AcasăOy-oy!Substantivul comun

Substantivul comun

Acum vreo două săptămâni, preumblându-mă prin zona Neamţului, am poposit, aşa cum fac de fiecare dată când ajung pe acolo, pe la casa memorială Mihail Sadoveanu, de la Vovidenie. Nu am să inisist asupra motivelor pentru care repet acest pelerinaj destul de des. Nici asupra stării în care am găsit casa.

La puţină vreme după ce am intrat, au dat năvală ( şi termenul nu e deloc exagerat) două familii de turişti. Două cupluri şi o liotă de puradei. Absolut toţi echipaţi din ageeaşi magazie: şort sau pantaloni scurţi şi maieuri viu colorate. Başca pungile de cronţănele, în braţele tinerei generaţii.

Tinerelul de la intrare, cel care rupea bilete cu o mină plictisită şi care ne tratase cu supremă indiferenţă pe noi scoborâtorii din Logan, a devenit brusc extrem de afabil la primirea trupei de maieuri din jeep scoborâtoare. S-a săltat luându-şi în primire funcţiunea de ghid. Proţăpindu-se în faţa tribului maieurilor a început să împungă cu deştul spre exponate răcnindu-şi litania bine învăţată. Cutare e o „poză a scriitorului alături de familie”, dincolo e „scriitorul la masa de lucru”, apoi degetul împungea aerul în direcţia „mesei de lucru a scriitorului”. Într-o altă cameră avea a prezenta ” sculele de pescuit ale scriitorul” şi imediat alături „cărţi ale scriitorului”, „manuscrise ale scriitorului”, „pianul scriitorului”, „diverse fotografii ale scriitorului”.

Litania curgea monoton, fără inflexiuni şi fără întrerupere. Pretutindeni eram înconjuraţi de imagini şi obiecte „ale scriitorului”. Unul dintre mucoşii maieuaţi, lipit de pulpa revărsată a mă-sii întreabă peltic- răguşit: „Da’ cine e scriitorul, mami ?” . Mă-sa, femeie umblată prin lume, îl altoieşte rapid cu un „şşş! nu face gălăgie în casa scriitorului !”.  Ghidul îşi urma polologhia ” jocul de şah al scriitorului, care ne vorbeşte despre preocupările scriitorului”.

„Scriitorul” era Mihail Sadoveanu.  O viaţă întreagă- cu bune şi rele. Şi o operă excepţională. Şi totuşi, la 47 de ani de la moarte, doar un substantiv comun: scriitor. „Scriitor” este, totuşi, un substantiv comun, oricât de bizar ar părea. „Carte” e tot un substantiv comun, am realizat atunci. La fel şi „maieu”.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Apropos de Logan vs jeep.
    Aseară, aflându-mă in zona „butoaie”,mă izbesc în plex nişte onomatopee.Trag , discret cu ochiul. Lume îmbrăcată bine, multă, iar vocalistul – nu mai zic, că parcă a devenit subst. propriu-bronzat de la mama lui.Îl sorbeau din ochi, fascinaţi de grohăituri.
    Puţin mai departe, altă terasă, discretă. Lume modestă şi puţină, ascultând muzică -comună- „Atât de fragedă”.
    Aşa că…nu tot ce e tare şi străluceşte, e aur.

  2. Aş fi spus întâi că e un progres faptul că cei din jeep s-au oprit să intre la un muzeu…
    Dar după ce am citit în întregime articolul am să spun cuvintele fostului muzeograf de la casa lui Sadoveanu: „slăbiciunea unui popor nu stă în forţa duşmanilor săi, ci în propria lui nemernicie”.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...