Îmi amintesc că, mai demult, plimbându-mă prin Sibiu, într-o iarnă, în dreptul unei case am văzut un anunţ ciudat: Atenţie ! Cad ţurţuri ! Rostul acelui anunţ nu mai trebuie, cred, explicat. Cineva se gândise să-i prevină pe trecători că ar putea fi plezniţi de unul din ţurţurii desprinşi de sub streaşină. Mi s-a părut un gest de conştiinţă civică. Acela de a tocmi anunţul cu pricina, nu căderea ţurţurilor, dom’le. Deci cineva te prevenea. Nu îşi curăţa streaşina de spectaculoasele formaţiuni glaciare, dar măcar te prevenea: beleşte ochii, că îţi spargi capul.
Azi, deschizând televizorul, am fost luat scurt la uppercut de o ştire: cad burseleeee, băăă ! Atenţie polei ! -mi-a venit să strig. Şi acum cineva ne anunţă: beleşte ochii că… Dar ţurţurii nu-i curăţă nimeni. Ba, până acum, mulţi au dibăcit la ţurţurii ăia, stropindu-i şi zgândărindu-i. Până când au început să se înfigă în tot felul de ţeste. Iar acum hoarda tigvelor bandajate s-a pus pe strigat: cade, băăă !
Bursele cad peste tot în lume. Şi la noi, până la această oră, avem o cadere de 15 % ! Nu discut despre mecanismele de protecţie care trebuiau să intre în funcţiune la pseudo-bursa noastră. Pur şi simplu constatăm că pică. O explicaţie pentru căderea burselor prin lume vine de peste ocean. Şi are legătură cu mult pomenita criză. Dar explicaţia e aceea că administraţia Bush a apăsat anumite butoane discrete invitănd investitorii americani de pe pieţele lumii să facă bine să aducă bănuţii acasă. Iar rezultatele au început să se vadă pe bursele lumii. Asta adăugându-se la degringolada existentă şi până atunci.
Sigur, situaţia e de rahat. Şi a fost analizată şi răs-analizată. Mandatul lui Bush fost, din acest punct de vedere, un şir de dezastre. De la Worldcom şi Enron până la actuala criză. Dar în criza asta e şi ceva bun. Credeţi ori ba. Vreme bună, bursele au învărtit bani fictivi. Cotaţiile aveau legătură cu prestigiul şi speculaţiile şi nicidecum cu, altfel mult invocata, competivitate a commpaniilor. Iar America a trăit, s-a hrănit şi s-a îmbogăţit astfel. Cumpărând cu bani fictivi şi vânzând pe bani buni. Iar acum a venit scadenţa. Şi aceeaşi Americă ne anunţă că nu e dispusă să îşi achite singură nota de plată.
Pentru cei care îşi imaginează că acesta este apogeul crizei am o veste: nţ ! Nici pe departe ! Aşa că: atenţie, polei. Sau: cade, băăă !
Diferenţa e că aia cu ţurţurii anunţau dezastrul ce va să vie, pe când la bursă, deşi era de aşteptat, onor conducătorii ţării au încercat să ne calmeze că nu va fi nicio criză. Iat-o! Şi abia acum începe să se simtă. O să mai urmeze câteva replici. Poate şi un tusnami.
Păi, unu’ ne trimite la investit în imobiliarele hamburgereşti, altu’ numără steguleţele în Spania. Şi în rest succesuri.
Serios vorbind, capacitatea de analiză şi reacţie a instituţiilor noastre e zero.
Păi ce, e ceva nou? Io nu văz. „Bursa” noastră e chiar cumsecade. Ia gândiţi-vă cum ar fi reacţionat o bursă adevărată la mesajele apocaliptice lansate de Primul Ministru şi Ministrul de Finanţe, mai ieri, când cu primejdiile ce ne pasc dacă se măresc salariile profesorilor. 🙂 Pe când aşa… ‘ai că se poate şi mai rău.
Mă tem că de data asta nu mesajele cu pricina sunt cauza. Dar asta e altă discuţie. Rămân la ideea din penultimul alineat.
Foarte adevarat penultimul alineat. Asta e esenta.
Grasutul „Sam” este la masa. Are burdihanul plin, in barba ii curge osanza, in fata lui pe masa troneaza o piramida de ciolane ramase dupa festin. Mana nu-i mai ajunge la pahar. Slugarnic un ajutor de ospatar se grabeste sa il intinda. Cu glas jilav, abia soptit strecoara un ” boss’ nu vreti sa platiti ?”
Raspunsul veni neasteptat de repede printre doua ragaituri „hehe..ce gluma buna! ..he… tu te pomenesti ca-i fi Romanica!? Ia du-te tu pana afara si fa-mi plinu’ ! ”
Pliviri hulpave lingeau ciolanele aproape curatate de la masa grasutului. Nu indrazneau sa ceara. Grasutul avea dinti buni. Si ascutiti.
Mişto. Perfect sintetizat. Dau o bere.
Mda, ce zisesem io era bomboana pe colivă, şi de altfel, neesential. Parcă asta era ideea, nu? Obosesc.
Naiba mai ştie prietene ce mai e esenţial şi ce nu? Nu eşti singurul ostenit. Crede-mă.
Boss,nimic nu ma mai sperie,suntem caliti.De douaj’de ani practicam bungee-jumping-ul,ne aruncam in hau de cate ori avem ocazia.Problema e cat o sa mai reziste coarda.
Cât o mai putea. Când n-o mai putea se rupe. Şi ne ducem dracului şi noi.