Despre arta murală de căcăstoare defecată de icereu’ patapievic la NY am scris acum două săptămâni. De atunci au mai trecut nişte inundaţii… au mai curs nişte flegme spre cei care au promovat aşa ceva şi… atât. Nu demisii, nu sancţiuni… nimic.
Am citit, în timpul ăsta, sute de opinii legate de acest subiect. De la scârba indignată, trecând prin dezaprobarea timidă şi ajungând până la susţinerea ICR. Paradoxal, până şi cei care continuă să susţină găşcuţa patapievică, nu au prea mare tragere de inimă în apărarea „opurilor”.
Am citit opiniile prudente ( vrei să te cerţi cu ai lu’ Liiceanu? Nu mai mănănci pâine în cultură în România, eşti nebun ?) ale unora. Care recunosc cu sinceritate că nu gustă „arta” expusă acolo, dar că… Alţii sunt de-a dreptul de acord că „expoziţia” e o latrină, dar în numele sfintei libertăţi recunosc dreptul „artiştilor” de a se exprima după cum le dictează colonul.
Nu ştiu ce atâta sfiiciune, atâta prudenţă. E greu să spunem ceea ce e evident ? Expoziţia de acolo nu are nicio legătură cu arta. E o colecţie de căcături şi atât. Kitsch şi latrină. Rahat pur. N-ai nevoie de studii aprofundate de istoria artei ca să faci distincţia dintre desenele de pe uşile veceurilor şi „Noaptea înstelată”. Iar dacă asta s-a înţeles, mai departe e limpede că ceea ce rămâne de apărat nu e libertatea de expresie a artiştilor şi nici criteriul estetic, ci scaunele pe care se lăbărţează cururile grase ale lăudacilor prezidenţiali. Pentru că ICR a devenit sinecura din care se hrănesc mâncătorii de rahat ( care deprinşi cu gustul, pot aprecia poate şi aspectul căcatului). Şi nu e de mirare atunci că ICR se transformă în secţia de propagandă, care stipendiază cretini cu pretenţii estetice contra lins în cur la jucător.
Că cei de la ICR, că gaşca liiceană nu simte să fi greşit cu ceva, nu mai miră. Ei sunt perfecţi. Ei nu greşesc. Ei nu au a-şi cere scuze. Singura lor legătură cu poporul, pe ai cărui bani se îngraşă, e prin rectul prezidenţial spre buget.
Până la urmă vom accepta şi noi, în numele libertăţii, dreptul artiştilor de a-şi contempla ţurţurii de muci. E în regulă. Iar criteriul estetic e la purtător. Fiecare după cum şi cât îl are. Iar dacă unii se regăsesc în „arta” promovată de Patapievici, e iar în regulă. E o chestie de opţiune, nu ? Şi un semn. Despre ce au a vă dărui ăştia. Pe care, unii, îi puteţi socoti, pe mai departe, lumină călăuzitoare.
Da şi eu pot fi lber să gândesc că, dacă cineva simte nevoia să apere, să acopere un rahat… nu există decât o singură explicaţie: ori e tot un rahat, ori e capacul de la veceu. Şi cu asta am închis definitiv subiectul.
P.S. În fiecare dimineaţă, înainte de duş, îmi pleznesc organismul cu o cafea şi o ţigară. Laxativ garantat. Nu altfel a fost nici astăzi. Admirându-mi opera care plutea falnic, în vasul veceului, mă întrebam dacă să i-o trimit lui Patapievici sau să trag apa. Am tras apa. Fiind convins că dacă aş fi trimis-o la ICR nu ar fi fost bine înţeleasă. Şi ar fi halit-o Mihaeş.
UPDATE: Ca să se vadă că sunt un spirit deschis şi receptiv, produc şi eu o pildă de alta contemporană. Mulţumind artistului, cetăţeanul turmentat, care ar vrea şi el o expoziţie itinerantă. Dacă se poate. Dacă nu e bine şi la NY. Maestre, mulţumim. Ai pătruns esenţa fenomenului. 🙂
UPDATE LA UPDATE: Diseară ciutacosfera se manifestă prin vorbe grele. Cu Bogdan Teodorescu. Un tip mişto tare. Cu care se poate vorbi şi despre altceva decât politică. O să vedeţi voi. Dacă îi rataţi acolo ( deşi ar fi păcat) îi prindeţi la măcelul zilei sinteza zilei.
[…] Motto: “Până la urmă vom accepta şi noi, în numele libertăţii, dreptul artiştilor de a-şi contempla ţurţurii de muci” (Mordechai) […]
Libertate sa fie, da sa-si agate penisurile si zvasticile pe banii lor, in WC-ul lor, nu pe banii contribuabililor, si nu prin ICR. Pina la urma, asta este imaginea celor care propulseaza aceasta sub-cultura in exterior: rahati, penisuri si zvastici. Sa se bucure El Comandante ca au trecut patru ani cu succesuri.
Aşa e, Karakas. Dar dacă trimitem o liotă de parlamentari la olimpiadă pe banii noştri, de ce să nu stipendiem şi expoziţii de pişat în sticlă ?
Dom’le, oricum e o performanţă de neegalat. Un căcat care pute de la New York la Bucureşti, nu-i de ici-de colo.
Din păcate justificările şi susţinerile aplaudacilor nu-s capabile de performanţa asta, sunt doar nişte căcăţei în grădina noastră.
Corect. Dacă nu ne place parfumul, putem admira duhoarea. Şi mai ales intensitatea ei.
Asta denotă o judecată estetică contrariată. Aşa zice Patapieviciul. Foarte înţelept :)))
Da’ io abia îmi găsesc cuvintele între hohote de râs şi subscriu în totalitate. La ce ai scris tu, normal 😀
Păi atunci i-l trimit pe următorul şi să-l judece el pe gustate. Contrarierea e facultativă.
S-ar putea să-i placă :)))
Opera turmentatului ? E chintesenţială.
:))
Da’ văd că privitorul are sânge-n venă.Trăieşte la nivel de pată.:))
Acum văd update-ul şi „arta”. E bestială. Contribui pentru o expoziţie peste hotare dacă este nevoie. Chiar şi la NY 🙂
Şi mie îmi place viziunea artistului. Foarte mult.
Ei, vezi, ce puii mei o tot labaresc astia cu Brancusi, Eminescu, Tonitza…asta e arta bre! Ca-i populara, merge la inima partidului. Brrrr, ma ia cu frig.
Intrebare de la Radio Erevan la Conferinta de Presa: “Domnule Patapievici, cum ati defini noua cultura care se scurge in exteriorul tarii?”
– Urino-cultura, insa voi nu puteti sa o gustati.
Ştie Cetăţeanu’ cum să surprindă esenţa. El cu mişto-ul, dar ăilalţi se iau în serios.
🙂 misto bancul
En fin, blessed be the day… super text, RESPECT, M! Am comentat deja aceasta „oroare” pe intersectii.com, unde un basexist m-a citit pe diagonala(nebunului?!), a crezut ca ma „loveste” delirând despre o imaginara bascalie în Franta despre Jeanne d’Arc si Vercingetorix, absolut nici-o legatura cu pata=”pacostea” de la NYC…
Asta e. Suspendăm criteriile. Ce rost mai au dacă avem stolul de guru care să ne spună ce e bine şi ce e rău, ce e urât şi ce e frumos? Şi asta fără să mai recurgă la compicate judecăţi ori criterii verificate ci în funcţie de temperatura aperitivelor şi tapiţeria de la maşină.
@Mordechai,
Sunt convins ca, lucrarea mea, de mare arta(evident), a fost vizionata (prin postarea pe blogul tau si pe cel al lui Nea Victor) de mai multi vizitatori decat cei de la expozitia de arta contemporana romaneasca de la NY.
Poţi fi convins. Dar vibraţia… vibraţia aceea profundă … fiorul stimulat esteticeşte… Ce să mai spun ! Musai să îţi organizăm o expoziţie.
éhéhé, tinereilor, râdeti voi acu’… mai vorbim peste vreo 50 ani… ati vazut la ce preturi astronomice au ajuns pânzele Van Gogh-ului, Pablo-ului si alti „impresionisti”?!… sper sa se gaseasca niste „meceni” care sa investeasca-n arta voastra…:-)
P.S. M, „punct” m-a dus cu gândul la „Point Counter Point” a lu’ Huxley… NO idea why?!
Bonne soirée!
Peste cincizeci de ani cu mine veţi putea vorbi doar ţinându-va de mână, cu lumina stinsă şi invocând spiritu’ lu’ Manitu.
Banii , banii, banii, !!!!!!!!!!!!
In rest e vinare de vint! Crezi ca este usor sa fii prost ca noaptea, sa nu ai nimic de spus si sa vrei sa te infrupti de la buget. Singura solutie este sa pupi in fund o persoana importanta, cum ar fi presedintele in exercitiu.
Te alegi cu o sinecura ca Patapievici, 1000 de euro pensie pe viata, copii puneti mina pe carte, adica pe legile promulgate. Omul s-a scos.
Arta, reprezentare, boborul, hirtie higenica si rahat cu perje.
eu am postat alte piese de puzzele http://cristianiosub.wordpress.com/2008/07/19/
http://www.realitateadinitalia.com/forum/
si textul cu declaratia de tip fascist a unei asa zise ziariste
http://www.parvapolis.it/page.php?id=40056
nimic nu este intimplator
@ lol
Nimic din ce avem nu ne lipseşte, vorba doctorului, pardon, a lu’ dom’ primar Oprescu.
Mey, si ce dacas cacaturi? Daca astia in Olanda au arta cu vaci si lalele, arta romaneasca cu ceai vrea sa fie?
Cu faţa lu’ HRP.
Cu aşa „artă”, iată atunci pilde la tot pasul de artă contemporană
Ce fac romanii cand ajung la New York ? isi pun numere de inmatriculare ” P… Mea”
si linkul (văd că nu am reuşit hyperlinkul pe text)
http://www.urbaniulian.ro/2008/08/06/ce-fac-romanii-cand-ajung-la-new-york-isi-pun-numere-de-inmatriculare-p-mea/
Chestia nu e numai că acolo este o artă de rahat…
Chestia e că Patapipici însuşi a scris că nu-i place această aşa zisă artă… În „Omul recent”, de pildă, dădea ca exemplu negativ o expoziţie – tot la NY ! – cu exponate gen „Madona cu fecale”…
Acum de ce s”-a sucit” ?! Şi-a schimbat gusturile aşa, peste noapte ?!
Am încercat să analizez asta într-un articol de pe antiblogul meu :
http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/07/capul-lui-patapievici-din-gura-lui-insusi/
Parca imi si imaginez vreo 4 critici de arta, invatindu-se in mijlocul strazii, in jurul unui rahat pe care zace o musca moarta si un fir de iarba, incercand sa-i descifreze mesajul…
Si parca vad si cum printre ei, din greseala, trece un taran si le stalceste exponatul, iremediabil, spre stupoarea lor.
M, who knows?… te rog sa pozitivezi si sa ramâi optimist, lasa-l pe Manitu’ cu Winnetu'(pentru rima…)
Pierre Brice si Lex Barker…
Mulţam de link, Mary Lou. E tipic. Prin 1995 sau 1996, Dan Petrescu, fostul jucător de naţională, era invitat la o emisiune TV, în Italia. Bursucul a apărut în costum tirolez zbierând cât îl ţineau bojocii:
” Să va fut în gură !”
Neam viril nevoie mare. De aia avem doar fete cu vise de medalii la olimpiadă.
@Karina
Dacă e şi un fir de iarbă… deja opera e complexă.
@ Melanie
Încercăm, încercăm…
@ Scardanelli
Cred că eşti pe un drum greşit dacă vrei să cauţi coerenţă şi consecvenţă în budoarele homunculilor. Unii din ei îl înjurau acum puţini ani pe jucător cu clăbuci la bot, azi îi sărută papucul. Imparţiali ca tot românul.
[…] mai gasit ceva foarte tare la moshemordechai. Merita citit tot postul, am ras cu lacrimi: E greu să spunem ceea ce e evident ? Expoziţia de […]
…”mai inainte a fost creat Nimicul”…”dupa a venit Nimeni” dar nu au inteles cum „toti se inchinau unui prost”
Desigur,absurdul conectat la grad de intelectualotate angajata si de asemenea angoasanta se prezinta la „cote” inalte! Indiferent de ceea ce facem,gandim,cream,sper(m_am sau …speram-ei ne vor fi „pilde” de luat cu „huo” oricand!