Bulibaşa

Foto Vlad Alistar

Îmi doresc sincer, de multă vreme, să pot scrie ceva pozitiv despre preşedintele Băsescu. Dacă nu am reuşit este de vină, desigur, numai reaua mea credinţă, nesimţirea mea şi nicidecum domnia sa.

Astăzi „preşedintele meu” se află în Italia. Italia aceea despre care am tot scris- şi tot eu am citit ! Un lucru care ar trebui salutat. Între nunţi, inundaţii şi frizer, domnul Băsescu şi-a găsit timp să ajungă şi pe acolo, în cele din urmă. S-o simţi mai în siguranţă, acum că, pe acolo, armata e scoasă în stradă. De ce vizita aceasta are loc tocmai acum nu are sens să întrebăm. Cum nu are sens să ne testăm perspicacitatea observând că domnul Băsescu se află într-o susţinută campanie de imagine. Adică o campanie care ar trebui să-i primenească imaginea tăvălită rău. Doar că între socoteala de acasă şi cea din tărg e mereu diferenţă considerabilă.

După recitalul de „înşir-te mărgărite” de acum două zile, astăzi l-am găsit pe Băsescu pe post de bulibaşă prezidând lucrările unui stabor ad-hoc. Priveam mai devreme „întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţii comunităţii rroma”. Adică Băsescu bătând câmpii cu vreo trei ţigani burtoşi. Debitând prostii şi îndemnuri aiurea. Protejat de un zid de sepepişti omul gesticula abundent în vreme ce îşi hăhăia panseurile, în consacratul stil dezlânat.

Să fiu bine înţeles: nu spun că e rău faptul că, în fine, a ajuns în Italia. Dar să te duci acolo declarându-te preocupat de starea „comunităţii rroma” e o prostie de care doar Băsescu poate fi în stare. Treaba lui este starea şi, mai ales, bunăstarea cetăţenilor români. Punct. Simplul fapt că a simţit nevoia unei delimitări, unei clasificări, a unei identificări separate, nu este în regulă. Dar ăsta e doar un detaliu, desigur. Mai important va fi ce şi cum va discuta după amiază cu Berlusconi – admiţând că încă se mai poate discuta coerent cu respectivul personaj. Iar acolo Băsescu este obligat să aibă o poziţie extrem de fermă. Poziţie pe care, pot paria, nu o va avea.

Privindu-l pe Băsescu trăncănind la staborul ad-hoc cu cei trei ţigani mi-am amintit – câtă rea credinţă- de episoul „ţigancă împuţită”. Îl priveam predicându-le burtoşilor despre nevoia de a-şi trimite copii la şcoală ” altfel etnia va dispărea” . Şi realizam dimensiunile colosale ale ipocriziei acestui om. Enormul său oportunism şi totala lipsă de scrupule. În perioada de vârf a „crizei italiene” a tăcut ca mortul în păpuşoi. Astăzi însă e acolo. Nu pentru a rezolva problema cetăţenilor români, ci pentru că e topit de grija pentru soarta „comunităţii rroma”.

Campania de refacere a ţesutului epidermic la imaginea lui Băsescu, despre care am mai vorbit în ultimele zile, nu mai convinge pe nimeni. Cifrele din sondaje dau frisoane la Cotroceni şi pentru asta se caută soluţii. Iar „schimbarea la faţă” pare a fi soluţia ultimă. Care ar trebui să ne înfăţişeze un nou Băsescu: cald, preocupat şi plin de compasiune. Adică exact ceea ce nu este. Asta îşi propune această susţinută campanie. Rezultatul e jalnic. Pentru că ne arată ceea ce unii dintre noi am văzut dintotdeauna: făţărnicie fără de margini. Asortată corespunzător cu beţia puterii. Şi cu disperarea omului care simte că îi fuge scaunul de sub fund.

UPDATE: Diseară ochiu’ mare la Vorbe grele, că se prestează. O să aflaţi voi acolo (şi Mădălin) cu ce amiral a socializat Nr. 1.

UPDATE: Mai zic şi alţii tot aşa. Şi uite cum încrucişez linkurile cu prietenul Constantin Gheorghe. Chestii cu bagabonzi, dar bine montate.