Întâlnirea de vineri, de la Moscova, a preşedintelui Medvedev cu cei şase preşedinţi din Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Bielarus s-a încheiat mulţumitor pentru Moscova. Deşi participanţii ( aliaţi ai Moscovei în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă) şi au exprimat „adânca îngrijorare” faţă de evoluţiile din Georgia şi tentativa georgiană de rezolvare prin forţă a problemei sud osetiene, aceştia nu s-au grăbit să urmeze exemplul Kremlinului în recunoaşterea independenţei auto-proclamatelor republici. Şi asta arată limitele influenţei Moscovei.
Deşi Rusia continuă să aibă un rol major în regiune şi o infulenţă considerabilă asupra regimurilor la putere în statele pomenite, are a se confrunta acolo cu aspiraţia firească a acestora spre recunoaştere internaţională. Şi mai ales cu dorinţa acestora de a avea relaţii bune cu Occidentul. Nimic surprinzător câtă vreme prosperitatea şi dezvoltarea acestor ţări depinde mai ales de Vest. Tot aşa cum securitatea depinde de Rusia. Şi aici nu este neapărat vorba de securitatea naţională cât de menţinerea la putere a celor care conduc aceste ţări.
Întâlnirea de la Moscova vine la doar o săptămână de la vizita lui Cheney în regiune. Este limpede că Moscova încearcă să demonstreze că nu şi-a pierdut viteza de reacţie. Totuşi, întâlnirea de la Moscova este perfect inutilă din punct de vedere politic. Mult mai importante, din perspectiva Moscovei, sunt înţelegerile despre care nu s-a pomenit. Cele prin care s-a încercat limitarea căilor de acces ale unor eventuale ajutoare militare dinspre SUA către Georgia. Iar în această privinţă este îndoielnic că Rusia ar putea conta prea mult pe actualii săi aliaţi. Şi mai interesant de ştiut este care ar fi pretul cerut de aceştia pentru sprijinul promis.
În partea cealaltă, americanii, aflaţi într-un an electoral ,care se poate arăta dezastruos pentru republicani (iar aceştia au a se teme nu doar de pierderea alegerilor, ci şi de dezvăluirile care pot urma) încearcă să izoleze Rusia şi să o distragă de la adevărata miză. Iar implicarea lor în prostiile lui Saakaşvili devine tot mai evidentă. Iar Iranul, şi mai ales petrolul iranian, reprezintă o miză cu adevărat semnificativă pentru viitorul pensionar Cheney ( şi pentru companiile din ograda sa). Şi ruşii ştiu asta.
Daca tot vorbiram de fotbal,uite un scenariu deloc nerealizabil:
semifinala s-a jucat cu Irakul,urmeaza finala cu Iranul,arbitru la centru Rusia(care are si fluierul si cartonasele),observator delegat la meci,China.
Rezultat…
Asta dacă nu stinge careva nocturna mai înainte.
De-a lungul guvernarii Bush, Cheney a primit, prin firmele sale, fara licitatie niste de contracte foarte banoase pentru reconstructia Irakului :p. Singurul scandal mai mare in care a fost implicat a fost legat de securista Valerie Plame si „Scooter” Libby, din care el a iesit nesifonat. Libby a primit o sentinta cu executare si o amenda in faimosul „CIA leak Scandal”, dar a fost gratiat de Bush. 🙂
Ştiu, Mirela. De-a lungul timpului am tot scris despre atribuirile şmechereşti de contracte în Irak. Şi despre învârtelile ălora. Da’ ei nu s-au supărat.
Oricum, scandaluri au fost multe.
Satmareanca spune ca nocturna se stinge miercuri sau peste patru ani. Nu am înţeles bine oare???? Maiasii cică spun tot in 2012. Zvonari toţi !!!!!
Acu’ data contează?
Nu-i musai.!!!:))
Păi.
Ca tot vorbim de afaceri smechereshti cu armament:
http://edition.cnn.com/2008/US/03/28/arms.dealer/index.html
Hehehe, Karakasule, frate. Şi ce rotundă e planeta.
Oy
Dom’Mordechai,
Daca doresti noi date despre Dick Cheney si (fosta sa) compania Halliburton, vezi pe:
nraducanu.wordpress.com
un articol despre Complexul militar-industrial american.
P.S. Nu ma pricep sa dau adresa asa incat sa dai click pe ea si sa apara articolul
Despre învârtelile lui Cheney ( şi Bush, şi Bush!) am scris şi am citit de mai că m-am plictisit. Şi negreşit vom mai avea ocazia să vorbim despre asta. Aşa că vă mulţumesc de link.