În seara asta exersam muşchiu’ de la deşt pe telecomandă. Zap la greu. Pe telecomandă, bre. Că un „p” în plus ar fi reclamă şi pe bani. Să cotizeze.
Cum ziceam. Deci zap- bang-zap. Rahaturi, bătări, buci, panaramă… TVR. Ăsta e un post pe care ajung rar. Că n-am de ce. Şi parchez. Festivalu’ cu cerbu’ cocălar. Pe scenă nişte lăţoşi şi nişte gagice se agitau în draci. Ciulesc urechea. La faza asta timpanul şi restul agregatelor intră în funcţiune. Un fel de show. Ceva cu tiribam-dili-tiribam. Una ( bunăăăăă) făcea figuri pe acolo intr-o bubuială cu note etno vag identificabile. Între două căscaturi încerca să dibuiesc dacă e rusoaică, sârboaică sau… Hopa… ucrainiancă. De pe aici. Din cartieru’ de est. Pe urmă mi-a picat fisa. Ruslana. Cântăcioasa aia care şi-a tras un iurovision acu’ nişte ani. Să fie sănătoasă. Am stat. M-am holbat. Am ascultat. Muzica aia nu mă interesează. Un fel de manea mai agitată. Nu e din campionatu’ meu. Da’ nici foarte rău nu sună. Zbânţuiala ălora nu era nici ea chiar deranjantă. Una peste alta un show acceptabil. La bani aştia… Ăia, spectatorii fericiţi. Cântăcioasa şi ea. Ei o filmau pe ea. Ea pe ei.
După nişte minute am luat iar telecomanda la pipăit. Şi mi-am amintit: băi, păi cu aştia ne judecăm noi la Haga. Lucescu antrenează pe la ei, le ia banii şi campionatele. Mai joacă nişte mingicari de ai noştri pe acolo ( mai joacă, nu). Ruslana cântă la Braşov… În timpul ăsta statele noastre se judecă. Şi mi-am dat seama că nu e nimic extraordinar. E ceva aproape norma, tipic… pentru zona asta a Europei, cartierul de est. Unde lucruruile se întâlnesc în moduri atât de ciudate. Şi românii se zbânţuie la muzicile Ruslanei, iar ucrainienii fac valuri la vederea lui Lucescu. Iar restul… nişte tâmpiţi care se cred politicieni şi încurcă lucrurile.
Ei cu Bâstroe, noi cu procesele… Ca în cartieru’ de est. Iar noi putem înţelege asta. Alţii, de peste mări şi ţări sigur nu. Dar vor ei să dărâme clădirile vechi din cartierul meu. Ca să construiască un mall. Şi noi îi lăsăm ?
Sigur ca ii lăsam ca e iconomii di piaţa. Si rentează!
Imi trecu prin cutiuta o intrebare,Insula serpilor pentru care ne omoram la Inalta Poarta(nu aia de la turci),nu e ceea ce pare?am vaga impresie ca si noi si ucrainienii mintim la greu. Bâstoe e un ambâţ politic de ambele parti.Cat despre prestatia Ruslanei la noi,si prestatia Lucescului la ei,mai bine ma abtin.Cu un + pentru Lucescu(baiat destept, papa mai mult de unde poate).
Ii lăsam da daca tot nu ai venit de alaltaieri pot sa ii bag in haia masii pi astea cu iconomia lor di piaţă, azi ca sa nu pierd timpul!!!!!!!!!
@ lol
Piaţă, economie… ghiveci, nene.
@ c
Nu mi-am propus să fac judecăţi de valoare. Nici în cazul Ruslanei, nici în al lui Lucescu. Notam doar ce mai e nou prin cartier.