Acum tăcem

„Ne amintim prea târziu. Când nu mai e timp nici pentru rămas bun. Şi atunci ne luăm chip spăşit şi straie cernite. Şi plângem. De mila noastră, a celor rămaşi…”

Dumnezeu să-l aibă în pază!
România a pierdut nu doar un mare actor, ci şi un mare om…

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

Vom mai avea, vreodata, o generatie de artisti adevarati? Cand?

Varsati o lacrima…a murit un inger!

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 🙁

http://www.trilulilu.ro/zina2oo1/aa2c55be6dc07b

Drum bun, Maestre !

Sa intamplat intr-o zi de sarbatoare………
http://www.trilulilu.ro/Leontin11/4e7075769cb374

din ce in ce mai des in ultimul timp valorile consacrate ale neamului sant promovate ,condamnate la nemurire,chemate sa-ngroase randurile celor ce au fost……….si lumea noastra asta reala este tot mai saraca-n valori ,in repere .ne aducem aminte intotdeauna mult prea tarziu ce sant si ce reprezinta ….
dumnezeu sa-l odihneasca

Vă mulţumesc, prieteni. Dumnezeu să-l odihnească.

Remember, fără cuvinte…

http://www.youtube.com/watch?v=ch1bzwL24lg

Fără, Crina…

Dumnezeu sta acum in Rai si se uita la teatru. A strans deja o distributie de exceptie. Sper doar ca toti marii actori sa isi gaseasca odihna in cer pentru ca aici pe pamant au fost lasati sa se prapadeasca in saracie si le-a fost dat sa vada ca nu se mai pune pret pe ei acum fiind vremea „inimii de tigan” si a „actorilor” de telenovele.

Aşa e, Mile. Aşa e. Mai devreme alunecasem pe Realitatea. Am poposit puţin, văzându-l pe Beligan. Şi l-am auzit pe Tatulici citându-l pe Pleşu. Care se fălea că în ’90, pe când era el ministru al culturii… l-a dat afară pe Beligan. Şi ţinea să adauge că, după o scurtă supărare, Beligan l-a iertat.
Ăi bătrâni ştiau să şi ierte …

Acest septembrie 2008 a fost cumplit de nemilos. Ne-a furat in numai 2 saptamani trei actori remarcabili.
1 septembrie – Sorin Gheorghiu de 69 ani
7 septembrie – Ilarion Ciobanu de 77 ani
14 septembrie – Stefan Iordache de 67 ani
Domnezeu sa-i odihneasca pe toti trei in pace.

erata:13 septembrie

Vestea m-a naucit. Nici nu mai stiu in ce data suntem.
Te rog nu publica erata si aceasta completare.
Multumesc,

Dumnezeu să-i odihnească. Şi e abia 14 septembrie.

Dumnezeu ne-a lasat noua durerea ,pe el l-a iertat.Recunostinta mea pentru tot ceea ce ai facut in viata MAESTRE!

4. sept. 2008 – Gaby Michailescu, omul „din umbra” al multor amintiri frumoase

http://stiri.rol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=146018&Itemid=4

Of, măi Aka…

Tac !
Azi, strang peretii.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

cu fiecare Actor care pleaca ramînem mai saraci , mai singuri (de vreme ce putini mai sunt) si mai speriati ca într’o zi, singurul spectacol ce se va juca va fi cel al micimii noastre chinuit de maruntul cotidian.
triste vremuri.

La ceasuri din astea spunem vorbe mari. Suntem mâhniţi. Apoi mergem mai departe. Că aşa trebuie. Că aşa e sănătos. Şi nu pricepem, oricum, nimic.

Ba ! Cred c-ar trebui sa pricepem ca Maestrul ar fi mahnit daca ar vedea atata tristete. El a plecat fericit ca a lasat atatea in urma si viata nu i-a fost degeaba. Ii plangem pe cei dusi, dar de fapt ne plangem pe noi, stiind ca va veni si vremea noastra.
Acum ar trebui sa ne scoatem palariile si-n ropote de aplauze, sa-i luminam drumul.
El va trai in amintiri.Si-a implinit rolul, acum noua ne ramane sarcina sa-l pastram in vietile noastre.

Cum spunea?
„decât să trăncănim… mai bine mă uit la salcâmul ăsta”.
sau era salcie?

Da ! Salcie.

Fragmente din ultimul interviu cu actorul Stefan Iordache:

Rep: E ultimul interviu?
Stefan Iordache: Da. Si nu numai atit, este ultima mea aparitie in public, in afara scenei, acolo unde bate inima mea.

REP: De ce?
S.I.: Nu mai vreau sa trancanesc. La ce foloseste? Sint mihnit. Nici vehement si nici suparat. Mihnit. Vorbim cu totii in vint, pentru ca nimic nu se schimba. Aleg sa nu ma mai implic in societate. O fac pentru prima si ultima oara. Ceea ce traim este o telenovela. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovela nu mai este suficient pentru ce traim. E o manea. De prost gust. Decit sa vorbesc fara rost, nu-i mai bine sa ma uit la salcia asta?

Rep.: Dar sinteti un reper pentru Romania!
S.I.: Crezi? Lumea ma stie mai degraba pentru ca am cintat cu Sanda Ladosi si mai putin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai facut eu. Nu ma indigneaza asta, ba chiar privesc situatia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au altii destula.

REP.: Cind stati aici, pe veranda, si va ginditi la trecut, nu regretati ca nu aveti urmasi?
S.I.: M-ai lovit in punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat viltoarea vietii. Ma gindeam mereu sa treaca si anul in care eram, sa-mi fac meseria bine. Si a trecut vremea. E cea mai mare timpenie din viata mea.

REP.: Ati avut insa prieteni.
S.I.: Nu cred ca exista prieteni, ci doar momente de prietenie.

REP.: Care e sensul vietii?
S.I.: Vrei sa-ti spun cuvinte mari. Cred ca sensul vietii il stie doar Dumnezeu. Noi nu putem decit sa incercam sa influentam nitel ce ne-a dat el. Asta e important, sa slujim viata.

REP.: Sinteti multumit de viata?
S.I.: Sint unul dintre oamenii care dau extemporal seara de seara la spectacol.

(http://www.jurnalul.ro)

Mulţam, aka.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/stefan-iordache-in-ultimul-sau-interviu-am-jucat-teatru-pentru-ca-nu-stiam-sa-fac-altceva-galerie-foto.html?1706;3181426

„POPORULUI ROMÂN I-AŞ SPUNE SĂ NU NE LASE SINGURI PE NOI, ARTIŞTI” – ŞTEFAN IORDACHE

Mulţmesc, Cella.

Abia acum intelegem mesajele transmise de maestru cand traia
http://www.trilulilu.ro/allchimistul/edd46b60b2f137

Ar trebui să îţi răspund. Şi nu ştiu ce să spun…

Aici s-au spus atatea cuvinte frumoase in memoria actorului Stefan Iordache! Ce as putea adauga? Lacrimi si tacere…
As fi vrut sa spun totusi citeva ginduri pe blogul d-lui Gheorghe dar pe calculatorul pe care ma aflu acum, Mozilla Firefox da eroare de incarcare pagina la „comentarii”. Te rog, gazduieste-mi aici aceste ginduri si, de fapt, nici nu mai conteaza locul unde sunt exprimate…

Stefan Iordache a plecat dar amintirea lui va dainui in veci in sufletele noastre!
A plecat acest titan al teatrului romanesc pentru care teatrul nu era o oglinda a vietii ci chiar viata. Spunea El ca dupa fiecare spectacol murea un pic. A fost unul din „Cei care platesc cu viata”…
Cortina a cazut pentru totdeauna pentru „cel mai iubit dintre paminteni” iar noi am ramas mai saraci, mai singuri si tristi plangand in tacere disparitia sa la fel ca a celorlalti mari actori care au disparut in ultima vreme. Si multi au fost si putini au ramas…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

e dimineatza..se spunea cindva buna dimineatza..
cred ca erau vremuri curajoase.te trezeai si spuneai linistit vorbele alea doua.si ziua era buna si ,cu putin noroc,soarele stralucea ca nebunu’.
azi ma uit fascinata la lumina din bec..e intuneric,frig si ..saracii copii,ce urit incepe scoala..
si ma tem ca,privind in urma lui stefan precum acum un an dupa motzu (de fapt dupa toata distributia cum ar zice mile) cind o sa vreau sa vad lumina….ea va veni de la un bec amarit.astia furasera din soare harul..raminem cu electrica marunta..becuri mici..economice…
toata viata am asteptat sa se mai nasca alti beatlesi,joplin,hendix…o intreaga generatie…(eram proasta de mica..) nu mai astept alta distributie.a fost atita geniu pe metrul patrat de teatru(de exemplu) ca n-a mai ramas mare lucru de asteptat.acum am stins si becul .
mi s-a parut deodata ca cele doua luminarici albe si mici rimeaza cu dimineatza asta.
s-a facut dimineatza.
zic si semnez cu drag a dumneavoasta

n-as fi putut sa plang ca toamna,
cand o vazui plecand pe Doamna,
cu faldurile-i sidefii,paste coroane aramii
de soare copt in nuci ,si-n vii

zburand spre lumi nebanuite
de gandurile-mi ravasite
fagaduindu-i cu-osebire
promisiuni spre nemurire

sunet trist de clopotel,un gand duios de soare prins in crizanteme,o mare de regrete…….
priveste-ne si iarta-ne MAESTRE

@ mary lou
Dumnezeu să-l odihnească !
P.S. Domnului Gheorghe i-am mai spus despre problemele cu Firefox. Şi eu mă trudesc din greu când am a lăsa câte un comentariu acolo. Aşa că, nu de puţine ori, mă las păgubaş.

@ marius
Aşa e , Marius. E vreme de bun rămas. Şi în ultimele săptămâni a tot fost. Cumplit septembrie.

@ Anca Florea… pardon. anca F.
Frumos ai spus, Ancuţă. Aseară, târziu, am primit un telefon. Un vechi prieten. Nu ne-am văzut de ani. Şi ne-am auzit rar. Îl cunoscuse bine pe Ştefan Iordache.
Prietenul meu mă întreba de sănătate. Era răvăşit. Tulburat peste măsură de vestea asta cumplită. Nu ştia repeta decât: ” aşa se pleacă, măi Ştefane ? După o viaţă? Fără să ne luăm rămas bun ?”

Pentru voi toţi…. astăzi e rece.
http://danieloctavian.weblog.ro/2008-09-14/520147/Rece.html

Am plans ieri cand vestea citita undeva m-a lovit parca in moalele capului…M-a indragostisem de el dupa „Noiembrei, ultimul bal”.
Plang iarasi astazi citind comentariile voastre…
Continui sa ma intreb…de ce nu-i ia, ce ne mai ramane ?
Dumnezeu sa-l odihneasca..si pe noi sa ne ierte ! “Ne amintim prea târziu. Când nu mai e timp nici pentru rămas bun. Şi atunci ne luăm chip spăşit şi straie cernite. Şi plângem. De mila noastră, a celor rămaşi…”

E anotimpul plecărilor. Şi e frig.

Cineva spunea ieri, citez:
„Incet , incet-ne ducem cu totii

Când spuneam cuvintele din titlu, ironizam cumva inerentul sfârşit continuînd cam aşa: „şi Ştefan s-a dus şi bunicul s-a dus”… – cum care Ştefan ?
Păi, cel mai MARE – în 1504 – l-a interpretat şi Iordache într-un Apus de soare… – e uite că şi Ştefan marele nostru dispărut de astăzi, S-A DUS ! …”

….si-mi zic: uneori e bine sa fii marunt,un nimeni, doar asa frigul e mai putin simtit.

şi cei mărunţi se sting. mai tăcut. şi din frig în frig se duc.