Fuck uyama!

După prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a regimurilor comuniste din celelalte state ale Europei răsăritene, Fukuyama se grăbea să proclame „sfârşitul istoriei”. La vremea aceea Francis Fukuyama socotea iminentă apariţia societăţii globale, de consum. Trimuful democraţiei liberale, universalizarea democraţiei liberale de tip occidental, ca încununare a evoluţiei ideologice erau, din perspectiva sa, deja realităţi certe. Câtă dreptate a avut Fukuyama… ne-o spune chiar el ceva mai târziu, refuzând etichetarea ca neocon.

Nu facem judecăţi de valoare. Nu împărţim cele petrecute în rele şi bune. Doar constatăm.

Rusia şi tările est europene nu s-au lăsat prea mult rugate şi ademenite de modelul de succes occidental s-au grăbit să adopte ceea ce părea a fi reţeta succesului, optând pentru deschidere şi liberalizarea pieţei. Conceptul de economie de piaţă avea să fie aproape fetişizat. Ideea de competiţie ridicată la rang de religie. Iar retragerea statului din economie ţel suprem. Amalgamarea fără noimă a doctrinelor politice şi fetişurilor economice erau privite nu ca semne evidente de confuzie, ci ca mărturii ale dorinţei de schimbare.

După cel de al doilearăzboi mondial ceea ce a asigurat prosperitatea vestului, constituindu-se într-o adevărată reţetă de succes, nu s-a datorat, cum bine observă Korten, refluxului statului din economie ci plularlismului. De altfel statul nu s-a retras niciodată cu adevărat din economiile occidentale, el păstrându-şi un loc activ. Iar succesul s-a datorat, citându-l mai departe pe Korten, echilibrului dintre forţele statului, ale pieţei şi ale societăţii civile.

Fostele state comuniste s-au lăsat uşor convinse de marile corporaţii şi agenţii de influenţă ai acestora şi au trecut rapid, cu ajutorul masiv al unor întregi cohorte de consilieri occidentali,  la adoptarea unui cadru care să le facă mai permeabile, care să faciliteze penetrarea lor de către… chiar marile corporaţii pomenite. Simultan Occidentul şi-a întărit instrumentele necesare promovării ideii de societate globală de piaţă: WTO, GATT etc.

Aici deschid o paranteză. Concentrarea pe elementele de doctrină economică şi plasarea politicii într-o postură subalternă faţă de acestea a născut situaţii dificile. De altfel, nu de puţine ori, ideea de subordonare a politicului faţă de economic a fost considerată, în mod absolut greşit, nu doar un deziderat, ci un ideal. Din această situaţie s-a ajuns la gesturi politice imprudente sau la o aberantă şi periculoasă folosire a forţei în promovarea intereselor economice ( şi nu este vorba exclusiv despre forţa militară). Ignorarea Rusiei şi desconsiderarea Chinei urmau să aibă cumplite efecte de bumerang. Zgândărirea mândriei ruse a avut ca efect o amplificare a naţionalismului rus. Iar în era Putin acest naţionalism, cuplat cu o regândire a politicii energetice a Federaţiei Ruse, a readus Rusia în rândul puterilor cu un cuvânt greu de spus. Iar cuvântul Rusiei este oricare doriţi, dar nu „globalizare”.

Vorbeam mai sus despre efortul făcut de „tinerele democraţiii răsăritene” în încercarea de adoptare a reţetei occidentale de succes. Şi de adaptarea normelor interne astfel încât economiile respective să fie mult mai uşor penetrate de atotputernicele supercorporaţii. Şi ajungem astfel la cestiune.

România nu a făcut excepţie de la regulă. Mai ezitant, la început, dar ceva mai hotărât ulterior, şi România a pornit pe calea liberarilizării şi a retragerii statului din piaţă. Lucru benefic după unele păreri. Nu foarte sănătos după altele. Un bun şi actual exemplu este cel al sistemului de pensii.

Statul român a hotărât să treacă la introducerea sistemului privat de pensii. Mai mult decât atât: măsura devenea obligatorie pentru cei aflaţi sub o anume vârstă (!!!). Nu discut campania care a urmat şi care au fost societăţile de administrare favorizate. Cert e că măsura a fost adoptată. Sistemul a fost pus în mişcare. Nu a trecut mult de atunci. Iar astăzi contemplăm minunăţia de rezultat al miraculoasei „economii de piaţă”. Criza de peste ocean, se grăbea să ne asigure primul ministru, nu ne poate atinge.

AIG este unul din coloşii aflaţi în stop cardiac, peste ocean. În acelaşi timp AIG este, în România, unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa pensiilor private. Sigur, s-au grăbit să îmi explice unii specialişti, AIG este doar societate de administrare, fondurile respective sunt intangibile etc. Ce va fi trebuind să însemne „societate de administrare” ? Nu tocmai o societate care se ocupă cu buna chivernisire a acelor fonduri ? Mai exact cu plasarea lor în investiţii care se presupune că ar trebui să fie generatoare de profit ? Ori tocmai aceasta este problema AIG în Statele Unite. Profitul. Care lipseşte cu desăvârşire. Şi chivernisirea propriilor fonduri. Şi plasamentele „inteligente”. Astfel că acum este necesară intervenţia statului american, care se grăbeşte să conecteze la aparate un corp aflat în moarte clinică.

Iar acesta nu este singurul exemplu. Mai avem şi Ford. O altă companie ” de succesuri”. Primită cu braţele deschise în România. Şi stimulată financiar de statul român, până dincolo de limita rezonabilităţii- cum avea să constate comisia europeană.

Închei aici. Fără concluzii. Şi fără îndemnuri mobilizatoare.

UPDATE: Poate nu s-a înţeles unde bat. Aşa că vin cu o anexă. Un text. Nu cunosc autorul, aşa că scuze. Dar l-am primit pe mail, de la Ancuţa.  Şi-l dau mai departe. Cu semnele citării. Că nu e al meu.

„Managerii americanii si cei japonezi au decis sa se intreaca la canotaj. Ambele echipe s-au antrenat din greu. In ziua cea mare, se simteau pregatiti. Japonezii au castigat cu un avans de 2 km iar americanii au fost extrem de descurajati ca au pierdut. Moralul lor s-a prabusit.

Managementul a decis ca motivul unei infrangeri atat de zdrobitoare trebuie aflat, asa ca au angajat o firma de consultanta care sa investigheze problema si sa recomande actiuni corective.

Consultantul a aflat ca echipa japoneza a avut 8 oameni la vasle si unul la carma; americanii au avut un om la vasle si 8 la carma. Asa ca, dupa un an de studii si milioane de dolari cheltuiti, firma de consultanta a ajuns la concluzia ca sunt prea multi oameni la carma si prea putini la vasle in echipa americana.

Pe masura ce se apropia cursai din anul urmator, structura manageriala a echipei americane a fost complet reorganizata. Noua structura cuprindea: 4 manageri de carma, 3 manageri zonali de carma si un nou sistem de urmarire a performantelor pentru omul de la vasle, ca sa i se asigure stimulent in munca.

Anul urmator, japonezii au castigat cu un avans de 4 km.

Umiliti, cei din corporatia americana l-au concediat pe vaslas pentru performanta lui slaba si le-au acordat managerilor prime, pentru ca au descoperit unde era problema.”

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

10 Comments

  1. Boss,asta-i doar inceputul,vor mai urma si alte nume sonore.Dupa parerea mea umila,America nu mai poate.Intrebare:ce facem noi cand ne va lovi criza?AIG in Romania sta bine pe picioare?Nu.Si nici un alt fond de pensii private nu e sigur.
    Nimeni nu poate garanta nimic.Cat despre Tariceanu,sa-i dea D-zeu sanatate, ca minte… s-a golit sacul la el.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...