Ceasul

Acum nişte ani – mă aflam la Viena- am primit un ceas scump. Foarte scump. Aşa cum aveam iute să aflu, ceasul cu pricina avea puteri speciale. Şi mai ales era extrem de pretenţios. Snob, aş spune astăzi.

Mai întâi ceasul meu mi-a atras atenţia că nu stă bine lângă orice fel de haine. Avea nevoie de o stofă anume şi o anume manşetă de sub care să îşi arate mişcarea secundarului. Aşa că degrabă am executat o cezariană purceluşului şi am purces la cumpărarea hainelor cu etichetă de şef, pe placul ceasului meu. Îl adoram. Nu mă mai săturam privindu-l. Mâna-mi, împodobită cu el, căpătase o nobleţe aparte.

Hainele acelea au fost doar începutul. Aveţi habar cât putea costa o banală curea de nădragi care să fie pe gustul ceasului meu ?

Apoi au apărut alte schimbări. Ceasului meu nu-i mai plăcea cafeaua aşa cum îmi plăcuse mie până atunci. Aşa că m-a prezentat unor locuri unde cafeaua are alt preţ şi (credeam eu atunci) alt gust. Pentru că ceasului meu cafeaua nu-i putea fi servită oricum, ci doar după trecerea prin uşi aurite unde un ins îmbrăcat în livrea făcea temenele adânci. La Sacher cafeaua era exact aşa cum îi place ceasului meu.

Apoi dejunul. Chiar dacă el nu se hrănea, era extrem de pretenţios cu tipul de hrană pe care o îngurgita posesorul epidermei cu care se afla el în contact. Şi nu neapărat hrana conta ci dichisul veselei şi manierele ospătarului care o aducea la masă. De fapt ceasul meu detesta ospătarii. Pentru el existau doar maitre d’…

Greu m-am împăcat cu gusturile sale în materie de… ceasuri. Pentru că ceasul acesta nu se împăca decât cu tovărăşia altor ceasuri asemenea. Asemenea de scumpe. Tovărăşia unui Casio oarecare, ori a contrafacerilor ordinare îi provoca indispoziţii cumplite.

Respiram altfel, mâncam altfel, gândeam altfel, păşeam altfel. Îi priveam altfel pe cei din jur. În lumea ceasului meu orice urmă de democraţie era suprimată. Tolera doar cadranele scumpe şi minutarele cu preţ exclusivist. Sau aparenţa lor.

Începuse să îmi transmită şi mie ceva din dispreţul său faţă de ornicele comune. Lumea se împărţea între noi şi ei. Abia când ceasul meu mi-a dat de înţeles că nu suportă apropierea de un volan necăptuşit cu piele scumpă mi-am dat seama că am putea avea o problemă. Am încercat să-l duc cu vorba, cât s-a putut.

Mult n-a durat. Purceluşul, epuizat de desele intrări în pântecele său, şi-a dat obştescul sfârşit. Iar ceasul meu a devenit mai morocănos şi tot mai puţin sociabil. Îmi priveam mâna. Pe care el o împodobea în continuare, dar care începuse, parcă, să semene cu o gheară. Şi am făcut ceea ce trebuia.

Astăzi am încă ceasul acela. Şi îl mai port uneori. Nu a fost uşor, dar l-am învăţat să se înţeleagă cu blugii comuni şi tricourile fără rechini. Şi cu focul aragazului, care îi dă năduşeli când învărtim linguriţă în ibricul în care fierbem cafeaua. Şi mai ales şi-a făcut prieteni printre multe ceasuri de rând. Dintre cele cu brăţări de plastic, ori cu tocite curele de piele.

Doar uneori îl mai aud oftând când dă cu ochii de câte un elveţian aristocrat şi cu pântecele îmbrăcat în aur. Şi, aşa îmi spune, nu oftează tânjind după caşmirul de sub care clipeşte elveţianul. Ci dintr-o altă înţelegere a lumii. Aşa spune el.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

21 Comments

  1. Si cand te gandesti ca timpul se scurge la fel, atat pentru snob cat si pentru sarantoc…
    Noroc ca ti-ai revenit si l-ai invatat sa-si vada lungul nasului, puterea nu sta in blazon ci in dreapta judecata.

  2. Cred ca acum s-ar intelege perfect cu POBEDA-ul meu din copilarie, care ajunsese la incheietura mea din mana-n mana, peste trei generatii:-). Am inteles (cred) ce ai vrut sa spui cu povestea asta da’ hai sa zicem ca e vorba doar despre ceasuri:-)

  3. Un ceas, într-adevăr, cu puteri speciale…
    Frumoasă explicaţie cu un frumos final!
    Realitatea ne demonstrează, însă, o cu totul altă înţelegere a lumii.
    Căci sunt alte ceasuri, cu alte puteri care să explice lipsa limitelor în acumularea bogăţiei în fond, deşarte.

  4. Da, prietene, despre asta este vorba: de pierderea bunului simţ, atunci când dai de bani. Şi despre cât de greu ne este să ne păstrăm demnitatea, indiferent de situaţie. Şi despre felul în care ne privim pe noi în relaţie cu lumea. Apreciez textul tău, pentru că explică foarte bine de ce nu am dat numele ipochimenului. Nici noi nu suntem la adăpost de ispite şi de greşeli. Dar măcar putem spune demonilor care ne încearcă pe nume. E un pas spre vindecare…

  5. Ce stări ştii să ne induci! 🙂
    Până la urmă, l-ai învins. Dar câţi sunt capabili de acest lucru? Câţi sunt capabili să nu se lase prade ispitei snobismului? Sunt prea mulţi cei care pun mai multă valoare în obiecte scumpe decât în suflet. De aici, încet- încet ajungem să devenim prizonierii banului, ai luxului, iar până la starea ce am dezbătut-o cu un post mai jos nu e decât un pas.

  6. Felicitari ca ai putut sa evadezi din lumea aia – e o senzatie placuta dar creaza dependenta si de cele mai multe ori iresponsabilitate (ref. postul de ieri cu „saracul”)

  7. Sic transit…
    Dar mi-am adus aminte de cafeaua de la Sacher, de tortul cu acelaşi nume, mai precis Sachertorte mit Sahne… n-am mai fost de vreo 18 ani acolo. Recunosc, ceasul meu nici măcar Casio nu era. Dar, ce-i drept, arăta ora exactă.

    Vulnerant omnes, ultima necat. Ultima fiind ceasul rău, desigur.

  8. Boss,sa nu mai primesti ceasuri scumpe cu fite-n cap.Daca ramaneai snob pe viata?Bine ca ti-ai revenit,altii nu.
    Nici nu ne mai primeai la mata pe „glob”.Conversai doar cu Patapievici si cu alti patologici.:)

  9. Foarte bun postul tău.Mă întreb oare câţi dintre cetitorii-n slovele postului se regăsesc in situaţie ?
    Eu da.Recunosc. Şi eu am căzut cândva pradă,acum ceva vreme,unor astfel de…desfătări efemere sa le zicem. Tânar fiind,păduri cutreieram…dar o făceam doar pentru a fi „în rând cu lumea” şi mi se potrivea ca o semipareza dreapta,aşa că după ceva timp,i-am lasat pe alţii sa-şi etaleze gloria de proaspeţi intraţi intr-o altă lume(cea de după ’89).
    Dacă stai strâmb şi judeci drept,intr-un fel poate e de înţeles,nu toţi am avut înainte de ’89 o anumită situaţie,aşa că imediat după puci,am dat de „chestii interzise” înainte şi am început să dăm iama-n bunătăţuri şi să fim o societate de flămânzi şi să consumăm(ceea ce facem şi acum,de fapt)
    Nechezolu’ nu mai era bun,am dat de cafea la filtru. Brifcoru’ ne zgâria pe esofag,aşa că am trecut pe Pepsi. Portocalele de altădată de sub pomul de Crăciun parcă nu mai aveau acelaşi gust,le-am înlocuit cu kiwi şi papaya. Şamd.

    Cică s-ar intitula evoluţie toată treaba asta:)

  10. Rabii imi imprumuti mie ceasul si il aduc la matale miel. Dimineata la 4 se scoala, mergem la pescuit apa sarata cat incape sa nu ii se aplece. La 10 mergem la carciuma, tiutun prost la fel pe saturate, dupa masa daca il prinde Shrek (buldogul francez din dotarea familiei lol ala e, ceasul adica ia o chelfaneala sora cu moartea ca nu tace, ticaie). Cand vine la matale inapoi nu mai vrea nimic decat sa atate si el ora ca un ceas.

  11. @ aka, Satmareanca, petrescs, C
    Prieteni, mă bănuiţi de o virtute care îmi lipseşte. Vă spun sincer ( dar rămâne între noi) traiul ăla era al naibii de plăcut şi nu virtutea mi-a fost scăparea ci subţirimea teşcherelii.

    @ hadean
    Numai şi numai despre ceasuri vorbim acum.

    @ mary lou
    Doar ce am zis: doar despre ceasuri vorbim.

    @Constantin Gheorghe
    Vorbim despre omeneşti cusururi. Traiul alături de ceasul cu pricina m-a învăţat un lucru: bogăţia (sau aparenţa ei) nu e atât de importantă pentru cel care o afişează cât e pentru cei din preajmă. Schimbă fizionomii, încovoaie spinări şi adaugă un iz slugarnic multor surâsuri.

    @trexel
    Să fie, da’ pen’ ce?

    @ Vania
    Dăruieşte-l unui duşman ( ah, duşmanii… ce manele !).

    @kiki
    Cafea cea mai bună , am descoperit, ştii unde se bea? În tovărăşia unui prieten, însoţită de un taifas stropit cu vorbe de duh.

    @Filip G
    Merci.

    @Alexandru Petria
    care proză?

    @Vladimir C.
    Mulţam, Vladimir. Păcat că te arăţi atât de rar pe aici.

    @Darius
    Şi după aia !

    @ T de la Timisoara
    Că tânjim spre mai bine e de înţeles. Şi nu e deloc de condamnat. Problema apare abia când dorinţa de mai bine se transformă în lăcomie, când din oameni devenim hapsâni. Şi mai ales când dorinţa de a părea ne schimonoseşte într-atât încât uităm să fim.

    @lol
    Nu-l predau. Rămâne o amintire dragă de la un om care astăzi nu mai e.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....