Statuia

Gligorie hotărâse să împodobească şi el comuna cumva. Să se vadă că acolo există un primar cu personalitate. Se gândise la o fântână arteziană. Da’ nu mergea. Pentru că nu aveau destui bani la buget. Şi oricum nu era trasă apă la ei în comună. Pe urmă îi venise ideea să planteze flori pe marginea drumului. Dar nici asta nu se potrivea. Că aveau doar două uliţe. Şi nici una nu avea margine. Adică margine avea. In gardurile oamenilor. Trotuare nu avea. Şi oricum florile trebuiesc udate şi la ei era greu cu apa. Aşa că renunţase la idee.

La un drum la oraş, la ăia de la judeţ a povestit despre ideea lui. Preşedintele de judeţ, băiat de treabă, i-a sărit în ajutor:

– Păi, îţi dăm noi o statuie, Gligorie. Că nu ştim ce să facem cu ea.

– Statuie ?

Gligorie a rămas un pic pe gânduri. Dar doar puţin, că gândirea nu era tractor să stai pe ea opt ore. Şi după ce a năduşit gândit a pus întrebarea esenţială:

– A lu’ cui ?

– A… naiba ştie… a cui vrei tu. Că nu scrie pe ea. Unu’ … roman. E în togă…

– Togă ?

– Da, mă. Cum umblau ăia, romanii… în rochie din aia… ca un cearceaf.

Gligorie era om serios. Cum naiba să ducă el în sat o statuie cu unu’ fară nume şi îmbrăcat în rochie. Păi ce e la el acolo ? Panaramă ? Preşedintele de la judeţ l-a simţit ezitant şi a produs argumentul hotărâtor:

– E din marmură.

Iar argumentul chiar era decisiv. Au bătut palma. Şi s-a întors acasă mândru. Bani de apă tot nu primise, dar acum o să aibă statuie. Seara i-a strâns pe toţi consilierii şi înainte să se îmbete prea tare au stabilit şi amplasamentul statuiei: în faţa cârciumii lu’ Talibanu.

După două zile au venit de la oraş cu un camion şi le-a adus statuia. Au montat-o pe un soclu. Şi au acoperit-o cu nişte cârpe. Pentru inaugurare. La inaugurare l-a chemat şi pe preşedintele de la judeţ, dar n-a vrut să vină. Se strânseseră vreo două sute de oameni la inaugurare. Talibanu scosese şi boxele afară să se audă muzica.

Gligorie îşi pusese costumul ăl bun, de la nunta lu’ Osmetie. Stătea crăcănat în faţa statuilor, ţinând cu o mână sfoara de care trebuia să tragă ca să dezvelească statuia. Cu cealaltă mână se tot ştergea de năduşeală. Se holbau toţi la el ca la feciorul ăla mare al lu’ Şeptică. Ăla cu belciug în nas şi cercel în ureche. Se simţea pătruns de importanţa momentului Gligorie. Simţea că trebuie să spună ceva măreţ:

– Dragi concetăţeni, iubiţi domni şi stimate doamne… aici simţea că mai mergea ceva- … dragi compatrioţi şi … măi, Talibane. În această măreaţă zi comuna noastră are onoare să inaugureze …vernisajul inaugural la statuia care ne-a dat-o de la judeţ. Care reprezintă pe un mare om şi strămoş al nostru… un domn roman. Să vă fie model şi să ne mândrim.

– Da’ cum îl cheamă ? se bagă în vorbă moş Mocirlă, curios mereu ca o babă.

– N-are nume…

– Da’ e de pe aci, de pe la noi ? insistă moş Mocirlă.

– Nu. Nu-i d-ai noştri…

– Să nu fie ungur ! devine brusc îngrijorat moşul.

– Nu e, bre. Uite-l. E roman… o fi fost împărat.

Spunând asta Gligorie trage de sfoară. Cârpele cad şi de sub ele răsare o statuie, întocmai ca cea descrisă de dom’ preşedinte. Un roman în togă. Lumea se zgâieşte ce se zgâieşte, pe urmă se împrăştie fiecare pe la treaba sa.  Bărbaţii se adună la Talibanu, în cantonament. Doar Gligorie studiază statuia din toate unghiurile. Ceva nu-i miroase bine. Se apropie de statuie. Şi mai mult. Îl cheamă şi pe moş Mocirlă care-i confirmă bănuiala.

– Bă, Gligorie, lu’ statuia asta îi cam put picioarele- constată moş Mocirlă râzând cu toată gura aia a lui cheală de dinţi.

– Ce râzi, bre, ce râzi ? S-o fi pişat careva… O să plouă şi…

– Nu, bă, Gligorie… că asta miroase a picioare, bă, nu a pişat.

Moşul se apropie iar. Se cocoaţă pe soclu şi confirmă:

– Bă, da’ ce pute. În sus e curată, da’ cracii îi put ca lu’ tac’tu.

– Dracu’ a mai văzut aşa ceva ! se miră Gligorie.

– Vezi, bă Gligorie – cugetă moş Mocirlă cu înţelepciune- acu’ chiar tre’ să te duci la judeţ să îţi dea ăia bani să tragem apă. Că altfel crăpăm toţi de duhoarea lu’ romanu’ ăsta. Să-ţi dea mă, că uite cum puţi dacă n-ai apă să te speli pe picioare. Puţi şi când te faci statuie. Că aici nu e la Roma lor să aibă terme şi din alea. Aici nu eşti nici la judeţ, aici eşti la ţară. Aia e.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

  1. Ba da chiar pute!! Si intelectualii spune ca astea e stramosii nostrii!!! Mai bine la palat la Cioba ca aia nu mai da cu odicolon au trecut la chaneles sinsi.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...