Pe asta a vânat-o Ioska. Şi zău merită dată din mână în mână, ca sacii de nisip. Că e nostimă foc.
Deci pe site-ul preşedinţiei se consemnează că azi avem de sărbătorit. Ziua imnului. Ca să fie treaba clară au băgat şi textul, să nu-l mai bâlbăie şăfu’ la o cântare. Că le mai încurcă şi i-au făcut karaoke pe site. Da’ abia după aia urmează nostimada. Un text dă text dă text. Că are consilieri ‘ telectuali, cu lecturi ample din Greuceanu. Ia auziţi aici ce cu foc îi doineşte:
Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. ( Nota mea: deci acum s-a lămurit că e Mureşanu, bun aşa )
……………………………..
Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.
Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent în toate imnurile naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.
Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.
Pe lângă acest imn, românii mai au „Hora Unirii„(sublinierea mea. M.), scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859) şi, în general, în toate ocaziile când românii aspiră la uniune şi armonie. „Hora Unirii” este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, ce reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea şi dorinţa românilor de a trăi laolaltă. ( Sublinierile îmi aparţin. M.)
Acu’ sincer vorbind, pe lângă Hora Unirii românii mai au şi Bălălău, şi Zdreanţo, şi Panarama străzilor. Şi altele. Dar nu e oportun să le pomenim aici – deşi am făcut-o, ruşine ! Textul de pe site-ul zeusului e adorabil. Cred că doamna învăţătoare care a supravegheat puradelul care a produs compunerea e, în general, satisfăcută. Personal mă declar cucerit de ” dansul în cerc ( Hora) este el însuşi un vechi ritual”. Chintesenţial. Şpriţu’ la Golden Blitz sau la inundaţie ?
Mie mi-a plaacut faza cu “Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri ……”
Pun pariu că, dacă-l ştie, îl încurcă cu „să-mi cânţi cobzar…”. atunci când „marinarii frecau puntea ” de sub masa Goldenului ?
Vezi ? Ca în muzica de la nuntă: fiecare găseşte ceva pe placul său. Eu rămân cu dansul în cerc… daaaa.
@ aka
Nu-l încurcă. Îi suflă Avramescu versurile. Doar melodia o încurcă. Şi cântă versurile din ” Deşteaptă-te române” pe muzică din filme indiene.
Cu joc de scenă, sau la scenă deschisă.Ăia din jurul Slitzului. Pardon, Blitz.
Dar o să-i mai sufle….pînă o să-i cadă catargul.
Rămâne apoi doar cu jocul de glezne, eschive, alea alea, dacă-l va mai băga Olimpul în seamă.Că vânt prielnic…din pupa.
Vânt… zici ? Pârţ sau tv ?
Păi către anumiţi „ei”, tot aia e.
Şi se cheama vânturi cu rezonanţă.
Şi uite aşa se uneşte deontologia cu flatulenţa.
E deformare profesional dobandită. Tratarea cu dosul a maselor receptoare.Şi o „mitraliere” a celor ce se opun, cu analitice replici.Adică-i cam doare la bască de norod.
Multe vorbe de duh vin de la abuzul de h2o.
Sifon. 😉