Primesc un telefon. De la o firmă furnizoare de servicii internet. Adică fostul meu provider de net. E cam matinal. E duminică. Dar ei lucrează. Cinste muncii ! O voce răguşită. Tipul e evident scârbit de munca lui. De clienţii lui. De preţul petrolului şi de situaţia din Georgia.
– Sunt de la firma X. Aţi făcut o reclamaţie acum vreo săptămână ! mă ia tipul din scurt, fără a mă mai plictisi cu „bună dimneaţa” sau alte mofturi din astea.
– Nu- îi răspund.
– Cum nu ? se enervează vocea. Tuşeşte puţin. Apoi aud un puffff-pufff. Fumează. De acolo tusea.
– Păi n-am făcut.
– Nu spuneaţi că v-a căzut netul ?
– Nu!
– Păi n-aţi trimis un mail că nu vă merge netul ? insistă omul.
– Nu- o ţin şi eu pe a mea. Era şi dificil, nu ? Dacă aveam netul căzut… greu cu trimis mailul.
Şmechereala asta cu logica nu-l impresionează pe răguşit. Pufff- pufff. E trecut el prin de-astea. Vocea mai pierde din indignare, dar câştigă în nedumerire.
– E modemul stricat ?
– Nu.
– A căzut iar cablul de pe stâlp ? omul e hotărât să epuizeze tot check-listul.
– Nu, adică nu ştiu… nu cred.
– Păi, uitaţi-vă. Sau v-am blocat noi I.P.-ul din greşeală? Că se întâmplă des.
– Nu. Nu e nici aia…
– Păi astea-s reclamaţiile pe care le primim de dimineaţă până seară. Până la urmă ce problemă aveţi ?
– Cu netul? Niciuna. Cu firma dumneavoastră nici atât. De fapt am renunţat la contractul cu dvs. acum jumătate de an.
– Da ? Păi… de ce ? Ce nemulţumiri aţi avut?
I-am închis. Chiar aşa, ce nemulţumiri oi fi avut ?

boss,criminal comentariu,si ca nefericitul de la capatul firului sunt multi.Nu-i asa ca ne-am plictisi daca ar dudui neuronii la capacitatea maxima la toata lumea?
Dom’le, eu am mari remuşcări că am renunţat aşa repede la ei. Acum îmi dau seama că promitea să fie o relaţie interesantă.
Boss,nu fi trist.Se mai gasesc,gradina-i plina.O duminica linistita la toti.Vreau sa simt toamna cateva ore.
Da’ ce tristeţe cumplită….
Si bazele de date la nivel naţional cu ele ce facem. Evidenta populaţiei este Lol, Sistemul de pensii este Lol, Evidenta circulaţiei este Lol, Sistemul de sănătate este Lol, Fiscul este Lol. Nici o baza de date nu este concatenata cu hailalta. Muncesc funcţionarii mai mult acum de când utilizau creionul chimic, si sau înmulţit unul tasteza unul scoate la imprimanta si altul încasează. Este o tema care mă macină!!!
CUM REUŞESC GUVERNANŢII NOŞTRI SA DISTRUGĂ TARA IGNORÂND VECTORUL DE DEZVOLTARE AL SECOLULUI XXI INFORMATIZAREA!!
Păi… chiar nu-i tipul de la cablu de vină. :))))
Acum am priceput de ce eşti atât de prolific duminica de dimineaţă. Te-a trezit tipul de la cablu :)))
Da, prolific. Ăla e cuvântul. Nu ştiam cum îi spune când o iei cu băgările de dimineaţă. :)))
No, mă bucur că te-am luminat 😀
Să’u’ mâna.
Ba da este vinovat si el lucrătorul de la cablu si eu si toţi care ii lăsam pe troglodiţii care spun ca ne conduc sa îşi facă de cap. Iarta-mă este duminica vreau sa rad dar nu pot sau adunat prea multe si se aduna mereu. Da îmi revin :).
Ăăă…. ok.