Punct

Despre arta murală de căcăstoare defecată de icereu’ patapievic la NY am scris acum două săptămâni. De atunci au mai trecut nişte inundaţii… au mai curs nişte flegme spre cei care au promovat aşa ceva şi… atât. Nu demisii, nu sancţiuni… nimic.

Am citit, în timpul ăsta, sute de opinii legate de acest subiect. De la scârba indignată, trecând prin dezaprobarea timidă şi ajungând până la susţinerea ICR. Paradoxal, până şi cei care continuă să susţină găşcuţa patapievică, nu au prea mare tragere de inimă în apărarea „opurilor”.

Am citit opiniile prudente ( vrei să te cerţi cu ai lu’ Liiceanu? Nu mai mănănci pâine în cultură în România, eşti nebun ?) ale unora. Care recunosc cu sinceritate că nu gustă „arta” expusă acolo, dar că… Alţii sunt de-a dreptul de acord că „expoziţia” e o latrină, dar în numele sfintei libertăţi recunosc dreptul „artiştilor” de a se exprima după cum le dictează colonul.

Nu ştiu ce atâta sfiiciune, atâta prudenţă. E greu să spunem ceea ce e evident ? Expoziţia de acolo nu are nicio legătură cu arta. E o colecţie de căcături şi atât. Kitsch şi latrină. Rahat pur. N-ai nevoie de studii aprofundate de istoria artei ca să faci distincţia dintre desenele de pe uşile veceurilor şi „Noaptea înstelată”. Iar dacă asta s-a înţeles, mai departe e limpede că ceea ce rămâne de apărat nu e libertatea de expresie a artiştilor şi nici criteriul estetic, ci scaunele pe care se lăbărţează cururile grase ale lăudacilor prezidenţiali. Pentru că ICR a devenit sinecura din care se hrănesc mâncătorii de rahat ( care deprinşi cu gustul, pot aprecia poate şi aspectul căcatului). Şi nu e de mirare atunci că ICR se transformă în secţia de propagandă, care stipendiază cretini cu pretenţii estetice contra lins în cur la jucător.

Că cei de la ICR, că gaşca liiceană nu simte să fi greşit cu ceva, nu mai miră. Ei sunt perfecţi. Ei nu greşesc. Ei nu au a-şi cere scuze. Singura lor legătură cu poporul, pe ai cărui bani se îngraşă, e prin rectul prezidenţial spre buget.

Până la urmă vom accepta şi noi, în numele libertăţii, dreptul artiştilor de a-şi contempla ţurţurii de muci. E în regulă. Iar criteriul estetic e la purtător. Fiecare după cum şi cât îl are. Iar dacă unii se regăsesc în „arta” promovată de Patapievici, e iar în regulă. E o chestie de opţiune, nu ? Şi un semn. Despre ce au a vă dărui ăştia. Pe care, unii, îi puteţi socoti, pe mai departe, lumină călăuzitoare.

Da şi eu pot fi lber să gândesc că, dacă cineva simte nevoia să apere, să acopere un rahat… nu există decât o singură explicaţie: ori e tot un rahat, ori e capacul de la veceu. Şi cu asta am închis definitiv subiectul.

P.S. În fiecare dimineaţă, înainte de duş, îmi pleznesc organismul cu o cafea şi o ţigară. Laxativ garantat. Nu altfel a fost nici astăzi. Admirându-mi opera care plutea falnic, în vasul veceului, mă întrebam dacă să i-o trimit lui Patapievici sau să trag apa. Am tras apa. Fiind convins că dacă aş fi trimis-o la ICR nu ar fi fost bine înţeleasă. Şi ar fi halit-o Mihaeş.

UPDATE: Ca să se vadă că sunt un spirit deschis şi receptiv, produc şi eu o pildă de alta contemporană. Mulţumind artistului, cetăţeanul turmentat, care ar vrea şi el o expoziţie itinerantă. Dacă se poate. Dacă nu e bine şi la NY. Maestre, mulţumim. Ai pătruns esenţa fenomenului. 🙂

UPDATE LA UPDATE: Diseară ciutacosfera se manifestă prin vorbe grele. Cu Bogdan Teodorescu. Un tip mişto tare. Cu care se poate vorbi şi despre altceva decât politică. O să vedeţi voi. Dacă îi rataţi acolo ( deşi ar fi păcat) îi prindeţi la măcelul zilei sinteza zilei.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

35 Comments

  1. Libertate sa fie, da sa-si agate penisurile si zvasticile pe banii lor, in WC-ul lor, nu pe banii contribuabililor, si nu prin ICR. Pina la urma, asta este imaginea celor care propulseaza aceasta sub-cultura in exterior: rahati, penisuri si zvastici. Sa se bucure El Comandante ca au trecut patru ani cu succesuri.

  2. Dom’le, oricum e o performanţă de neegalat. Un căcat care pute de la New York la Bucureşti, nu-i de ici-de colo.
    Din păcate justificările şi susţinerile aplaudacilor nu-s capabile de performanţa asta, sunt doar nişte căcăţei în grădina noastră.

  3. Asta denotă o judecată estetică contrariată. Aşa zice Patapieviciul. Foarte înţelept :)))
    Da’ io abia îmi găsesc cuvintele între hohote de râs şi subscriu în totalitate. La ce ai scris tu, normal 😀

  4. Ei, vezi, ce puii mei o tot labaresc astia cu Brancusi, Eminescu, Tonitza…asta e arta bre! Ca-i populara, merge la inima partidului. Brrrr, ma ia cu frig.

  5. Intrebare de la Radio Erevan la Conferinta de Presa: “Domnule Patapievici, cum ati defini noua cultura care se scurge in exteriorul tarii?”

    – Urino-cultura, insa voi nu puteti sa o gustati.

  6. En fin, blessed be the day… super text, RESPECT, M! Am comentat deja aceasta „oroare” pe intersectii.com, unde un basexist m-a citit pe diagonala(nebunului?!), a crezut ca ma „loveste” delirând despre o imaginara bascalie în Franta despre Jeanne d’Arc si Vercingetorix, absolut nici-o legatura cu pata=”pacostea” de la NYC…

  7. Asta e. Suspendăm criteriile. Ce rost mai au dacă avem stolul de guru care să ne spună ce e bine şi ce e rău, ce e urât şi ce e frumos? Şi asta fără să mai recurgă la compicate judecăţi ori criterii verificate ci în funcţie de temperatura aperitivelor şi tapiţeria de la maşină.

  8. éhéhé, tinereilor, râdeti voi acu’… mai vorbim peste vreo 50 ani… ati vazut la ce preturi astronomice au ajuns pânzele Van Gogh-ului, Pablo-ului si alti „impresionisti”?!… sper sa se gaseasca niste „meceni” care sa investeasca-n arta voastra…:-)

    P.S. M, „punct” m-a dus cu gândul la „Point Counter Point” a lu’ Huxley… NO idea why?!
    Bonne soirée!

  9. Banii , banii, banii, !!!!!!!!!!!!
    In rest e vinare de vint! Crezi ca este usor sa fii prost ca noaptea, sa nu ai nimic de spus si sa vrei sa te infrupti de la buget. Singura solutie este sa pupi in fund o persoana importanta, cum ar fi presedintele in exercitiu.
    Te alegi cu o sinecura ca Patapievici, 1000 de euro pensie pe viata, copii puneti mina pe carte, adica pe legile promulgate. Omul s-a scos.
    Arta, reprezentare, boborul, hirtie higenica si rahat cu perje.

  10. Cu aşa „artă”, iată atunci pilde la tot pasul de artă contemporană
    Ce fac romanii cand ajung la New York ? isi pun numere de inmatriculare ” P… Mea”

  11. Chestia nu e numai că acolo este o artă de rahat…

    Chestia e că Patapipici însuşi a scris că nu-i place această aşa zisă artă… În „Omul recent”, de pildă, dădea ca exemplu negativ o expoziţie – tot la NY ! – cu exponate gen „Madona cu fecale”…

    Acum de ce s”-a sucit” ?! Şi-a schimbat gusturile aşa, peste noapte ?!

    Am încercat să analizez asta într-un articol de pe antiblogul meu :

    http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/07/capul-lui-patapievici-din-gura-lui-insusi/

  12. Parca imi si imaginez vreo 4 critici de arta, invatindu-se in mijlocul strazii, in jurul unui rahat pe care zace o musca moarta si un fir de iarba, incercand sa-i descifreze mesajul…
    Si parca vad si cum printre ei, din greseala, trece un taran si le stalceste exponatul, iremediabil, spre stupoarea lor.

  13. Mulţam de link, Mary Lou. E tipic. Prin 1995 sau 1996, Dan Petrescu, fostul jucător de naţională, era invitat la o emisiune TV, în Italia. Bursucul a apărut în costum tirolez zbierând cât îl ţineau bojocii:
    ” Să va fut în gură !”
    Neam viril nevoie mare. De aia avem doar fete cu vise de medalii la olimpiadă.

    @Karina
    Dacă e şi un fir de iarbă… deja opera e complexă.

    @ Melanie
    Încercăm, încercăm…

  14. @ Scardanelli
    Cred că eşti pe un drum greşit dacă vrei să cauţi coerenţă şi consecvenţă în budoarele homunculilor. Unii din ei îl înjurau acum puţini ani pe jucător cu clăbuci la bot, azi îi sărută papucul. Imparţiali ca tot românul.

  15. …”mai inainte a fost creat Nimicul”…”dupa a venit Nimeni” dar nu au inteles cum „toti se inchinau unui prost”
    Desigur,absurdul conectat la grad de intelectualotate angajata si de asemenea angoasanta se prezinta la „cote” inalte! Indiferent de ceea ce facem,gandim,cream,sper(m_am sau …speram-ei ne vor fi „pilde” de luat cu „huo” oricand!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...