Marele filosof al anilor ’80, Frankie Goes to Hollywod, spunea în cea mai cunoscută operă a sa: relax! Nu am să aprofundez exegeza şi aşa destul de stufoasă născută de opera pomenită, pur şi simplu astăzi am decis să mă las călăuzit de învăţătura maestrului şi să las deoparte (vorba vine) politichia românească cea bine stropita cu whisky (sau pentru cunoscători: whiskey) şi servită cu sos italienesc şi să îmi mut sictirul către altceva. Şi scormonind după un altceva mi-au fugit ochii pe o pagină de ziar. Şi uite aşa am ajuns azi să vorbesc despre societatea civila. Care este.
Conceptul în sine e o halva. Dulce la gust, dar dezgustătoare ca aspect şi cu o compoziţie dubioasă. Firesc ar fi să încep cu o definire a noţiunii. Nu o fac. Şi nu o fac pentru că ar trebui să ştim deja cam ce vrea să spună conceptul. Iar cei care nu au idee despre ce e vorba nici nu au de ce citi mai departe.
În teorie, organizaţiile societăţii civile ar trebui să vegheze şi să contribuie la sănătatea societăţii. Tot în teorie, cam aceeaşi ar fi şi una din menirile presei. Nu e cazul. Dacă menirea enunţată a celor două instituţii, esenţiale într-o democraţie, este, într-adevăr, oblojirea sănătăţii societăţii – în speţă a societăţii româneşti, în practică, cei care servesc aceste două instituţii au tot atâta în comun cu obiectivul enunţat cât am eu cu shintoismul.
Vânturând concepte şi cauze demne de laudă (sau doar curioase) organizaţiile societăţii civile sunt omniprezente. Sunt atotputernice – nu au a da nimănui socoteală. Sunt zgomotoase, agresive, impertinente chiar. Apărarea rrromilor, integrarea rrromilor, educarea rrromilor, protecţia animalelor, reciclarea ambalajelor de PET, apărarea democraţiei, încurajarea dialogului, apărarea drepturilor homosexualilor, promovarea internetului la sate, protejarea bâtlanului auriu cu gât roşu… Obiectivele formulate de ONG-uri sunt din cele mai diverse şi din cele mai trăznite.
Agregarea unui număr tot mai mare de ONG-uri într-o anumită zonă de interes – să spunem protejarea rrromilor etc. – nu e deloc un indiciu că aceasta ar fi o zonă de preocupare majoră a societăţii, ci doar un semn clar că înspre zona aceea au început sau vor începe să curgă finanţări importante. Pentru că, în mod esenţial, acesta e scopul fundamental (dar nemărturisit) al societaşilor noştri: împuşcarea francului!
Iar afacerile prosperă. Bunăoară acum, după tot balamucul italian şi cele trei zile regulamentare de furie împotriva ţiganilor, e limpede că va urma un nou concert de schelăleieli în rrrom minor. Că iar vor apărea oengişti năvalnici la fire şi hămesiţi la buget să plângă de mila bieţilor minoritari. Şi coana Ioropa va băga mâna la puşculiţă să binecuvânteze cu niscaiva parale câteva ONG-uri preocupate de grija faţă de rom (discriminând nemeritat ţuica autohtonă). Şi uite aşa nişte oengaşi îşi vor schimba maşinile, iar alţii termopanele.
Dar asta nu e totul. De la un anume nivel de motorizare încolo, oengistul are pretenţii mai complicate. Şi atunci când mai mulţi altfel de fripturişti cu mofturi oengoase se adună la un loc îşi spun: societate civilă. Acesta e nivelul superior de evoluţie a speciei. Nivelul de la care ei nu mai sunt „apărătorii unei cauze”, ci ai tuturor cauzelor. E nivelul de la care devin brusc pricepuţi la toate. Specialişti, analişti, omniprezenţi, turbulenţi şi radicali foarte. Latră, dau cu hămăitul, zbiară, jocă ţurca, se gudură, cotcodăcesc… orice, orice doar-doar contribuţia lor la bunăstarea (familiei) societăţii se va vedea şi va fi corespunzător răsplătită cu o sinecură: un post de director la nu ştiu ce institut, de ambasador, ceva acolo… O întreagă ciubucăreală!
Aceasta e specia. Creşte pe lângă casa politicianului şi se hrăneşte din resturile de la masa acestuia. Iar ocupaţia principală este chiar înjurarea politicianului (din tabăra adversă stăpânului, ori chiar stăpânul odată ce nu mai poate hrăni vermina oengistă năpădită pe trupu-i puhav). O specie prosperă care nu are a da nimănui socoteală pentru toată mizeria pe care o propagă.
Aveai matale o istorioară despre unul care făcea afaceri cu stuf (foarte bună metafora 😉 ). Deci ce să facem ca să ne îmbogăţim? Oenge! 😀
oengeu’ bate stufu’ … este ?
Ok, un ONG pentru salvarea stufului? Parcă erea ăla legat de Salvarea Vămii Vechi..şi mai îmi plăcea şi ăla cu Roşia Montană.
@Domnu Mordecaiu,
am inteles punctul tau de vedere, dar ce propui?
Bre, dacă au festival…de ce n-ar face şi ong?
Scuze, dar nu am inteles, se poate ceva mai explicit.
Multumesc
@ semantic
Dacă ai înţeles punctul meu de vedere acum sunt cu kharma în regulă. Propun să mâncăm fără pâine, că îngraşă.
Ba cultura s-o apere, aia nouă, că curge fără numar de-acolo şi place la unii manengişti.Şi se-ncadreaza in topic.
Stufu’ e cu stoku’.
Am citit, am inteles expunerea unor modele din experienta ta si finalul in care spui ca „oengistul” e o specie domesticita de politic.
Nu vad insa finalitatea postului, adica OK, in alta datzi, in alte posturi, aveai si ceva indemnuri. Nu te recunosc. Scrie cumva domnu Moshe?
Sau staffu’ ?!
[…] Motto: “Marele filosof al anilor ‘80, Frankie Goes to Hollywod, spunea în cea mai cunoscută operă a sa: relax!” Mordechai […]
@ aka
Ai grijă ce îţi doreşti.
@ Semantic
Moshe nu scrie, e în contemplaţii. Nu bag îndemnuri decât când îmi prisosesc:)
@Mordechai: omu’ Semantic ramane cu raportu’ portocaliu necompletat, fa-i favoarea asta, ca nu mai apuca nici o bucatica de cascaval din sondajele alea in care castiga PD-L.
@ Victor Ciutacu
S-ar putea să ştii tu ceva… Ceva ce eu încă nu ştiu:))))
@maestre Ciutacu,
va multumesc ca ma bagati si pe mine putin in seama, sigur ma supraestimati mai ales din punct de vedere cromatic. Domnu Mordecaiu poate confima daca am scris ceva pro-portocaliu la dansu pe blog.
Incolo, total de acord cu dumneavoastra, cu rapoarte sau fara, toti traim dintro bucatica de cascaval in zilele noastre sau de paine, in urma cu fro 18-20 de ani….hehehehehe
Semanticule, ai mai portocalit-o, tot aşa cum şi eu am mai înroşit-o. Nu e un păcat. Mai avem noi însă un „semantic” care testează apele pe aici. Dar l-am dibuit iute după IP.
Aoleu! Pai cine sa cuteze a indrazni? Chiar daca stii sa nu imi spui, este vrednic de dispretzul meu.
Las-ca-mi fac BLOOOOOGGGG! Sa vedem atunciaaaaa, mama lor, tranform nickul din prenume in renume.
Dacă te uiţi prin arhivă o să afli. Acum am aflat şi noi. Cu adresă şi număr de telefon.
Deci este bun si blogul la ceva. 🙂
Aşa umblă vorba.
Inca un motiv in plus, adica asa cum spui, chiar daca doar umbla vorba, tot e bine sa ai.
Nici nu stiu ce titlu sa ii pun? ce ma sfatuiesti?
Nu mă bag. Nu mai dau poveţe celor cu dor de bloguri. Că după aia devin oricum foarte deştepţi şi îşi aduc aminte cu mânie.
Probabil asa se explica reactia maestrului Ciutacu (daca imi permiteti sa ii mai mentionez numele pentru ultima oara scos din context, precizez, numele, nu dansu), adica blogareala are si efecte secundare pozitive.
Le ştie el pe ale lui. Şi le ştie bine.
http://www.trezirea2007.wordpress.com Laptoman si Despre manipulare… Articole noi…:D
offtopic
@Domnu Mordecaiu,
scuze ca am lalaito offtopic, insa daca revenim la postul dumneavoastra eu am luat ceva distanta fata de el citind urmatorul paragraf cu care nu pot fi de acord:”În teorie, organizaţiile societăţii civile ar trebui să vegheze şi să contribuie la sănătatea societăţii.”
Metaforic suna bine, probabil ca si jurnalistic (presupun ca sunteti din bransa si de aici tendinta) dar in teorie spune ca e vorba de apararea si protejarea drepturilor si intereselor membrilor acelor organizatii.
Păi nea Semanticu’, ideea ar fi ca ONG-urile să-şi urmeze menirea, care musai nu-i aia cu umplutu’ jebilor. Hai c-am zis-o io. Ptiu! Cine m-a pus?
@ semantic
le confunzi cu sindicatele
Corect, ce au am zis ca nu sunt cazuri de „malpraxis”?
Eu ma refeream la acea afirmatie referitoare la teorie.
Da, corect, zicea unu aici pe blog ca sunt cam depasit, rams cu gandul la Sindicatul Solidaritatea din Polonia.
Iar după ce răguşesc de atâta cotcodăcit, intră de tot în lături, devenind miniştri, ataşaţi de toate felurile prin ţări străine ori pur şi simplu lingăi.
Da’ uninominal şi cu principiile puse la păstrare. Că „mai trebuie şi alt’ dat’ „
„Societatea civilă” este un non-sens în democraţie! De fapt conceptul este o relicvă a Războiului Rece, în care se opunea „societatea civilă”, un soi de nebuloasă a celor fără de putere, societăţii instituţionalizate a statului totalitar, militarizată, chipurile. A fost intens folosită în relaţie cu evenimentele din Polonia şi cu „Solidaritatea”, şi are legătură cu adoptarea coşului trei, „Drepturile Omului”, la Conferinţa de la Helsinki, în 1975. „Societatea civilă” a fost un instrument subversiv. Numai că după 1990 „civicii” au rămas orfani, nu mai era nevoie de ei. Atunci nişte băieţi deştepţi i-au recuperat, „societatea civilă” devenind un instrument de subversiune a statului şi a politicului, într-o luptă pentru putere a cărei finalitate este controlul alocării banului public.
E în mare schema cu mujahedinii: i-au creat pentru a lupta cu sovieticii, şi acum luptă cu democraţia şi cu civilizaţia occidentală. Mişto evoluţie!
„Societatea civilă” va fi cât de curând principalul adversar al democraţiei.
bre bunule rabbi, deci imi place cum raspunzi tu la comentarii. serios. prea putini sunt aia care raspund.
e de bine, sa fie limpede, da ? 🙂
Andrei, chestie de cherestea. Omul îţi vorbeşte, îi răspunzi. Când şi cât poţi. Dacă sare calu’ dăm şi şuturi în cur, că avem şi din astea.:)
@ Constantin Gheorghe
Rădăcinile ar fi ceva mai vechi. De pe la Socrate. Sigur de la dezbaterea din agora cetăţii până la ONG e drum lung. Conceptul a cunoscut consacrare în epoca luminilor.
Că există un ditamai şanţul între ce ar trebui să fie şi ce sunt organizaţiile astea… pot fi de acord. Că sunt un adversar al democraţiei… poate. Dar asta datorită relei întrebuinţări. Şi ipocriziei. Pentru că acolo, sub coviltirul „societăţii civile” îşi fac culcuş mulţi lingurari şi multă politichie. Şi de aici nonsensul, contradicţia de care pomeniţi.
Prietene, de ce crezi că am pus societatea civilă între ghilimele?
Şi apoi, într-o democraţie funcţionează altceva: sistemul de contraputeri, care înseamnă mai mult decât câteva ONGuri partizane, plecate la vânătoare de bani şi de favoruri. Una este controlul reciproc al insituţiilor, îmbinarea formelor de democraţie reprezentativă cu acelea specifice democraţiei directe, şi alta o haită de fomişti, specializaţi în rolul de Gică-Contra, gata să lase dracului principiile şi lupta pentru cauză, dacă pică o sinecură!
De acord. Dar agora îşi are şi ea rostul ei. Atâta vreme cât nu se transformă în tarabă, în baracă la bâlci.
Adevaru e ca nu suntem singurii care ‘mulgem vaca’. Noi doar am perfectionam ventuzele.
Democratia la noi a luat-o insa pe cai misterioase.
La moda sunt asa zisii ‘civici’, un grup de altfel restrins de latratori de serviciu la poarta puterii. Adevaratii ‘civici’ stau deoparte, jenati de atita zgomot. Nu e vremea oamenilor cu bun simt. Mai asteptam.
Acolo e problema. La ăia cu „civilia” la semnul de armă.
Prietene, Agora noastră e ocupată de „civici”, care au tăiat scurt orice dezbatere publică. Ei sunt arhanghelii noii idei unice! Nu poţi avea alte idei, alte soluţii, alte abordări. Ori ca ei, ori nimic! Şi ce drac de democraţie mai e aia fără dezbatere publică, fără asocierea cetăţeanului la structurarea deciziilor?
Vezi tu, cel mai inept lucru este acela că din „societatea civilă” lipseşte tocmai cetăţeanul! Nu-mi aduc aminte să fi delegat pe vreun civic să mă reprezinte în relaţia cu statul. Ce facem, ne întoarcem la ODUS, la UTC, PCR, sindicate, organizaţii de masă şi obşteşti? Că şi ăia tot asta făceau, fără să le-o cer eu…
Eu deja am făcut comandă la colecţia munca de partid. Că am de căutat nişte revelaţii.
Şi judecând după ultimul dvs. articol… înţelegeţi unde bat. Şi de ce am băgat azi articolul ăsta. Mai avem şi noi o fibră optică, o sursă.
În fine…agora noastră e aici. Aia de acolo, a lor, e republica de la Ploieşti. Vivat Candiano !
Prietene, nu pomeni bucureştenilor de Candiano Popescu! Automobiliştii ştiu de ce!
În rest, poate-mi dai un sfat: cum putem să ne trezim hăt, după alegerile prezidenţiale de anul viitor? Că nici cu antidepresive nu mai ţine!
Bine ar fi să ne trezim înainte. Dar mă tem că nici după…
Aşa că fugim în refugiul de hărtie. Ştiţi care.
Domnu’ Mordechai esti tare! Nu numai in postari, ci si in comentarii. Iti recomand si articolul lui Paul Everac („Al doilea exil”) din CRONICA ROMANA din 31 iulie. Iti poate sugera noi subiecte, spre placerea noastra, a vizitatorilor acestui blog.
Felicitări pentru titlu!
@ N. Răducanu
Mulţumesc. Am să caut şi articolul lui Everac ( pe care nu am motive să îl simpatizez prea tare).
@ blogideologic
Mulţam.
Foarte interesanta analiza. Dar nu inteleg, sa cumpar pamant acuma ca o sa mai creasca pretu?
Nu. Să vinzi acum pentru că o să mai crească preţul.
Super referat!!!!!!!!!!!!!!
Mersi mult!!!!!!!!!!!!
Patrunzatoare analiza, dar si mai invadatoare lipsa de alternative. Sa inteleg ca pre-oengeurile alea care au obtinut dreptul femeilor de a purta pantaloni sau ”dreptul” lui Nixon de a demisiona erau tot haite de coyoti politico-bugetivori? Ce alternativa propui la oengeurile actuale? Eu propun Alte oengeuri, alt DNA..
Aici e povestea. „Pre- oengeurile” sau proto-enegeurile alea… nu erau oengeuri. Erau doar oameni adunaţi în jurul unei cauze. Revoltaţi şi visători. Între timp revolta şi idealismul s-au instituţionalizat. Primesc stipendii de la corporaţii şi chiar guvern. Au interese. Oameni de PR. Şi uneori chiar cauze de apărat.
În cazul lui Nixon, înainte de a fi vorba de oengeuri a fost vorba de doi gazetari.
Ce propun ?
„Să se revizuiască, primesc ! Dar să nu se schimbe nimic… ”
Glumesc. Dar dincolo de glumă e de discutat. Avem ONG-uri care se bucură de putere (da, putere !) şi o influenţă considerabilă. Şi care nu dau nimănui socoteală. Şi care îşi folosesc puterea şi influenţa pentru chivernisirea oengistului. Să dau exemple sau aştepţi să vezi cine or fi observatori la viitoarele alegeri ?( oare cine?).
Avem ONG-uri care vorbesc în numele nostru fără să ne fi cerut părerea. Care au de promovat idei în care nu ne regăsim mai deloc.
Şi atunci ce e de făcut întrebi? E o discuţie atât de lungă ca nu mă încumet să o port aici. Dar hai să plecăm de la ideea că, tot mai des, simţim nevoia de „organizaţii ale societăţii civile” care să ne apere în faţa statului. Deci avem o societate alcătuită din noi şi stat? Iar cele două părţi sunt etern antagonice ? Atunci statul e cel care are nevoie de reformă. Şi iar se închide cercul. Pentru că organizaţiile cu pricina sunt cele de care avem nevoie pentru a împinge statul spre o permanentă reformare. Pentru că vocea noastră, de cetăţeni, nu înseamnă nimic. Şi capătă semnificaţie doar când devenim gloată înregistrată la judecătorie ( oximoron, nu?).
Mă lungesc. Dar e o temă de discuţie. Şi interesantă şi importantă.
Şi o putem face împreună. Două bloguri… începe să semene deja a ONG?