Ce ne-am face fără podcasturile din orezăria chinezească ?
Una de ieri, de la panaramoteca marca Tatulici ( care a învăţat o singură regulă despre show-ul de televiziune: circul se vinde. Restul nu l-a mai interesat). Pârvulescu e ubicuu. E pretutindeni. E omniscient. El n-are opinii, el postulează. Adică, mireneşte vorbind, bate câmpii, da’ are ţinută. Şi în ochii gloabelor asta dă bine. Nu mă dau în vânt ( auzi, să pomenesc de vânt în context !) după Ion M. Ioniţă, dar la faza asta l-a ars pe marţafoi. De ce mi s-a părut interesanta faza asta ? Pentru că o văd mereu şi mereu repetată. Tot felul de marţafoi venind şi dând boborului exemplul surorilor noastre e gintă… capitalistă , construit pe argumente care nu există. Profitând de ignoranţa privitorilor şi prostia sau bunăvoinţa moderatorilor. Tehnică deja clasică: ai concluzia gata scoasă din ţiplă, mai departe treci matale şi ajustezi premiza, confecţionezi şi argumente, că nu se prinde nimeni. Tehnică, spuneam, clasică. Tehnică de… ? Ghici.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g-wIYXe2slA]
A, da. La haloimăsul tatulician de ieri mai trebuia notat ceva. Dibăcia cu care Florin Călinescu repeta bancul cu cocoşu’ roşu. Sub nicio formă, dar sub nicio formă nu pot fi suspectat că aş fi vreun simpatizant de-al fotogenicului Tapalagă ( fotogenic, ştiu eu de ce ). Dar Călinescu avea de răspuns la o chestie simplă şi clară ( că se vrea palavremntar): contractul său de treij’ de milioane cu MApN. Şi dacă avea ce… răspundea. A preferat să o dea pe cocoşu’ roşu. Aşa că, la faza asta, i-a tras-o Oana la vinclu. Podcast tot made in China.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ImLXoqBlgiA]