Mă încearcă, de vreme bună, o mirare. De ce întelectualul român ( cu pretenţii demonstrabile sau doar enunţate, de la caz la caz) a devenit atât de înamorat de mânecuţele de conţopist ?
Viaţa intelectuală din România e un moft. Se coagulează bisericuţe cu scopuri dubioase şi programe incerte, au loc aglomerări pe criterii fripturistice şi schisme născute din deficitul de furculiţe. Coagulări curioase de ţesuturi cu vagi pretenţii intelectuale se depun pe osânza câte unui auto-proclamat guru. Afilierile sunt înlocuite de cârdăşii; opera devine ne-esenţială, zarva fiind măsura. Iar aspiraţia supremă a intelectualului român ( repet, cu operă demonstrabilă sau măcar cu ambiţii evidente) este proximitatea rectului de sărutat. Sau măcar a deştelor unsuroase ale vreunuia din pomeniţii guru. Pentru că de acestea toate atârnă umplerea foalelor şi toga de purpură. Opera a devenit secundară, principiile inutile sau, în cel mai bun caz, scandalos de flexibile. Totul e permis sau scuzabil.
Pentru că, nu de ieri de azi, aspiraţia supremă a intelectualului român pare a fi aceea de a se vedea amploiat. Ori sinecurist, de sorginte trahanachiană, prin varii comitete şi comiţii. Aş putea înşira nenumărate exemple. Luând-o de la CNSAS până la ICR. Mă oprescu, cu o strângere de inimă, la un singur nume: Nicolae Manolescu. Un om pe care, în continuare, îl stimez enorm. Unul din cei mai mari critici români ( se ştie), un om cu o operă solidă şi o reputaţie intelectuală de neclintit. Dar care, din motive pe care nu le pot pricepe, s-a lăsat sedus de calea lui Trahanache . Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, profesor universitar, director al României literare, Ambasaror al României la UNESCO. Trec peste episodul PAC şi candidatura la preşedinţie, în 1992, când, mărturisesc, l-am votat.
Am ezitat mult înainte de a scrie rândurile de faţă. Şi am încă o strângere de inimă. Pentru că Nicolae Manolescu binemerită cel mai adânc respect. Pentru că Manolescu înseamnă cu adevărat ceva. Dar mai ales pentru că el, Nicolae Manolescu are în spate o operă critică impunătoare. Nu e un Patapievici ori alt marţafoi. Şi, poate, tocmai de aceea scriu astăzi despre el. Şi mă opresc aici. Înainte de a spune lucruri pe care, cu siguranţă, le voi regreta cândva. Fiindcă, e convingerea mea, Nicolae Manolescu are o operă de desăvârşit. Iar aceea este mai importantă decât vanitoasa şi vremelnica perindare prin varii comitete şi comiţii.
Sunt şi ei oameni şi ar trăi, iar când e vorba de mălai nu numai că nu dau înapoi (căci comiţiile şi comitele acestea nu-s pe moca), ci se înfruptă cu mare poftă. Şi le place să fie trendy, că tot le place să fie consideraţi portavocea vremurilor.
Grav mi se pare cum se substituie în continuare societăţii civile când promovează ori fac pe faţă politica unui partid ori altul, pe care îl schimbă o dată la patru ani, fără nicio remuşcare, la fel cum îşi schimbă şosetele.
Ştiu Crina. Ştiu. Un cărturar are şi el nevoie de pâine pe masă şi pantofi în picioare. Înţeleg asta prea bine. Am eu, poate, anume naivităţi de vreme ce nu înţeleg unde se termină nevoia şi începe hămeseala.
Să ştii că nu se substituie societăţii civile.Şi ei sunt ceea ce numim ” societatea civilă”. Dar nu numai ei. Aia e.
Poate nu m-am făcut eu bine înţeleasă, dar la hămeseală mă refeream. Iar ce mă întristează cel mai mult este faptul că dacă deunăzi în istorie chiar erau o voce a poporului, azi au ajuns să se desprindă de el şi să reprezinte în multe cazuri interese politicianiste. Ca şi societate civilă asta fac, trâmbiţează pentru o culoare ori alta şi nu pentru societatea pe care spun ei că o reprezintă.
Sper că nu sunt toţi intelectualii la fel, dar pe cei vizibili i-ai descris bine. Din păcate, ceilalţi preferă încă să privească la circ de pe margine.
BANII!! ORGOLIUL!! FEMEIA!!!.
Banii. Nu se poate fara ei!!!
Orgoliul. Te face sa mori degeaba si sa devii ridicol sau sa cladesti dinastii de medici, de ingineri, de dascali, de scritori de profesionisti in ultima instanta.
Femeia. Te ridica sau te coboara.
Domnul in cauza are tot respectul meu dar intuitia mea de om simplu este ca trisaza undeva. Sa dea dumnezeu sa gresesc eu!
@ Satmareanca
Îţi dau dreptate. Şi nu mai ştiu dacă oamenii-s sub vremi, ori vremile sub oameni.
@ lol
Să fie atât de simplu?
Nu stiu ce sa spun boss.
un – la caracter,constiinta?nu-i intelegem noi? nu inteleg ei?
Aceeasi strangere de inima am avut-o,vis-a-vis de ziaristul Dumitru Tinu.Nu mai traieste,asa ca nu pot desparti adevarul de neadevar in ceea ce-l priveste.
Nici eu nu ştiu ce să spun prietene. Şi nu scap de sentimentul că nu ar fi trebuit să scriu despre asta.
Boss,e bine ca ai scris,nu ai facut-o cu rautate.
Undeva,cineva trebuie sa-i mai traga de maneca,sa le spuna ca avem nevoie de ei asa cum i-am cunoscut,prin scrierile lor.
Despre Manolescu, aşa e. Are o operă, lucrează la o Istorie a literaturii – nu putem sa-l punem in aceeaşi oală cu aşa-zişii noştri „intelectuali publici”. N-am nimic cu intelectualul care îşi ia un job, chiar o sinecură, ca să aibă din ce trăi.
Dar cei care fac orice pentru posturi grase şi putere, cei care se pun în situaţii ridicole pentru avantaje efemere, cei care sunt fericiţi să intre în corul lăudătorilor chit că cel pe care-l laudă n-a deschis o carte în viaţa lui… Nu cred că le mai putem spune intelectuali.
Stiti de ce se intimpla asemenea derapaje la virful societatii civile?Pentru ca noi astia care pretindem ca o alcatuim nu stim nici sa pretuim,nici sa dispretuim cit trebuie valoarea/ micimea dovedita de unii care se erijeaza in lideri ,fara ca sa justifice prin ceva(in afara de opera,cita e si cum e si aia) statura prea inalta in care s-au trezit cocotati. Despre Nicolae Manolescu e drept ca ar trebui sa vorbim doar in cele din urma,deoarece ,paradoxal,in ordinea valorii este primul..
……dovedite de unii….
mereu m-am intrebat ce e ala intelectual
poate-mi zice si mie cineva sa nu mor chiar prost sau cel putin, la cat ma seaca respectiva titulatura, sa fac tot posibilu sa nu ajung vreodata
Rabii in sufletul meu sper sa nu fie aşa de simplu. Dar a dracului de viaţa m-a pocnit si m-a adus mereu tot aici. Cand vad „elita” carutata cu avionul la Neptun sa îl amuze pe Zeus. Când il vad pe dezidentii Hurezeanu sau Dinescu ca iau volta sub vânt cu o precizie demna de lupii de mare, ca sa le iasă de un plescoi indiferent de unde bate vântul(Care vânt!!??). Nu mai spun de ce vad in jurul meu, nu mă refer la sărăcie. Nemernicii care guvernează fărâma tara, ăsta este cred in prostia mea pericolul. Si daca intelectualii cu credibilitate se aliază, încotro doamne?
@c
Nu, nu e urmă de răutate. Atunci când vorbesc despre Nicolae Manolescu nu poate fi vorba despre aşa ceva. E doar respect şi o brumă de mirare.
@ Kiki, Radu Humor
Prieteni, indiscutabil domnul Manolescu nu poate fi înghesuit între pereţii aceleiaşi categorii, cu ceilalţi. Vă mărturisesc ceva. Acum câţiva ani, când am dat peste „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000” a lui Alex Ştefănescu, m-a cuprins un soi de ciudă. Că aşteptata şi promisa istorie a lui Manolescu aşteaptă, încă, să fie scrisă.
„Istoria…” lui Alex Ştefănescu e o carte admirabilă. De care era mare nevoie. Şi e bine scrisă, cu seriozitate şi multă ştiinţă ( deşi aş avea şi unele reproşuri, născute din inevitablilul meu subiectivism). Dar m-aş fi bucurat să dau şi peste cea a profesorului Manolescu.