Parcare

Prima dată am avut de a face cu el acum doi ani. Mă aştepta cuminte lângă maşină. Maşina mea. Cuminte e un fel de a spune. Era un pachet de draci. M-am apropiat de maşină şi l-am întrebat pe cine aşteaptă. „Pe nesimţitu’ cu maşina asta.”- mi-a răspuns cu glas plin de ură privind de jur împrejur. I-am spus ca e maşina mea. Asta parcă l-a mai domolit. Nişte mulţi centimetri, nişte multe chile în plus. Aşa, la prima vedere, s-ar zice că am o statură impozantă.

Mi-a explicat ceva mai aşezat că e locul lui de parcare. I-am explicat, la fel de aşezat, că mi se rupe. Adică de unde până unde e locul lui ? El mi-a răspuns că stă la scara de alături. I-am arătat că eu stau chiar la scara aia. Adică exact acolo. A schimbat argumentul. Că el parchează mereu acolo.  Nu îl puteam contrazice. I-am spus că eu parchez unde găsesc loc liber. Până la urmă am căzut de acord că e locul lui şi nu o să se mai întâmple.  Nu-mi plac scandalurile.

Două săptămâni mai târziu era tot în faţa blocului. Pe locul lui de parcare. Îl blocase cineva. Şi înjura de zor. Că trebuie să ajungă de urgenţă să vorbească nu ştiu cu cine. Că nu-şi plătise întreţinerea şi-l dădeau în judecată.

Peste vreo lună pe locul acela de parcare apăruse pictat, cu litere mari, albe, de-o şchioapă, numărul său de înmatriculare.

Acum un an, pe bordură, în dreptul aceluiaşi loc de parcare a apărut şi o plăcuţa veche de înmatriculare. Sau ceva care semăna cu una. Tot numărul de înmatriculare al daciei lui. Apoi, în capătul dinspre stradă al locului de parcare au apărut doi ţăruşi metalici din care plecau două bucăţi de lanţ, legate cu un lăcăţel. După aceea, acum vreo juma’ de an, tot locul de parcare a fost vopsit în galben, iar numărul pictat cu negru, mare, peste pata galbenă care împodobea strada. Pentru că, de fapt, locul de parcare e prima bandă a străzii din faţa blocului.

Acum o săptămână a pavoazat bordura din dreptul locului său de parcare cu gresie. Iar peste galbenul de mai devreme a pictat tot felul de floricele.

Azi dimineaţă era legat de lanţurile cu care îşi împrejmuise locul. Urla ca din gură de şarpe. Veniseră de la primărie să-i scoată ţăruşii şi să cureţe locul. Ce ţară, domnule ! Nu mai e niciun respect pentru proprietate.