea ce nouă ne pare inutil, poate părea un demers necesar privind dinspre Cotroceni. Pentru că singurul rost al discursului a fost acela de a mai trage un rând de vax la noua imagine pe care încearcă să şi-o construiască Traian Băsescu: aceea de preşedinte responsabil, de conducător grijuliu. De aici şi apelul, deobordând de patetism, la solidaritate. Un cabotin exerciţiu de imagine şi o nouă probă de ipocrizie. Despre ce solidaritate ne poate vorbi personajul care după ce a stat la pozat lângă apele revărsate a dat ţuşt în elicopterul pe care i-l plătim ca să bea un şpriţ la o nuntă pe la Cheile Buţii ?
Nici cu miniştrii cabinetului Tăriceanu nu mi-e ruşine. Acum s-a găsit vinovatul: ucrainienii ! Care nu ne-au zis… Nu ne-au zis ce ? INMH a tot trimis avertizări de mai bine de o săptămână. Dar asta nu a stresat pe nimeni. Pentru că la români bântuie consolarea de tip Mioriţa, resemnarea fatalistă şi lamentaţia post-factum. Inundaţiile din nordul ţării au fost un bun prilej ( rea potrivire de cuvinte) pentru a ne da seama despre capacitatea de reacţie rapidă a autorităţilor. Pentru că avem în fruntea instituţiilor de tot felul ciudăţei ajunşi acolo prin vot popular „mici şi bere” sau prin proptele de partid.
Personal nu mai suport. De două zile apar tot felul de copii de-ai lui Tăriceanu să ne înşire lista cu haleala trimisă sinistraţilor. Şi dă-i pomelnic: atâta făină, atâta zahăr şi ulei, atâta mălai. Că ălora de fac pluta pe spate acum exact mălaiul de mămăligă le lipseşte. Să ne ferească cel de sus de necazuri şi mai mari, pentru că brainiacii noştri conducători nu ne pot fi de mare ajutor. Şi în cazul unui cataclism major n-aş vrea să văd aburind printre ruine ceaunele înşirate fierbând la mămăligă.
UPDATE:
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului, în şedinţa de marţi, să elaboreze mai repede documentaţia privind pagubele produse de inundaţii, pentru a solicita sprijiin din partea Uniunii Europene, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Da’ bine se întreabă Moshe: cum să termini documentaţia înainte să se termine prăpădu’ ? Hă ? Păi dacă suntem aşa de eficienţi … hai să băgăm în avans documentaţia pentru viitorul cutremur şi inundaţiile din toamnă. Că presupun că nr. 1 ştie deja firmele care vor trebui să câştige licitaţiile cu pricina. Şi aia e important.
Facebook Comments