Alchimiştii

S-a dus şi olimpiada asta. Cum veni… aşa se duse. Chinezii şi-au tăiat binişor partea dragonului, americanii nici ei cu mult mai prejos. Noi… am fost şi noi pe acolo.

Înainte de debutul competiţiei îmi dădeam cu părerea că, la această ediţie, ne vom umple de „succesuri” ca basca de scame. Şi prea mult n-am greşit. Tot atunci spuneam că, de data aceasta, în fete ne e nădejdea. Şi iar am avut dreptate. Cele patru medalii de aur ( ce multe! ) stând toate la gât de doamne şi domniţe. Noi bărbaţii neamului fiind mai betegi şi mai greoi, dar buni de gură, nu-i vorbă.

Acum la final se obişnuieşte să se facă inventarul, să se tragă concluzii şi să se producă poveţe. Nu e cazul. Patru… bune şi alea. Altfel ai noştri s-au arătat a fi mari alchimişti, reuşind să preschimbe aurul ( de altă dată ) în rahat. Ba nu. Am mai reuşit noi ceva. Să avem un membru al delegaţiei dat afară de peste tot. Nu ştiu dacă Rudel Obreja are dreptate sau nu, dar ştiu că e al naibii de bizar să vii din România, ţară şmenului şi să te vaiţi de şmen.

Acum s-a terminat. E bine să spunem „săru’ mâna” fetelor noastre că nu ne-au lăsat chiar fără material de ghiuluri şi să ne pregătim pentru olimpiada aialaltă, din toamnă. Olimpiada specială. Pe colegii.

P.S. Cum se vede… m-am întors. Şi am a vă mulţumi tuturor pentru vorbele bune. Mulţumesc.