Statul

Semaforul e pe galben. Maşinile din spate claxonează nervos. Femeia de la volanul primei maşini, un Matiz, din dreptul semaforului aşteaptă să se facă verde. S-a făcut verde. În stânga ei frânează o maşină neagră scumpă, cu multe zăngănele atârnate la retrovizoare. Se deschide fereastra şi şoferul posesor de limuzină cu zăngănele la retrovizoare se pune pe înjurat. Femeia se pierde cu firea. Bâjbâie încercând să bage în viteză. Claxoanele se înteţesc. Curg înjurăturile din toate părţile. Limuzina neagră demarează în trombă pe linia de tramvai, tăindu-i faţa Matizului. Femeia frânează. Noi claxoane,noi înjurături.

La supermarket. Raionul de brânzeturi. Bătrâna ţine strâns portofelul jerpelit într-o mână. Cere să i se cântărească nişte telemea. Întreabă cât costă. E prea mult. Îşi cercetează portofelul. În spatele ei un borţos tuciuriu şi-a pierdut răbdarea. O îmbrânceşte: „dacă n-ai bani de ce nu stai acasă ?”. Bătrâna se face mică. E umilită, dar nu are ce face. Înghite în sec şi cu ochii umezi o roagă pe tipa plictisită de la raion să taie bucata în jumătate. Borţosul îşi iese din fire şi o înjură. „Ramolito!”. Lângă borţos doi puţoi de vreo douăzeci de ani hlizesc. ” Ruginitooo, la cimitir cu tine” râgâie unul convins că a fost extrem de spiritual. Un stol de puştoaice din apropiere chicotesc. Pentru ele asta a fost o zicere de un umor teribil.Bărânei i se împachetează bucăţica de brânză. Înainte de a lua pachetul aceasta mai întreabă o dată cât costă. Un domn cu barbişon şi ochelari pufneşte. Autosuficienţa i se revarsă mai ceva decât burdihanul: „Hai, cucoană, că nu eşti la clubul pensionarilor”.  Bătrâna ia pachetul. Pleacă.

Pe holurile spitalului e un tămbălău de nedescris. Unii vor să dea năvală în salonul de spital. Cei doi poliţişti sunt mai degrabă speriaţi. Cadrele medicale încearcă, fără vlagă, să domolească tribul revoltat. Sunt rudele unui copil lovit uşor într-un accident de circulaţie. Vor să îl linşeze pe şofer. Acesta băgase maşina într-un stâlp, încercând să evite lovirea copilului. Armata rudelor copilului flutură bâte şi topoare. Poliţişti sunt biruiţi.  Asistentele, medicii asemenea. Doar o infirmieră grasă şi cu voce răguşită reuşeşte să-i mai stăpânească. Apar jandarmii. Se lasă cu încăierare.

Autostradă. Noapte. Trafic intens. Omul semnalizează şi se angajează în depăşirea unui tir cu remorcă dublă. În spate i se lipeşte de bara de protecţie un alt tir, care îi face semn nervos cu farurile. Nu are ce face. În dreapta e tirul cu remorcă dublă. În stânga parapetul de protecţie. Apasă pedala de acceleraţie. Maşina nu-l ajută. Tirul din spate aprinde faza lungă. Claxonează isteric. Claxonul uruie ca sirena a o mie de locomotive. Aprinde şi proiectoarele de pe cabină. În sfârşit reuşeşte să treacă de tirul de pe banda întâi. Se aşează pe banda întâi şi se lasă depăşit de tirul nervos. Care îl depăşeşte contiunând să claxoneze după care îi tare brusc faţa, încercând parcă să-l sancţioneze pentru nesupunerea de mai devreme. După tir vine un 4×4 care claxonează la fel de nervos. Îi face scene obscene. Trec. Douăzeci de kilometri mai încolo opreşte la benzinărie. Nu observă tirul nervos parcat acolo. Se dă jos din maşină. Se duce la pompă. Spre el vine în fugă o matahală desfigurată de furie. E şoferul tirului. Îl înjură şi îl îmbrănceşte. Are o bâtă cu care îi sparge un far. Să-i fie învăţătură de minte.

Un puştan e tâlhărit în plină stradă. Bătut, jefuit. Nimeni nu reacţionează. Trecătorii e strecoară grăbiţi. Trecând pe celălalt trotuar, eventual.

Câte astfel de scene mai cunoaşteţi ? Bâte scoase în intersecţie, focuri de puşcă în benzinării, săbii în mijlocul oraşului. Nervi, înjurături, furie şi sânge revărsate fără zăgaz într-o societate care pare a se transforma tot mai mult într-o junglă. În care nu mai există legi, reguli. Iar dacă există nimănui nu pare a-i mai păsa de ele.

Trăim în aceeaşi ţară. Vorbim ( mai mult sau mai puţin corect) aceeaşi limbă. Ne ridicăm în picioare ( sau ar trebui să o facem) la înălţarea aceluiaşi drapel, la intonarea aceluiaşi imn. Toate acestea ne fac compatrioţi. În adunarea aceasta ar trebui să mai apară statul. Şi regulile sale. Cărora să ne supunem cu toţi. Pentru că încălcarea acelor reguli înseamnă suportarea sancţiunilor. Regulile există. Sancţiunile sunt şi ele formulate. Nimănui nu-i pasă de ele. Începând cu cei care formulează regulile. Şi atunci fiecare se simte îndreptăţit să îşi formuleze propriile reguli, să îşi facă propria dreptate. Iar statul nu mai e păstrătorul, gardianul legii ci doar o entitate lipsită de sens. O instituţie cretină prin care banii trec din buzunarele celor mulţi în buzunarele celor puţini. Şi nu se mai bucură de niciun respect. Nici el, nici întreg setul de reguli pe care ar trebui să îl aducă. Şi în adunarea de mai sus, în lipsa unui stat ca garant al ordinii şi regulilor, încetăm să mai fim o ţară, un popor. Şi, fără să ne dăm seama, ne-am transformat într-o populaţie. Alcătuită din indivizi. Tot mai izolaţi, tot mai primitivi, supuşi, fiecare, propriilor reguli şi propriei vanităţi.

Şi dacă, uneori, părem că realizăm ce ni se întâmplă, ne revoltăm. Nu împotriva celor care ne-au transformat statul într-un instrument al prăduielii şi dezordinii, ci unii împotriva altora. Pentru că vinovaţii pe care îi vedem noi sunt salvatorii pe care îi văd ceilalţi. Şi viceversa. Şi poartă nume de lideri şi stindarde de partide. Dar şi unii şi ceilalţi uităm că acolo, printre cei în numele cărora ne războim unii cu alţi nu există izbăvitori, nici lideri providenţiali. Doar o şleahtă de gunoaie, felurit colorată, care au luat statul acela, care era al nostru, şi ne făcea să ne numim popor şi ţară şi l-au transformat în ceva al lor. Ceva jegos şi urât mirositor.

P.S. Nici nu putea fi ceva mai potrivit decât să îl reascultăm pe Octavian Paler. Mulţumesc, Cella.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FeB215_WAtI]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

53 Comments

  1. mare pacat ca ceea ce ai postat e adevarat si mai ales ca ni se intampla noua:(
    as vrea sa dau si la ai mei un forward cu postu’ asta,se poate ?…bineinteles,citand sursa.

  2. Spike, o minune de catel
    De cind ma stiu, desi pe vremea comunismului era privit si dezavuat ca obicei burghez, am avut meru in casa cite un catel ca animal de companie, mereu pekinez.
    Acum am doi, o catelusa care a imbatrinit saracuta, are 15 ani si pe care trebuie s-o transportam noi si o zvirluga de catel, Spike, extraordinar de jucaus si de departe cel mai inteligent catel pe care l-am avut de-a lungul timpului.
    Faptul ca de cind avea doar trei saptamini, am avut in permanenta grija de el si ca prin natura faptelor rostuite de Dumnezeu, ne petrecem tot timpul impreuna, a creat intre noi o legatura speciala in care ‘mnealui vede in mine si mama si tata si frate si companion de joaca.
    In programul nostru zilnic diminetile sint dedicate computerului la care scriu, fapt care ma tine departe de noutatile prezentate de buletinele informative prezentate de posturile tv.
    Fiind totusi pasionat si amuzat de circul politic de la noi din tara m-am gindit sa ma folosesc de inteligenta micului meu tovaras de viata si sa-l invat (deoarece televizorul este in alta camera) sa ma anunte cind pe ecran apare vreo personalitate politica dimboviteana.
    Numai ca rezultatele acestui exercitiu mi-au intrecut cu mult asteptarile.
    Amicul meu, nu numai ca recunoaste personajele respective, dar reactioneaza diferit la vederea lor.
    Astfel, atunci cind la televizor apare Tariceanu, Spike se repede disperat la castronul cu mincare si latra furios in apararea oaselor ce asteapta cuminti sa fie mincate.
    Atunci cind vine la mine in camera si incepe sa se invirta cu viteza incercind sa se muste de coada stiu ca la televizor este recital Mircea Geoana.
    Probleme mari am insa in momentul aparitiei lui Vadim Tudor, moment in care Spike incepe sa latre ca un apucat, cu spume la gura, motiv de cearta cu vecinii. Nu se potoleste decit daca ii dau ceai de tei sau, atunci cind discursul lui Vadim devine apocaliptic, un sfert de pastila de Distonocalm.
    Dar cel mai mult ii place de Elena Udrea, sint momentele lui de relaxare cind, dupa ce latra vesel de vreo doua-trei ori, dind fericit din codita, se aseaza apoi pe posterior si incepe sa-si faca toaleta organelor intime cu limbuta pina cind isi genereaza (rog sa fiu scuzat!) o frumusete de erectie adolescentina.
    La Patapievici si Avramescu, desi de regula isi face necesitatile afara, vine linga mine si dupa ce isi ridica piciorusul, uda la radacina scaunul pe care stau la computer.
    Preferatul lui este insa Emil Boc, la care dupa ce casca de citeva ori, da cu labuta in telecomanda, stinge televizorul si se pune pe un sforait de il aud din cealalta camera.
    Ion Iliescu ii genereaza o stare de melancolie blegoasa din care isi revine numai la aparitia Elenei Udrea.
    La Elena Basescu, vine linga mine, se ridica pe piciorusele din spate si latra bilbiit.
    Mai grav este insa cu tatal Elenei pe care cind il vede si il aude vorbind, isi baga brusc coada intre picioare, incepe sa schelalaie a frica si prevestiri rele, o ia la fuga si nu se opreste decit la mine in brate, unde asteapta protectie si mingiiere.
    Aparitia lui Stolojan il detremina sa vina linga mine, sa scrisneasca din dinti si sa miirie infundat.
    In timp ce la Adriean Videanu latra a paguba, aparitia lui Marean Vanghelie consfiinteste numarul lui de excelenta in care, in loc sa latre, miauna.
    In acelasi registru se inscrie si metamorfoza de geniu suferita in cazul lui Jiji Becali, moment in care vecinul de jos sa suna si ma intreaba daca mi-am cumparat cumva ciine ciobanesc mioritic.
    Deocamdata acestea sint VIP-urile politichiei noastre care-l intereseaza si stirnesc pe Spike, catelul minune.
    Asteptam amindoi cu nerabdare rezultatul alegerilor din SUA, pentru a putea trece la faza superioara a acestrui program de instruire, si anume tarimul politicii externe.

  3. Da,asa e,nici eu nu mai cred in clisee de genul „sta-n puterea noastra sa facem ceva” si devin din ce in ce mai frustrat pe tema asta.
    Partea proasta e ca „astia” traiesc fara nicio apasare-n lumea lor,comportamentul lor li se pare ca fiind ok,atitudinea de „cine mi-s io futu-ma-n cur” e potrivita ca o manusa pentru ei.
    Ajungi sa te „izolezi” in cercul tau,din care,cu indulgenta fac parte o mana de oameni care gandesc,actioneaza si reactioneaza ca tine.
    Nu poti spera decat la „mai bine”

    Trist.
    Merci,am dat-o mai departe in cercul meu izolat.

  4. Mordechai: adevar grait-ai cand spusesi ca ni se intampla intotdeauna ceea ce meritam. De ce sa meritam ceva mai bun? Suntem noi mai buni decat ei? Facem noi mai mult bine decat ei? Deosebirea dintre ei si noi este ca ei au puterea. Cand Bill Clinton a fost intrebat de ziaristi: de ce, domne’, ai murdarit-o pe Monica, el nu s-a scuzat. A spus senin: „Because I could”.
    Chiar şi cele mai crude si chinuitoare experiente care ne-ar fi date sa le traim pe lumea asta, sunt pline de indurare prin comparatie cu ceea ce am merita in fapt. Misterul e la Dumnezeu: El da soare si peste cei buni si peste cei rai.

  5. http://www.youtube.com/watch?v=FeB215_WAtI&feature=related
    pe peretele de vest scrie : să-mi iau medicamentul de gîndit TOTDEAUNA pozitiv
    pe peretele de est scrie: să-mi pun zîmbetul zilnic şi cînd dorm
    pe peretele nord scrie : să fac sport şi să mă hrănesc naturist
    în „casa mea”,patriamea(aranjată , obigatoriu fengŞUI) pe peretele de sud , nu scrie nimic … am desenat o fereastră ( poate unde-s Llosa şi Marquez rătăciţi printre oalele deja sparte )
    stau , doar stau , mă rog ( ? ) … am desenat-o dar … cred că h-abar n-am să o mai şi deschid

  6. @ T de la Timişoara
    Asta ni se întâmple. Unii ne retragem înlăuntrul nostru, devenind autentici hikikomori, rupţi de lume. Refuzând legătura cu o lume de care ne e silă.
    Alţii, ca cei din exemplele de mai sus, încep să îşi altoiască singuri microuniversul după mintea şi putirinţa lor: cu parul.

    @ Ana
    Nu cunosc zicerea aceea a lui Clinton. Nu ştiu dacă suntem mai buni ori mai răi decât ei. Mai ştim noi ce e cu adevărat bine şi rău ? Unde e nordul şi încotro miazăzi?
    Iar dacă dânşii au puterea e doar pentru că noi le-o îngăduim.

  7. Ce greu e să accepţi realitatea când o vezi atât de bine ilustrată. Aş vrea să pot să spun că nu ai dreptate, dar nu-mi găsesc argumente.

    Părerea mea este că asistăm în ultimii ani la o disoluţie a autorităţii statului, aşa cum a mai fost pe vremea CDR. Cel puţin eu aşa percep lucrurile. Dar, ce ne miră când ministrul Internelor este exponent al unor grupuri de interese interlope. Peste tot se aplică legea junglei, iar cine poate scapă. Şi, de obicei, puterea banului e mai presus de cea a legii.
    Mai trist este, însă, că noi am devenit primejdii pentru noi. Că ne complacem să trăim în mocirlă, ne adâncim tot mai mult în ea. Nu mai avem repere, nu mai avem valori. Suntem atât de individualişti, atât de răi, încât am uitat să ne iubim aproapele. Bunul a devenit rău, iar răul bun.

    Măi, ce m-ai întristat pe ziua de azi…

  8. @Mordechai: am ascultat fragmentul cu Paler de cateva ori. Mersi fain
    @Satmareanca: Autoritatea „diluata” a fost si pe vremea CDR si pe vremea PDSR/PSD. Doar ca nu se vorbea poate atat de mult. Si nu erau nici bloguri.

  9. @ Crina
    Habar nu am când. Habar nu am. Când vom schimba câte ceva.

    @ Itzic
    Cellei avem a-i mulţumi pentru film. Disoluţia statului e de ani buni un proces neîntrerupt. Nu l-au inventat ăştia de acum. Ei doar au încurajat asta şi au dat o nouă viteză. Derapajele de comportament ale zeusului ori fiţele de paţachină ale soaţei tăricene, căreia trebuie să i se presteze buletinul la domiciliu şi câte şi mai câte sunt semne că orice inhibiţie a dispărut. Spuneam mai sus ca îi vânăm pe unii şi aplaudăm pe alţii. De parcă ar exista vreo diferenţă.

  10. @ Itzic
    A fost la un moment dat o perioadă în care lucrurile păreau că se aşează pe făgaşul normal. Şi ştiu ce spun. Când lucrezi în presă atâţia ani, în toate regimurile, vezi lucrurile mai de aproape. Inclusiv cele nespuse, din varii motive. Cel puţin, la mine în sat asta e situaţia. Nu pretind să ştiu tot ce se întâmplă în ţară. Dar Mordechai a zis bine, ăştia au dat o nouă viteză…

    @ Mordechai
    Atâta vreme cât nu abandonăm toţi mai e o speranţă 🙂

  11. Tocmai vin de pe blogu’ lui Ciutacu. Si acolo e un link catre blogul lui Ioska unde este un mic fragment din filmul de care scriau azi in CANCAN. Nu stiu daca in film e vorba de cine se spune pe acolo. Oricum mi se pare de rahat din doua motive:
    1. ca a ajuns la suprafata.
    2. ca a facut asa ceva, adica fara sa belesti ochii unde si cu cine si ce mai este prin masina. Telefon, camera, samd.
    Mi se pare de rahat…

  12. Am discutat şi noi aici despre asta. La un alt post.
    Nu ştiu cine a filmat. Nu ştim de ce a filmat. Nici cine şi de ce a dat drumul chestiei. Şi mai ales nu ştim cine e în film. Ştim cine ni se spune că e.
    Iar eu mai ştiu şi că e o mizerie dacă astea sunt argumentele în politica noastră. Mă refer şi la ce e în film şi la difuzarea lui.

  13. dimineata mi-a stricat-o crina cu articolul ei si uite ca nu stiu la ce nivel de pesimism se referea onorabilul domn dar am atins o cota sub zero.dureros este ca parca traim (sau cel putin eu )intr-o romanie care e a mea dar ireala,nu se armonizeaza deloc cu realitatea si am un profund sentiment de dezorientare .ma simt complet defazat si total neputincios .
    de ce atat de multa lume stie ce nu e bine,si de ce dvs toti cu abilitatile intelectuale pe care le intuesc si noi oameni simpli dar echilibrati (si santem destui )nu reusim sa contrabalansam lucrurile ?ce ne lipseste?.cum de ajungem in ipostaza de perdant perpetuu?un om este in situatia ingrata de a fi singurul sinistrat intr-un judet si nu se misca nici un deget indiferent de cate demersuri s-au facut?de ce este atat de actuala expunerea din tema? de ce mai santem si traim in romania asta care parca nu mai e a nimanui?la dracu cu toate parca avea dreptate totusi idiotul ala cu harta…..

  14. Convingerea me ferma, este ca Nu ni se intampla ce MERITAM.
    Poporul romanilor merita mai mult.
    Un popor care a supravietuit aici, sedentar, cel putin 2000 de ani, merita mai mult. Am fost romani sub unguri, sub austrieci, sub greci, turci, francezi, rusi si anglo-saxoni.
    Unltmii 20 de ani au adus in fata niste scursuri sociale (ca in exemplele anterioare) de cele mai multe ori de alta etnie decat a mea (etnie sprijinita sa fie in fata DIN AFARA) care se comporta ca atare.

    Aici se potriveste bancul cu iepurasul care-si face unghiile in poienita.

    Chestia cu „din afara” o exmplific cu o intamplare reala.
    Cautam in urma cu vreo doi ani un material despre preistoria romaneasca scris intr-o limba de circulatie universala. Nu am gasit. In sichimb am gasit mai multe istorii si prezentari ale romilor (ca niste sfintisori) in toate limbile pamantului. Cand am intrebat „de ce”, mis-a rspuns ca fonfurile vin cu dedicatie de afara.

  15. Boss, te citez:”cineva spunea că ni se întâmplă, întotdeauna, exact ceea ce merităm.”Nici eu nu sunt de acord.Dar nici nu facem nimic sa schimbam ceva.Miorita e o balada cu simtire,dar e daunatoare.Si nici faza cu „pestele de la cap incepe sa miroasa”nu e valabila.Daca nu faci ordine la tine in ograda,nu cere nici la altii.Toti suntem vinovati,doar asistam,comentam…si atat.
    Solutii exista.

  16. @ marius
    Am văzut de ieri articolul Crinei. Şi, după cum vezi, sunt oameni care fac câte ceva. Adică ceea ce le e în putinţă. În cazul de faţă, Crina face ceea ce trebuie să facă un gazetar: vorbeşte despre o problemă atunci când ceilalţi tac.
    Ce putem face? În general, cred că ceea ce putem face fiecare dintre noi e să ne facem treaba ca lumea. Fiecare la locul său. Ăsta poate fi un bun început.
    În cazul ăsta particular… mă gândesc să vorbesc cu Crina şi să luăm datele oamenilor ălora. Şi dacă tot e vorba de schimbat ceva… haideţi să începem de aici: să schimbăm destinul oamenilor aceia. Şi să punem mână de la mână încercând să îi ajutăm. Cum şi cât putem. Cu ajutorul vostru asta se poate întâmpla.
    Putem face măcar atât ? Dacă reuşim asta apoi putem vorbi şi despre mutarea munţilor.

    @geomarz
    Şi eu sunt absolut convins că merităm mult mai mult. Argumentele mele sunt, totuşi, altele. Nu cred că simplul fapt că am supravieţuit ( iar istoria spune şi cum… şi asta, nu de puţine ori, nu e foarte onorabil). Nu au decât să mă înjure liicenii şi alţii cărora le pute, dar eu spun că primul nostru argument este Eminescu !
    Dar imediat după ce spun asta văd ce i se întâmplă azi lui Fănuş şi… tac.

    @aciddu
    Ceea ce spui tu e mai degrabă o întrebare.

    @c
    Vezi ce i-am răspuns lui Geomarz.Şi ai să vezi că îţi dau dreptate.

  17. Da, categoric, M, dar… CÂTI seniori ca Paler ar trebui?!… of, of si iarasi of!!!

    Sar de la capra la varza, cu scuzele de rigoare… Citeam zilele-astea un articol despre lipsa din ce în ce mai acuta de medici francezi pe cap de locuitor si iata ce-am aflat:”En attendant, le recours à des médecins étrangers est la solution qui est le plus souvent privilégiée. Ainsi 40 % des anesthésistes installés l’an passé, 20 % des pédiatres et 17 % des chirurgiens viennent de l’Union européenne, principalement de Roumanie.”

    O duminica relaxanta, o saptamâna dupa planul si placul tau!

    P.S. regret ca nu dispun de mai mult timp pentru a-ti „rasfoi” tot super-blogul… Bonne continuation!

  18. @ Mordechai
    Supravietuirea este unul dintre motive.
    Eminescu si alti oameni de cultura de talie, fac parte din aceasta supravietuire….
    Modalitatea de supravituire …. ma duce cu gandul la un tablui „Haman implorand iertare Esterei”….
    La asta va referiti ?!
    Si ma mai duce gandul la ultimii locuitori autohtoni ai uneia dintre insulele Caraibe, care s-au sinucis in masa (asa spune legenda) dupa ce au realizat ca nu se vor mai putea elibera de cotropitorii de peste mari…

  19. @ Melanie
    Ca să îţi răspund: unul singur şi ne-ar fi de ajuns. De l-am asculta. Şi de i-am şti urma povaţa.
    Sigur e bine că putem furniza medici pentru piaţa franceză. Până la urmă e singurul export consistent pe care îl reuşim de vreme bună: acela de forţăde muncă. Fie că e vorba de specialişti ori de muncitori. Şi atunci, mai mult ca oricând, ar trebui să ne uităm spre starea învăţământului românesc. Mai spun şi că sănătos este să exporţi ce îţi prisoseşte doar.
    În fine, vizita domnului Adams şi în egală măsură cea a lui Al di Meola sau, dacă vrei, Cohen … nu mi-au schimbat în niciun fel rostul. Nici viaţa. Sigur… e bine că mari artişti ajung tot mai des pe aici. E îmbucurător. Dar asta înseamnă mai ales că există parale pentru onorariile lor.
    Poate ceva se va schimba pentru noi mai ales atunci când vom auzi despre artişti români concertând pe afară (şi alţii, nu doar Angela Gheorghiu). Şi mai puţin despre artişti români care expun trăznăi pe nu ştiu unde.
    Pe scurt dacă participăm la schimbul de valori culturale … e doar un semn de normalitate.

    @geomarz
    Supravieţiuirea e importantă. E şi suficientă ? Brâncoveanu ar fi putut răspunde.

  20. Supravietuirea este conditie „sine qua non”. La Romani, supravietuirea a dat in timp fenomene ca Brancoveanu, Stefan cel Mare, Eminescu, Fanus Neagu, Carol Pop de Satmary, Bracusi, Octav Bancila, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Marcel Chirnoaga, Sabin Balasa, prof Moisil, Henri Conada, Dan Barbilian, fiz. Nicolaescu (contemporan care a pus la punct teoria prin care s-a ajuns la ecranele TV extrapalte), mat Zbaganu (contemporan, nume de referinta in teoria probabilitatilor), Stefan Iordache, eu, dumneata (vezi, ca nu sunt elitist) si copiii nostri formati de mine si de dumneata….

    Si l-a mai dat si pe Arghezi care a scris:
    „Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,
    Decat un nume adunat pe-o carte.
    Tu pune-o cu credinta capatai,
    Ea e hrisovul vostru cel dintai
    A tinerilor cu saricile pline
    De osemintele varsate-n mine…”

    Cred ca toate se leaga unele de altele…

  21. Prietene, fie. Dacă despre supravieţuire vrei să vorbim… fie.
    Nu întâmplător l-am ales pe Brâncoveanu. Erau vremuri când se mai găseau şi din cei care puneau supravieţuirea neamului mai presus de supravieţuirea lor ca indivizi.
    Azi lucrururile sunt exact pe dos.
    Cât priveşte referirea la mine şi menţiunea că nu eşti elitist… mă tem că nu o înţeleg. Sau mă fac că nu.

  22. @ M
    Oare sa nu fi scris eu cum trebuie gluma ??!!
    Daca-i asa, scuze…. !!!
    Am in permanenta sentimentul ca pot fi egalul (nu superior, nu inferior) oricui, cel putin din punct de vedere teoretic…
    Am intalnit si insi care nu erau de acord.

  23. @ MM
    Pe la sfarsitul liceului am citit, cu destul de mare greutate o mica placheta de vreo 100-150 de paginute. Se numea „Teoria sistemelor” si era scrisa de unul Bertalamffy. Am dus-o la capat si am si tinut-o minte prntru totdeauna.
    Principiul sistemelor se aplica absolut la orice. Fiinta vie sau sitem social sau sistem solar sau mai stiu eu ce.
    Societatea, gandita ca sistem, are, uneori, nevoie de sacrificarea unor indivizi…
    Prin 1940, era in voga teoria ca, pentru interesele societatilor este voie sa se sacrifice constient, vieti oemensti (in scop nobil, care va sa zica). Hitler le-a sacrificat pe unele dintre ele in lagare iar peste ocean, ceilalti, prin puscarii si spitale de psihiatrie.
    Tipurile de experiente practicate, au fost ACELASI.

  24. Multumesc, M… raspunsul tau e logic, are sens… am aflat despre starea învatamântului românesc actual, dar nu ma pronuntz de la 2000kms…

    de-acord cu tot, iar fraza:”Pe scurt dacă participăm la schimbul de valori culturale … e doar un semn de normalitate.” e atît de-adevarata… Ma gândeam la Brâncusi, Cioran, Elvire Popesco, Ionesco care au fost atât de profund asimilati de cultura franceza, ca nimeni nu stie ca erau initzial… români!!! Idem pentru cuplul Angela G.-Roberto Alagna…

  25. @ geomarz
    N-am citit cărţulia cu pricina. Iar despre teoria necesităţii sacrificiului am tot auzit vorbindu-se.

    @Melanie
    Îl poţi adăuga şi pe Panait Istrati pe listă. Că poate măcar prin Franţa îşi mai aminteşte cineva de el.

  26. @geomarz: sacrificiul in scop nobil ma face sa ma gandesc intr-un fel la Raskolnikov.

    Lucruri citite, vazute si simtite care-i fac pe socialistul, mizantropul, anarhistul si pe toti ceilalti din mine sa nu convientuiasca in liniste si pace.

    Eu nu inteleg (multe nu inteleg de fapt): cum imi pot confirma o ipoteza cum ar fi cea care spune ca „poporul roman nu isi merita soarta” cand am impresia ca totusi el si-o construieste ?

    Nu-s Durkheim, nu-mi pot explica totul prin influente exterioare societatii si nici prin relatii de cauzalitate. Daca as face asta…

  27. REGIMUL BASESCU, UMBRELA PENTRU TERORISTII ISLAMICI
Scandalul ICR este o farsa fara precedent. Sa pus pe piciore un scenariu care creiaza impresia unei dezbateri democratice.Senatul intervine pentru a da validitate nemultumirii majoritatii intelectualitatii fata de clanul Patapievici.Dar toata vanjzoleala este mentinuta la suprafata, pentru a nu pune in pericol un sistem abuziv si corupt. Cand valurile devin mai periculoase pentru vasul prezidential, “serviciile” intevin in forta pantru a linistii apele. Linstea este atat de adanca ,incat nimeni nu indraznesre, nici macar in soapta, sa atinga problemele reale a scandalului ICR. Media este pentru moment tinuta in frau, dar adevarul nu va putea ascuns multa vreme. Clanul de la putere joaca pentru timp ,crezand ca o minune il va salva de la pierire. Dar cand scandalul expozitiei ICR,de la New York intra in atentia editorialului de la statiunea tv AL-JAZEERA si incepe sa faca deliciul mediei arabe, un urias scandal international, se intrevede la orizont. In curand Presedintele Basescu trebue sa explice intregii lumi civilizate cum a fost posibil ca o institutie oficiala a statului Roman sa organizeze si sa sponsorizeze o expozitie antisemita de o salbaticie si o agresivitate fara precedent. Dansul trebue sa explice aliatilor cum a fost posibil ca diplomatia si serviciile speciale, sa dea zprijin logistic si moral unei expozitii RADICAL ISLAMICE In New York. In cele din urma va fi obligat sa ceara scuze Romanilor, ca a pus un “grup de interese”, inaintea intereselor si imaginii tarii.
Conspiratia tacerii incearca sa acopere urmatoarele;
Expozitia “Freedom for Lazy people’” nu a fost o expozitie romaneasca ci una araba.Autorul delirului antisemit se numeste OMAR MARWAN AMBAKI, nascut in Bagdad., Este cetatean irakian si are legaturi cu cercurile iraniene. (Artistii romani au fost numai decorul si diversiunea) Ca raspuns si revansa pentru caricatirile despre Mohamed dint-un ziar danez,care au pus pe foc intreaga lume araba, Teheranul a organizat o uriasa competitie de cartoonuri antisemite.Aceste cartoonuri nu numai neaga holocaustul ci instiga la un nou genocid impotriva poporului evreu. (1100 participanti, 67 tari, premiu1 de 24000$ a fost acordat unui artist din Romania)
Blasfemiile cele mai oribile, au fost prezentate intr-o expozitie intens mediatizata de propaganda islamica .Nu mica a fost surpriza mea cand am observat in albumul comemorativ, lucrari aproape similare,atat ca subiect cat si stilistica cu lucrarile din expozitia din NewYork. Concluzia uluitoare este ca ideologia plina de ura a unor mullahi a fost tranferata de la Teheran la New York via Bucuresti.
De si expozitia si-a inchis portile, prin geamurile Galeriei Romane (peretii nu au fost vopsiti )se poate distinge din strada ,o lucrare urisa care se intinde pe un perete intreg.Sunt pictate (oarecum stangaci,ca intr-un cartun) doua menore ,simbolul sacru al poporulu evreu si stema oficiala a Israelului. Pe menora din stanga este manjit cu rosu sangerand, cuvantul fuck iar pe menora din dreapta la fiecare nivel unde se pun lumanarile, cu acelasi rosu este manjit semnul dolarului.Simbolistica este simpla si poate fi inteleasa de orice antisemit din orice parte a globului. In parte opusa a galeriei atrage atentia un rabin cu palarie care are tatuat pe umar semnul SS. Nu departe putem vedea un evreu religios cu perciuni care se impreuneaza cu un elefant. Peretele central desvaluie lucrarea “Patriahii se pregatesc de sex”,care prin marime si abjectie concureaza cu lucrarea “Desecrarea Menorelor” Aici asistam la un scimb de simboluri,Moise ofera lui David steaua primind in scamb un falus.(in albumul expozitiei iraniene se gaseste o lucrare absolut similara) Mentionez ca inca sase lucrari se bucura de acelas stil si de aceeasi incarcatura de ura . Pentru ca in tara se discuta la infinit despre poneiul roz cu zvastica (o diversiune ordinara) sper ca orice om cu bun simt sa realzeze enormitarea celor petrecute in metropola americana. Ingrozit de cele cele vazute am anuntat imediat Politia si FBI .Cei care isi inchipuie ca au scapat si cazul este incheiat se inseala amarnic. Scandalul I CR abia acum incepe.
Expozitia islamica care a avut loc la ICR ,New York este o bomba propagandistica care aluat autoritatile prin surprindere.Ele incep sa puna cartile inpreuna si raspunsul va fi pe masura.Prima victima colaterala
este regimul de la Bucuresti care a devenit constient sau nu partenerul teroristilor.
ROBERT HORVATH New York

  28.  CEUSESCU,BASESCU SI INVERS.  

     Revenirea studentilor palestinieni in Romania la invitatia presedintelui   Basescu, certifica aderarea tarii la sfera de influenta a lumii arabe.  Ea va duce la creierea unor noi celule AL QUEDA si intarirea organizatiile teroriste din Romania
       Pentru ca primele atacuri asupra Vestului sunt asteptate in curand ,nu ramane decat revocarea invitatiei. Acest lucru este ateptat sa se intample prin colaborarea serviciului romanesc ,cu cele aliate. Nu ramane decat repetarea unui scenariu cunoscut si executat cu succes in 1989.(Singura diferenta este ca de data aceasta rusii sunt inlocuiti cu israelielienii.)                                 
    Merita sa amintesc cateva din activitatile tipice ale „studentilor” care primesc sprijin material si logistic in Romania:                       
    • 1984 – Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, student palestinian cu cetatenie iordaniana, l-a impuscat mortal pe diplomatul iordanian Azmi Al-Mufti. Al-Hersh era membru al Organizatiei Abu Nidal (OAN), iar arma si munitia ii fusesera furnizate de Mustafa Said Hasan Al-Khardali, un alt membru OAN.
    • 1985 – o masina-capcana a explodat la Universitatea Politehnica Bucuresti, in cartierul Grozavesti, provocind moartea a doi ofiteri USLA. Atentatul a fost revendicat de organizatia Fratii Musulmani si a implicat patru membri ai acesteia: irakienii Hassan Adil Al-Ali si Tarek Awad, sirianul Haytham Rahmeh, poreclit “Doctorul”, si iordanianul Ibrahim Ali Ahmad Dawood.
    •• 1996 – Ali Safwan Mohsen,student, membru Hezbollah, a fost depistat in Romania de ofiterii BA. Acesta a facut parte din grupul de comando implicat in deturnarea avionului TWA care lega Atena de Roma, in 1995.
    • 1998 – o bomba artizanala a fost descoperita sub Podul Izvor din Bucuresti, cu putin timp inainte de Ziua Nationala. Atentatul nu a fost revendicat.
    • 2000 – o bomba artizanala a fost descoperita la Craiova, in WC-ul unui vagon CFR. Aceasta a fost dezamorsata cu 15 minute inainte de momentul exploziei. Este primul atentat cu bomba din istoria CFR.Sunt banuiti studenti arabi.
    Aparitia unei unei coloane arabe intr-o regiune plina de instabilitate a Marii Negre este inacceptabila.                                           
    Doctrina americana este clara.Cei care se aliaza sau sponsoreaza terorismul sunt terroristi. Vizita in Siria la doua zile inainte de atacul american asupra bazelor de terosti,arata cu cine se aliaza Basescu. Indiferenta fata de profanarea mormintelor evreiesti, a aratat lumii civilizate….. cine este Basescu. Sponsorizarea unei expozitii, Al Queda la ICR ,New York realizata de un student arab Omar Marvan Abaki arata….. pana unde poate ajunge presedintele. Desecrarea unor menore, simbol sacru al credintei evreiesti ,avind la colt de strada Anti Defamation League (la zece saptamani de la inchidederea oficiala), intr-un oras cu trei milioane de evrei ,descopera insa un extremist periculos,departe de normele lumii civilizate. Atragand animozitatea occidentului,din ce in ce mai izolat, acestuia nu-i ramane decat sa se pregateasca pentru  vizita (nu de mult confirmata) in Iran. Concidenta face ca aceasta sa fie si ultima vizita oficiala, a lui Nicolae Ceausescu. Sa-i uram deci drum bun.
    Robert Horvath  New York

  29. SERVICIILE OCCIDENTALE PREGATESC DEBARCAREA LUI BASESCU
    SIRIA, PALESTINA, PALESTINA, BALCON.
    Presedintele Basescu a hotarat sa lase expozitia AL-QUEDA de la ICR,New York deschisa pana la sfarsitul mandatului. Desecrarea menorelor continua, de si expozitia trebuia sa fie inchisa la 15 August. Lucrarea uriasa pe un perete intreg, in care pe simbolul sacru al evreilor sa manjit cu sange, cuvantul Fuck ,poate fi vazuta zilnic prin geamul galeriei Romania,si de lucratorii celei mai puternice organizatii evreiesti din lume Anti Defamation League.Stiu ca este greu de crezui, dar sediul acestei institutii se afla la doua minute,in colt cu cladirea ICR. Cenzura din tara a reusit sa ascunda ca mana blasfemiilor este arabul OMAR MARWAN AMBAKI ,artistii romani fiind doar decorul si diversiunea. Aceasta lovitura fara precedent a propagandei extremiste a dus la deschiderea unei anchete, descinderea politiei,presiuni politice,si mai curand innoaptea de 31 octombrie o unitate specializata in”Hate Crime” a luat noi probe. Se parea ca nimeni si nimic nu poate sa infrange dorinta lui Basescu, de a face placerea noilor prieteni arabi .Dar profanarea mormintelor de la cimitirul din Bucuresti a creiat peste noapte o situatie noua, absolut exploziva.Se profileaza un scandal international care va duce nu numai la inchiderea expozitiei ci si a presedintelui Deocamdata.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...