Socotesc eu că e oportun să republic acest fragment dintr-un text mai vechi. Şi-l public.
Avem complexe fata de propria noastra istorie. Mi se repeta la nesfarsit ca nemtii ne-ar dispretui pentru ca i-am tradat in cel de -al doilea razboi mondial. Cum i-om fi tradat nu stiu. Si nu stiu ce loialitate ar fi trebuit sa le datoram dupa ce prin dictatul de la Viena tocmai ne hacuisera tara. Si, in general, cam ce loialitate ii puteam datora noi unuia ca Hitler. Din aceste complexe ni se nasc altele: complexele fata de ceilalti, fata de vest.
Ii admir pe Bratieni. Si pe Stefan cel Mare. Si pe Eminescu sau Titu Maiorescu. Sau pe Iorga. Dar le stiu si cusururile. Si stiu unde trebuie sa inceteze raportarea la ei. Sau cred ca stiu. Si uneori ma intreb cum ar fi daca Eminescu ar trai azi. Ar fi pedist? Sau taranist ( urmasii conservatorilor, deh). Stefan cel Mare ar fi dinamovist? Ultras?
Cioran microbist? Ce ar gandi Enescu despre manele? Si punandu-mi aceste intrebari cretine realizez ca destinul ne aseaza pe fiecare in timpul care ni se cuvine. Pe Eminescu in timpul lui Maiorescu si Carol I. Pe noi in timpul lui Basescu si… Liiceanu.
Atitudinea schimbatoare fata de propriul trecut ne face sa ne confundam cu o constanta dilema identitara. Pentru ca nu stim sau nu vrem sa ne evaluam corect si onest istoria devenim teribil de vulnerabili, mimetici, incercand sa ne alcatuim nu doar prezentul, dar si trecutul prin imitatie, masluindu-l ori retusandu-l pentru a se potrivi calapodului zilei. In epoca lui Eminescu neaosismul ( promovat de Aron Pumnul) se confrunta cu frantuzismul, cu un cosmoplitanism bizar care amesteca de-a valma marochinuri levantine si stofe englezesti. Am fost francofoni si francofili, apoi germanofili si imediat dupa aceea americanofili impatimiti pentru ca mai apoi sa devenim rusofili fortat. Acum redevenim americanofili fastfoodisti si anglofoni agramatisti. Si musai rusofobi. Si ne rescriem istoria altor veacuri dupa calapodul corectitudinii politice contemporane. Ne alungam eroii prea neaosi, lipsiti de substanta cosmopolita, din cartile de istorie, pentru a-i inlocui cu altii, alcatuiti in graba dupa canonul noilor stapani. Noilor stapani…
Pentru ca intotdeauna neamul acesta s-a aflat in cautare de stapani. Stapani din afara. Ce pilda mai buna vreti decat exemplul miscarii legionare, „apostolii nationalismului” , marii iubitori de „neam si tara”? Care isi facusera un tel din inchinarea supusa fata de Hitler cel care taiase halci din „neam si tara”!
Perioada comunista a evoluat, paradoxal, de la „internationalismul proletar” la un nationalismul ceausist, aberant, izolationist. Epoca aceea a fost la fel de fecunda in rescrierea istoriei, la fel de fecunda ca cea actuala. Figurile istorice erau spoite, intrau ori ieseau din cartea de istorie dupa cum o cereau minimele variatii ale ideologiei ori hachitele puternicilor zilei.
In sfarsit, dupa ’89 am inceput sa cautam noi modele: suedez, japonez, maghiar etc. Am devenit xenofobi in raportarea cu estul si xenofili pana peste poate in plecaciunile in fata vestului. Ne-am pocit limba si numele, ne-am rescris istoria si ne-am desfigurat eroii pentru a ne alcatui dupa chipul si asemanarea noilor stapani. Cu acelasi mimetism, cu acelasi servilism. Si tot asa cum cu veacuri in urma hamesitii zilei se ploconeau la Stambul sapand pe domn si promitand marirea haraciului in schimbul firmanului de domnie, tot asemenea facem si azi schimband Stambulul cu Washingtonul.
Iar astazi privesc o Romanie in care traiesc deopotriva romani italienizati, romani tiganiti ( mari iubitori de manea si obiceiuri nomade), romani americanizati ( cica) , romani germanizati sau , la cealalta extrem, romani ultra-romanizati din stirpea vadimiana. Vad astazi Bentley-uri parcate in fata mall-ului de unde rasuna manele nervoase, in care doamne imbracate de la Milano hapaie un kebab „cu de toate”.
Si imi dau seama ca nu e vorba de globalizare. Ci de ceva mult mai trist: lipsa de identitate.
Iar in lipsa unei autentice identitati nu vom fi nicicand respectati. Pentru ca, in ciuda stradaniei noastre de a imita tot ceea ce gasim noi demn de imitat la ceilalti, la vestici, ei nu vor gasi la noi decat maimutarite, imitate, ingrosate, amplificate, toate defectele lor.
Textul este pertinent şi extrem de actual, mulţumim de republicare….
Ţin minte că un alt tip ce s-a dorit preşedintele tuturor românilor şi-a lansat candidatura la Ruginoasa spunând, între altele, ca „istoria nu ţine de foame”…. Bineînţeles, tipul a devenit istorie, după un singur mandat.
Iar eu sper ca istoria să se repete, şi zănaticul actual să devină şi el istorie după un singur mandat…
Cu Emilică am luat o mare ţeapă. L-am votat în ’96. Pentru ca imediat după aia să-mi dau pumni în cap. Au trecut anii. Şi mai zilele trecute îl auzeam pe undeva vorbind despre una, alta. Vorbind bine. Şi mi-am amintit de ce l-am votat în ’96. Şi imediat după aceea mi-am amintit şi de ce îmi dădeam pumni în cap.
Au fost si bune, si-or sa mai fie.
http://uk.youtube.com/watch?v=4yPhBmafabs
cat despre cei ce copiaza…vor probabil sa-si completeze personalitatea.
Imitaţia are varii motivaţii. La unii e lipsa propriei firi. La alţi dorinţa de a se face acceptabili prin mimetism. La alţii e prostie curată.
sau e o demonstraţie a teoriei evoluţioniste: Omul se trage din maimuta. Si, ca atare, maimuţăreşte. Orice, oricând şi pe oricine….
Nu toţi. S-au or fi fost mai multe şi diferite maimuţe.
super
Frumos text…
Cred ca dificultatile noastre cu propria identitate provin din incapacitatea noastra de a recunoaste valoarea autentica.
De ce ne oare atat de greu sa admiram sincer pe un semen talentat, inteligent, capabil? Cred ca raspunsul e legat de sindromul caprei vecinului. Ne e mai usor sa votam un Basescu care sa dea cu capu’ in gura la toti oamenii capabili si de buna credintza din Romania, decat un Nastase care sa construiasca o Romanie moderna. Exista nervi, cum spunea Marin Sorescu. Exista prea multa frustrare. Aceasta e identitatea noastra… 🙁
Boss,identitate am avut, dar s-a diluat pana la disparitie din vina unor nevolnici care au avut ,la un moment dat,destinele noastre in maini,iar deciziile lor au fost catastrofale pt tara asta.Sentimentul de inferioritate naste nevoia de imitatie.Nici altii nu-s mai breji boss,doar ca noi defilam cu defectele noastre in plina zi,sa la vada toata lumea.
Sunt fără cuvinte. Mulţumesc, în nebunia mea aş introduce acest text în manuale…
Foarte bun textul. Fix asa e.
excelent articol. ma gîndesc (poate aiurea) la „identitate” ca o umbra. si’mi vine în minte un tablou de a lui holman hunt : the shadow of death
(ti’l trimit prin mail)
Moshe poate fi si dorinta de a fi sau a parea competitiv. In business, mai ales, poti da impresia ca esti in ton cu trendul.
Ma uitam pe bestjobs/ejobs si am observat ca 80% din anunturile publicate in sectiunile IT/internet/new media/management/etc sunt in engleza.
Dar asa este, pierdem mult si prin adopatarea ideii ca tot ce vine din Romania e fara importanta.
Jos Comunismul !
Cind stau si fac astazi inventarul, la aproape 20 de ani dupa evenimentele acelui decembrie 89, marcat pentru totdeauna de singele nevinovat al unor tineri, care in niciun caz nu cred ca si-au inchipuit vreodata ca sacrificial lor supreme va duce la generarea unei democratii marcate de o dezgustatoare batalii pentru ciolan, inventar care abunda in “dizidenti” si “luptatori anticomunisti”, nu pot sa nu-mi aduc aminte de o intimplare petrecuta in efervescenta si emulatia ce cuprinsese intreaga suflare romaneasca, imediat dupa inlaturarea dictaturii in Romania..
Dar pentru a intelege semnificatia intimplarii respective la justa ei valoare, este necesara o scurta incursiune in timp anterioara momentului povestirii cu precizarile si clarificarile de rigoare, care dau de fapt intelesul celor petrecute in acel inceput de an 1990.
In flota comerciala romana din ultimii ani ai comunismului, Comandantul navei avea ca sarcina de partid si aceea ca era in mod oficial Propagandist al B.O.B. al PCR de pe nava, functie care-l obliga la tinerea, in timpul voiajului, a orelor de invatamint politico-ideologic cu echipajul navei, conform tematicii indicate de secretarul BOB al PCR pe nava.
Deoarece singurul moment (si nu numai din aceasta cauza) in care echipajul putea fi adunat si rupt de la activitatile zilnice se petrecea in Sfinta zi de Duminica, eu, in timpul voiajului nu tineam lectiile respective, asigurindu-ma totusi ca la un eventual control echipajul macar sa cunoasca titlurile tematicii respective.
In acest sens, cu o duminica inainte de sosirea in tara, adunam echipajul si dupa ce faceam bilantul voiajului si strategia stationarii navei in tara, ii rugam sa-si noteze si titlurile respective pe care daca i-ar fi intrebat cineva sa raspunda ca le-au discutat in intilnirile periodice destinate acestei activitati.
Cu circa trei saptamini inainte de decembrie 89, intorcindu-ne dintr-un voiaj pe relatia India, a avut loc o astfel de sedinta si tocmai cind ma pregateam sa dau liber echipajului, un tovaras membru de partid a tinut sa ma apostrofeze:
-Toate bune si frumoase Domnu’ Comandant, dar n-ar fi trebuit sa si dezbatem aceste teme, ma intreba pe un ton de repros ajutorul mecanic al navei ?
– Ba da nea Ilie, dar vezi matale nu am facut acest lucru deoarece am stat cam prost cu timpul, datorita problemelor tehnice pe care le-am avut in voiaj. Da’ uite iti promit eu, si aici am intors-o putin pe gluma, ca voiajul viitor voi face doar cu dumneata personal temele respective, duminica dimineata de la ora 06.00 la ora 07.00, in santina navei.
Risete, susoteli, liber la odihna si incidentul a fost (cel putin din punctul meu de vedere) declarat incheiat.
Din punct de vedere profesional, nea Ilie al meu nu excela, le avea cam mult si cu consumul de alcool cind nu trebuia, in schimb provenea dintr-o familie cu inca sase frati, toti la fel ca el (unii chiar mai rai), mai putin unul care fusese director al Portului Constanta si apoi la Canalul Dunare-Marea Neagra, o lunga perioada de timp, calitate in care-si facuse toti fratii si nepotii navigatori si la al caror “destin” veghea neincetat, motiv pentru care nu prea aveai, in calitate de sef, spor la sanctionarea lor pentru numeroasele belele pe care le comiteau.
La sosirea in tara, am intrat cu nava in santier, pentru reparatii, evenimentele au luat intorsatura istorica cunoscuta care s-a soldat cu apogeul Tirgoviste si in prima zi in care m-am intilnit din nou cu nea Ilie, acesta tipa ca din gura de sarpe: “Jos comunimul!”.
Intrigat de aceasta metamorfoza subita a tovarasului membru PCR atit de avid de cunostintele materialist-dialectice dobindite in cadrul invatamintului politic-ideologic, l-am chemat la mine la cabina, unde a avut loc urmatorul dialog:
-Cum este nea Ilie cu “Jos comunismul”, ai uitat ca ma dojeneai partinic si in spiritual comunist al criticii si autocriticii pentru faptul ca nu tineam orele respective? Si ai mai uitat, nea Ilie, ca fratele mataluta a fost atita amar de ani director in sistemul comunist?
Raspunsul pe care mi l-a dat noul luptator anticomunist in prima instanta m-a lasat mut, apoi m-am pus pe un ris sanatos, dupa care l-am “invitat” afara din cabina:
-Pai Domnu’ Comandant, va criticam asa de ochii lumii deoarece eu eram intrutotul de acord cu Dvs si uram comunismul din tot sufletul. In ceea ce-l priveste pe fratele meu, el n-a vrut sa fie director, dar l-a chemat Gheorghiu-Dej personal la el si l-a santajat ca daca nu intra in Partidul Muncitoresc Roman si refuza sa fie director, atunci il va trimite la razboi in Coreea. Si saracu’ n-a avut ce face!
De atunci timpul a trecut si viata m-a mai pus fata in fata cu “n” situatii de acest gen si in timp ce nea Ilie al meu n-a contat ca oportunist si arivist in epoca postdecembrista, alte persoane cu activitate la virf in fosta Nomenclatura si Securitate au ajuns sa tipe de la cea mai inalta tribuna a Parlamentului Romaniei: “Jos Comunismul!”
Ne meritam din plin soarta !
nea emil a platit tribut politicii pntcd adica a merge inainte uitandu-te mult prea mult …inapoi.
inevitabil sfarsesti ptrin a-ti rupe gatul.si nu a reusit si datorita inconsistentei mesajului.
miscarea matrozului este una a unui lider orientat mult prea mult spre interior si putin spre deloc catre international fie european fie mondial.
intr-o lume a interdependentei si globalizarii ,politica strutului este politica de stat .
si mi se pare extrem de ipocrita noua teorie potrivit careia in tarisoara noastra mioritica o sa curga in curand lapte si miere .suna a hai la noi sa mancam ….nimic .
in alta ordine de idei cine nu-si cunoaste trecutul nu are viitor .nu inteleg de ce ne este rusine sau trebuie sa ne fie ,de trecutul nostru fie el mai mult sau mai putin reusit .in istoria tuturor natiunilorsi popoarelor exista pagini glorioase si perioade negre dar nu-i obliga sa se rusineze de asta .face parte din succesiunea de fapte si evenimente ce asigura o anume continuitate a existentei.
a cauta modele in alta parte este echivalent cu negarea propriei existente,a propriei culturi ,a identitatii de neam.avem si exemple negative dar si aspecte culturale si artistice,ganduri si idei filozofice,fapte politice in urma carora ne-am conturat identitatea de sine,aspiratiile si nazuintele.
santem cea ce santem si nu vom putea fi altceva decat prin noi insine.
Mi-a plăcut şi îmi place articolul, de actualitate ca de fiecare dată. Dar acum, în contextul globalizării, un apel la conştientizarea identităţii naţionale, la recuperarea ei este şi mai necesar.
Se dă vina pe globalizare că limba se stâlceşte, gândirea se remodelează, comportamentul lasă de dorit. Încet, încet se vor şterge din memoria colectivă şi din suflet veacuri de simţire, credinţă, cultură. Este un preţ plătit pentru identitatea europeană care, în principiu, se bazează pe identităţi naţionale dar, în realitate, acestea sunt strivite dacă ele nu există în formă autentică.
Kebabul ala ingrasa.
Da` ne si place sa ne facem caracterizari… E ceva campanie pe prima parca cu „calmu` la volan” si zice nenea ala acolo „nemti n-om ajunge noi…”, ori ceva de genu`, cu multa parere de rau in glas. Un soi de „Ehehe, straduiti-va sa ajungeti nemti, bai, romanilor!” Sa ma trazneasca daca mai inteleg ceva. Noi tre sa devenim ROMANI (cu â), nu nemti! Aci sta buba, am senzatia. Dar senzatiile mele sunt cam amortite la ora asta. Noapte buna! Solomonar
Frumos text. L-am copiat si l-am trimis si altor amici care nu pierd, ca mine, timpul pe bloguri. Pe undeva argumentele textului aduc idei din unele editoriale reusite ale lui Paul Everac in CRONICA ROMANA. In editorialele nereusite Everac ia, din pacate, niste falseturi vadimiste…
N-am complexe faţă de istoria neamului meu…
Doar suntem ditamai imperiul, iar gaze naturale livrăm numai cui socotim noi că merită…
Aia-i chestia, că noi n-avem nimic original, cu care să venim… Nici un „brand”, nimic.
Cum zicea şi Patapievici :
http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/11/capul-lui-patapievici-din-gura-romanilor/
Dar, de fapt, problema ar trebui pusă cu totul altfel : de ce-ar trebui neapărat să venim cu ceva, care să ne reprezinte, ca colectivitate ? Simpla reprezentare personală n-ar fi suficientă ?
Din acelaşi Pata citire : „Mântuirea este individuală”…
Ceea ce nu se reduce, neapărat, desigur, la un simplu solipsism egoist… Dar nu-i locul să intru-n amănunte.
@ Draghi Puterity
E bine spus: există nervi. E vorba şi de un mimetism nesănătos, născut din varii complexe.
@ c, Scardanelli, nraducanu, quadratus, mary_lou
De bunăseamă am avut şi avem identitate. Dar s-ar putea să nu fie suficient. Atunci când biricul globalizării uniformizatoare vine şi rade tot, identitatea are trebui să fie ceva mai mult decât un set de valori pe care le recunoaştem; ar trebui să fie setul de valori în care ne găsim sanctuar.
@ Vladimir C.
Nu de textul ăsta e nevoie în manual. Ci, cred eu, de păstrarea acelora care merită şi care sunt înlocuite cu supuraţiile „isteţilor” vremurilor noastre.
@ marius
Sunt de acord cu tine de la un capăt la celălalt. Nimic de adăugat.
@ Vania
Important e că pe Dostoievski ori pe Şostacovici nu i-au livrat la baril.
@ Marcus
O să vorbim.